OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nu stiu daca lumea de astazi, cu ochii atintiti pe monitoare sau pe ecranele micilor – nici astea nu mai sint mici! – televizoare mai citeste Bacovia. Poezii de Bacovia, pe care eram obligate/obligati sa le invatam la scoala. Si chiar reusise Domnul profesor de limba romana Botez, de la „Cantemir“, sa ne faca sa iubim poezia. Poezia lui Eminescu, a lui Arghezi si Minulescu, a lui Toparceanu si George Cosbuc – ce mare poet ignorat este cel care a scris Noi vrem pamint! si La oglinda – ce mari poeti sint si Blaga si Nichita Stanescu, si Sorescu, acela care ne-a incitat tineretile alaturi de Blandiana si teribilul Mircea Dinescu, pe care-l consumam doar ca publicist impenitent. Si desigur, pe linga alte multe nume pe care le iubesc – Caraion, Geo Dumitrescu, Tonegaru sau Fundoianu de tinerete, Doinas (nu a reusit sa intre in inima mea, cu toate ca Mistretul cu colti de argint este o capodopera) – Bacovia. Ce plictiseala cosmica astazi sa impui astfel de autori, cind Mihaela Radulescu se vinde in zeci de mii de exemplare si produce voluptati multimilor in delir.

Citeva zile de vacanta la Manastirea Simbata, la poalele Muntilor Fagaras, mi-au oferit prilejul sa citesc, sa recitesc pentru a multa oara, poeme de Bacovia. Va mai amintiti de Lacustra? Am sa cer ingaduinta s-o reproduc dintr-un volumas aparut anul acesta la Humanitas si care, desigur, nu va face concurenta nici lui Robert Turcescu, nici lui Dan Diaconescu:
„De-atitea nopti aud plouind/ Aud materia plingind…/ Sint singur, si ma duce-un gind/ Spre locuintele lacustre./ Si parca dorm pe scinduri ude,/ in spate ma izbeste-un val/ Tresar prin somn, si mi se pare/ Ca n-am tras podul de la mal./ Un gol istoric se intinde,/ Pe aceleasi vremuri ma gasesc…/ Si simt cum de atita ploaie/ pilotii grei se prabusesc./ De-atitea nopti aud plouind/ Tot tresarind, tot asteptind…/ Sint singur, si ma ma duce-un gind/ Spre locuintele lacustre…“ Ce ar mai fi de comentat, cind chiar am tras o sperietura la Simbata de Jos, cind, din cauza ploilor care parca nu se mai terminau, am fost izolati citeva bune ore si am trait cu frica in sin, sa nu vina apele peste noi. Gindurile rele si singuratatea sint deja locuri comune altminteri, fie ca sintem in vacanta, fie acasa, in mijlocul naturii sau ocupati cu diferite treburi.

Ceva este parca putred in natura, dar si cu noi insine. Vine ba canicula peste noi, ba ploi, vijelii si furtuni, obligindu-ne sa avem deja noi obisnuinte. Cum sint si aceste avertismente, coduri sau ce-or fi, cu diferite culori. O tara intreaga s-a obisnuit deja cu joaca de-a codurile. Fenomenele meteorologice care au inceput si ele sa nu mai aiba logica lor stramoseasca isi fac de cap pe toate continentele. Cutremur teribil cu multe victime in Peru, incendii devastatoare in Grecia, cu zeci de victime, inundatii catastrofale in China si India, dar si in Statele Unite; parca in nici un colt al planetei nu mai poti fi in siguranta, ce vedem pe la televiziuni ne face sa raminem cu imbucatura in mina: mai poti sa maninci linistit cind vezi cite nenorociri sint pe lumea asta? Iata o intrebare la care cu greu si multe ezitari se poate raspunde. Traim zi de zi sub impactul buletinelor meteorologice. Cu ani in urma, te mai pregateai de ploaie cu un balonzaid sau inghesuiam un fis in geanta-sacosa, dar azi, practic nu se mai poate face nimic, orice ploaie devine furtuna si vijelie, orice innorare nu mai este prilej de meditatii si melancolii, ci „declararea starii de necesitate“, personala sau familiala.

