OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Iata un titlu care poate atrage! Cu un text bun si incisiv, cu multe poze si comentarii, ar putea deveni un bestseller. Ce reportaje cu babalicii morti din cauza caniculei si a pensiilor mici. Ce God Bless America! sau Vive la France!? Ce documentare despre viata lui Marin Preda sau casele lui Nicolae Manolescu si H.R. Patapievici de la Campulung? Ce anchete sociale cu conditiile de trai din penitenciarele din Romania?


(Ca veni vorba, cum este posibil ca in fiecare saptamina sa evadeze cite un detinut-doi din puscariile de – cica – „maxima siguranta“ si nu din cele de „minima paza“, daca or fi existind, iar logica noastra nu a luat-o razna?) Ce romane de Gabriela Adamesteanu sau de Mircea Cartarescu, ce confesiuni ale Mihaelei Radulescu sau amintirile de alcov ale Laurei Andresan? Moft! Chiar degeaba am scrie despre prezenta celor de la The Rolling Stones in Romania sau despre concertele de la Sibiu, Timisoara sau Bucuresti ale lui Julio Iglesias, oricit am broda pe marginea finalei Copei America de la Maracaibo, dintre Brazilia si Argentina, nimic nu ar avea relevanta celor vazute cu ochii nostri pe micul ecran al televizoarelor romanesti. Secretara executiva a celui mai popular partid politic autohton al momentului si fosta consiliera prezidentiala a fost surprinsa de paparazzi mioritici. Culcata. Pe nisip. Cu ochelari de soare. Pe nas. Cu o carte in mina. Citind la tarmul marii. Pe plaja. Nimic rau in asta. Un roman de Pascal Bruckner. Chiar foarte frumos, cu toate ca pe arsita de la mare e greu sa urmaresti cursul unei dezvoltari epice de anvergura. Se accepta insa ca ar fi normal si posibil; fiecare cu gusturile lui. Autori cititi la frig, altii la umbra, eseisti lecturati la... racoare, poeti serviti la cald, precum micii si cirnatii de Plescoi, se poate glosa in marginea tipului de lectura si a conditiilor meteorologice adecvate. Dar ce ni se pare bizar si greu de inteles este usurinta cu care oamenii nostri politici se expun in public. in posturi ridicole, jenante sau, sa recunoastem, uneori chiar dezagreabile. Un episcop nu poate fi fotografiat jucind fotbal cu alti prelati, oricit de mult ar iubi acest sport.

Asa cum un general nu poate face cumparaturi la un mall pentru ca are chef si-i place shopping-ul. Nu se poate si pace, rangul si postul il obliga la niste rigori. Acum ne aducem aminte si de sofatul lui Traian Basescu cu spritul in nas si de condusul excesiv de sprinten al motocicletei de catre seful executivului. Exemplele se pot multiplica. Sa revenim la cel dezagreabil, care a condus la aceste acre comentarii. Cum s-a intimplat cu inca tinara femeie, nefericit mediatizata, este adevarat, de presa autohtona care a scos din anonimat o conita perfect mediocra, dar cu admiratorii ei. Cuvintul „mediocru“ are deja anvergura dupa ce a fost promovat si de presedintele Romaniei. Asta e, cind esti persoana publica esti atent urmarit si pentru ce-ti iese pe gura si unde te asezi cu posteriorul. Avind antecedentele pe care le are, cind a pozat pentru Playboy, cu nonsalanta cu care-si prezenta butucanoasele membre inferioare si fosta madona a liberalilor, in Plai cu boi (ar fi interesant de vazut o galerie de picioare ale informatorilor securitatii, indiferent de sexe, cum-arata-nu-doar-figurile-lor-dar-si-picioarele, sa nu dam nume, ca sa lasam imaginatia cititorilor nostri libera de orice sugestie directa...), noua cititoare a lui Pascal Bruckner isi expune bazinul extralat si sunculos la modul indecent. Sigur ca pe plaja nu sintem la Kremlin sau la Buckingham Palace.

Desigur ca plaja este un loc al tuturor libertatilor. Cum tot sigur este ca, odata devenit personaj public si de mare audienta, esti supus curiozitatii multimilor si siciielilor jurnalistilor/fotografilor care te vor vina fara mila. Si atunci, vrei nu vrei, din bun-simt, daca nu din ratiuni protocolare incerci sa eviti situatiile neplacute si pozitiile indecente. Pe scurt: afisarea curului, asa cum se spune si aude pe romaneste, si s-a si vazut pe micul ecran, de catre „Doamna cu cocosul“, ca sa parafrazam o teribila poveste de dragoste derulata tot la Marea Neagra, ni se pare o indecenta impardonabila. Nu exista scuze si justificari. Doar comentarii: exista piscine private, exista consilieri de imagine care pot sugera ca nu este recomandabil sa te „tolanesti“ sau sa stai cu picioarele desfacute, mai ales daca esti femeie. Si nu oarecare, ci cu toti ochii pe tine. in momentul in care se apropie Festivalul Enescu, iar manifestarile culturale de la Sibiu se deruleaza unele dupa altele, un album-monografie cu viata si opera Elenei Udrea ar sparge piata. Pentru ca s-a si creat un anumit orizont de asteptare – oricite late sezuturi am vedea si, sa o spunem pe a dreapta, sint exhibate cu duiumul in aceste zile supercalduroase – doar unele dintre ele ar retine interesul multimilor. Asta este, anonimatul a fost si a ramas un spatiu de protectie. Astfel ca incidentul estival maritim a intrecut toate celelalte evenimente.

Concertul celor de la The Rolling Stones de la Bucuresti, cel al lui Julio Iglesias, finala cupei Americii de Sud, recitalul lui Paquito D’Rivera de la Mezzo, ca si fabulosul Le Jardin de Celibidache de la acelasi post TV „de nisa“, cam ignorat pe nedrept am zice noi, depunerea juramintului de catre noul presedinte al Israelului, si last but not least ca sint doua, 4 of July si 14 Juillet. Cele doua zile nationale ale unor state prietene si, mai nou, aliate de jure, nu doar de facto, cu acte in regula, la NATO si UE. Prezenta celor doi ambasadori intre cei doi lideri romani ne-a atras numai amaraciune. Dincolo de fastul receptiilor si gravitatea solemna a momentelor protocolare... Era trist sa consemnam, pe viu, conflictul prelungit nepermis dintre cele doua Palate si centre de putere, de parca ar lipsi cu totul din Romania solutiile de compromis. E.S. Ambasadorul Hervé Bolot isi incheie misiunea in Romania. Faptul ca viitorul ambasador al Frantei la Bucuresti este un functionar oarecare, chiar daca de rang inalt, de la Curtea de Conturi a Frantei ne face visatori. Cum asa? Chiar asa. Sa fie in legatura cu lupta ce se da in Romania pentru stirpirea coruptiei? Se puteau trimite cohorte de experti, cum deja avem, pe bani frumosi, in diverse institutii ale statului. Sau ce anume a condus la o astfel de decizie a lui Nicolas Sarkozy pentru postul din care Contele Saint Aulaire sau Paul Morand au reusit sa faca enorm de multe lucruri pentru Romania, prin prestigiul si personalitatea lor? Dar daca noi ne tinem de mize mici, asta e. Costel Costanda, proprietarul Parcului Bordei, ar putea fi si el numit la Washington, ca sa cedeze, eventual, terenul in disputa in favoarea cetatenilor cu chef de verdeata si natura. Orice este posibil in aceasta si pe aceasta lume.