OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Sfirsitul de an 2006 este plin de evenimente majore. Momentul aderarii la Uniunea Europeana coincide fericit cu marile sarbatori ce incaleca spiritualiceste laicul bairam al Anului Nou. Poporul muncitor si pravoslavnic in duhul sau a intrat in febra tirguielilor. De cosnita sau sindicale, televiziunile ne tin la curent cu tot ce se intimpla, nu care cumva sa ne scape vreo prostie. Fierbinteala care a dat in clocot Partidul National Liberal a adus destule puncte in rating-ul posturilor autohtone. Asa-numitii „platformisti“ stau pe craca lor intr-o vigilenta pinda de a-l da in git pe premierul Romaniei si presedintele partidului Bratienilor, care i-a mazilit pe circotasii dispusi sa joace la mai multe capete. Greu de presupus ca nu vor avea loc negocieri impaciuitoare si nu se vor gasi solutii de pupaceala reciproc avantajoase: prea mari sint ispitele fondurilor si posturilor europene. Scurta vizita la Bruxelles si Strasbourg a bicefalei conduceri superioare romanesti de stat si de partid a adus un surplus de emotie si duiosie intregii natiuni puse pe achizitii de sezon. Nodul emotional din gitul Presedintelui in momentul citirii mesajului bruxellez denota importanta momentului istoric. Despartirea si dezicerea de comunismul criminal, cum il caracterizeaza controversatul deja raport Tismaneanu, se leaga bine, credem noi, de acel fatidic si nascator de speranta 1 ianuarie 2007.

„Ce faceti, mai, europenilor?“, se adresa sticlos, pe sticla ecranelor de televiziune, ziaristilor ce-l insoteau in avionul prezidential, simpaticul Number 1 roman, cu paharul de sampanie in mina. Ziaristii, foarte tineri si ei, o echipa exclusiv under 30, cu cupe de sampanie in mina la rindul lor – paharele cu picior se tin de... picior, orisicit –, au balmajit la rindul lor cite ceva, pina sa se iteasca intrebarea legata de emotia care a deversat in momentul citirii mesajului amical-european. Au urmat simpatice explicatii, cu imagini din fata ale dnei Boagiu si din spate ale cioporului de SPP-isti care sedeau cuminti, umar linga umar, intru apararea „obiectivului“. Secvente cinematografice de mare finete, filmate „din mina“ de un operator abil de la Realitatea TV. Am mai consemnat discretia purtatoarei de cuvint, care statea in plan secund, rezemata de peretele despartitor dintre spatiul prezidential si cel public-gazetaresc, iata o functionara de rang inalt care stie ce inseamna job description, printre conationali care iti arunca strepezit: „Nu ma invata tu pe mine ce sa fac!“, am retinut si jaboul si costumul negru-antracit al brunetei noastre ministrese integrat europene, era mindra de rezultatele raidului european, a aparut in cadru si ministrul treburilor din afara, in camasa bleu ciel si inevitabila cupa de sampanie, plus inca o inedita-senina-luminoasa prezenta blonda, neidentificata inca, din stuff-ul cotrocenesc. Oare cine putea fi la acest nivel de reprezentare?

Buna dispozitie din aer a romanilor de rang inalt s-a intilnit fericit cu buna dispozitie a romanilor cu grade mai mici ce serveau „mici“ la patru euro portia, intr-un cadru european-strasbourgez, ce amintea, daca nu de Muntele Gaina, macar de lumea autohtona a Doamnei Cocos. Concubinajul sarbatoresc franco-roman a descretit si fruntile celor ramasi in tara sa cumpere brazi si porci executati-taiati-livrati-vinduti in conditiile ecologico-sanitar-veterinare ce ne pasc, conform noilor norme europene, din vastele reglementari ce devin obligatorii. Ca sa nu ne latim prea tare cu aceste consideratii: devine limpede, ca ne place au ba, multe din deciziile formulate la Bucuresti vor fi luate, incepind cu 1 ianuarie, la Bruxelles. Nu este neaparat vorba de un transfer de putere, ci de alinierea noastra la niste reguli si norme. Este un moment istoric, realmente, si fara nici un fel de ironie: de voie, de nevoie, vom incerca sa nu ne mai „descurcam“, sa renuntam la paguboasa, traditionala improvizatie si stramosescul „Las’ ca merge si asa ...!“ De ce sa nu recunoastem, oricit de circotasi sintem si de bombanitoare-cicalitoare de ambe sexe ne dovedim. in acest context, prezentarea in Parlamentul Romaniei a raportului Comisiei Tismaneanu a fost momentul de virf al televiziunilor in ultimele zile. Incriminarea regimului comunist de insusi Presedintele tarii, cum necum, ramine un moment important, oricite nemultumiri atrag formularile si continutul raportului. Indignarea si nemultumirea vechiului aparat de stat si de partid, reactiile unora dintre cei incriminati nominal in raport nu pot estompa valoarea simbolica intrinseca a raportului.

Era limpede ca, orice ar fi cuprins el si oricine ar fi fost seful acestei intreprinderi, urmau reactiile de respingere ale reprezentantilor „vechiului regim“. Este bine ca un sistem totalitar a fost taxat pentru istorie drept „criminal“ in intregul lui. Nu se mai poate schimba nimic dupa Nuremberg, asa cum nu credem ca se vor mai gasi prea multi sprijinitori si adepti ai lui „Era mai bine inainte...“, pentru ca cei tineri nu s-au bucurat de „binele“ de care am beneficiat noi. Are dreptate Basescu, cei mai avantajati vor fi cei tineri, macar de ar intelege bine aceasta oportunitate. Europa incepe sa nu mai fie pentru ei o abstractiune, ci o sansa uriasa. De a trai altfel decit ne-a fost dat noua in mizeriile din comunism – ca am avut si bucurii si satisfactii ar fi o alta palarie Jean Paul Gaultier... –, si de a depasi un anume orizont al fatalitatii. Sigur ca NATO si ortodoxia romaneasca vor intari flancul sudic al Uniunii Europene. Sigur ca miile de „capsunari“ ce se vor capatui pe meleagurile europene vor aduce acasa nu doar euro, ci si un nou mod de a trai. Evident, mai bine, abia acum va capata consistenta materiala metaforicul „sa traiti bine“ al celui care azi pastoreste o lume de oameni care stau mai mult in fata televizoarelor decit cu fata spre Dumnezeu. Sau spre ei insisi. Nu stiu daca asta vom prinde din contactele europene, dar ceva-ceva tot va misca. Nu neaparat din valorificarea acelor fonduri care ne ametesc prin valoarea lor intrinseca, ci, poate si de dorit, printr-o redescoperire si regenerare a propriei identitati. Sa revenim la Ortega y Gasset, Paul Valéry si Adrian Marino, dupa ce ne-am lasat sedusi de Mme Boagiu, Roberta Anastase si Leonard Orban, junele nostru comisar multilingvist multicultural. „Reflectiile despre maretia si decadenta Europei“ ar fi o buna sursa de radiatii intelectuale, pe fondul acumularilor in exces ale bunurilor culinare in aceste ultime saptamini ce ne despart de atit de tinjita integrare europeana. Comunism? Nu am auzit de asa ceva. La multi ani!