Adica repede, repede sa ne punem la adapost copiii si batrinii, sa protejam bunurile si dobitoacele, daca le avem prin batatura, doar-doar s-o indura si bunul Dumnezeu sa se milostiveasca si de noi. Unde batem? Ca avem si noi partea de responsabilitate la ridicarea gradului de nenorociri care se abat pe capul nostru. Nu doar Mama-natura e de vina sau americanii, care nu vor sa semneze acordul de la Kyoto, sau chinezii, care strimba din nas la reducerea emanatiilor nocive in mediu. Progresul ca progresul, dar tehnologiile nonpoluante sau tot ce tine de mediu si protectia lui genereaza zimbete ironice si neputincioase ridicari din umeri: ce sa facem, voia lui Dumnezeu! Dar nu ne intrebam de ce aruncam cu nonsalanta resturi menajere si gunoaie de tot felul in piriul din spatele casei, nimanui nu-i pasa cind tone de moloz si deseuri industriale de tot felul sint depozitate pe cimp sau aruncate iresponsabil in albiile riurilor. Si atunci devine o certitudine ca o ploaie zdravana transforma o banala descarcare a norilor in drame cu consecinte nebanuite.

Toate aceste ploi, vijelii, inundatii, viituri din ultimele zile, din Suceava si Cluj, din Covasna si Harghita, unde trasnetele au inundat sau incendiat numeroase locuinte – parca mai ieri taranii nostri stiau ce este acela un paratrasnet! –, ridica pentru a n-a oara problema responsabilitatii fiecaruia dintre noi. De la aruncatul iresponsabil al gunoaielor menajere pe unde apucam, pina la infractiunile – caci infractiuni sint – tot atit de iresponsabile ale unor agenti economici. Mentalitatea noastra colectiva impune ideea nu de a face sau a nu face ceva, ci de a nu fi prins. „A fi destept“ este o sarcina invatata rau de cind sintem mici. Doar „prostii“ o patesc, adica sint prinsi cu mita-n sac, recte cu camionul cu moloz descarcat pe cimp sau cu sacii plini de porumb luati din hambarul vecinului. Cum s-a intimplat la Apata, in judetul Brasov, unde etnici romi au fost prinsi „la ciordeala“ din noua recolta a locuitorilor din sat. Reactia dura nu a lipsit, asa ca s-a ajuns imediat la „conflict interetnic“. Si uite asa facem pe nesimtite trecerea de la fenomenele meteo la cele sociale si politice.

Ce ar trebui sa faca scoala ca sa genereze un nou comportament fata de lumea din preajma, cu atit mai mult cu cit, pina in 2013, vom fi obligati de reglementarile Uniunii Europene sa reciclam deseurile. Sigur ca astfel de subiecte par plicticoase si televiziunile le evita atunci cind nu sint insotite si de catastrofe cu morti si raniti. Sint cele mai spectaculoase filmari: un tsunami sau un incendiu devastator filmat in timp real este mai atractiv decit ceva similar produs la Hollywood sau la Buftea. Dar, in acelasi timp, dau masura iresponsabilitatii in care ne place sa ne complacem. Nu suna prea literar, dar este adevarat. Un film american, Gloria, dupa numele unei tinere zapacite care-si cauta un rost in viata, magistral interpretata de Sharon Stone, dincolo de faptul ca nu-i prea ies „ploile“, ba chiar impotriva potrivniciilor naturii umane, de aceasta data, mi-a dat o stare buna si putina incredere pentru saptaminile ce vin. De ploaie si ploi oricum nu scapam. Macar de-am invata cum sa induram ce e dincolo de buletinele meteo.