OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ma tot intreb de multe ori cu ce raminem dupa ce tot zapam in nestire de pe un canal de televiziune pe altul? Fragmente de imagini, teme dintre cele mai diverse, subiecte mai mult sau mai putin interesante in functie de pasiunile si preferintele fiecaruia. Una peste alta, trece timpul si nu prea ne alegem cu nimic. Si atunci? Vorbesc si gindesc in numele celor care nu au alte obligatii profesionale, cum ar fi sa monitorizeze un personaj sau sa fie la curent cu evolutia ultimelor evenimente de pe mapamond.

Stim bine astazi ca obtinerea de informatii se face in proportie de 80% din „surse deschise“, asa ca doar prelucrarea lor eficienta poate face diferenta. intrebarea insa ramine: cu ce ne alegem daca tot stam protapiti in fata micilor ecrane care devin, culmea, din ce in ce mai mari? Cu ceva, ceva tot raminem daca eliminam gustul de cenusa al noptilor golite de sperante sau al zilelor cind nu avem chef si tragere de inima pentru nimic.

Din noianul de imagini al saptaminii trecute am retinut totusi citeva lucruri ce mi se par extrem de interesante. La Antena 3, un post care deja are publicul lui de nisa ca si Realitatea TV, caci stirile au devenit o ocupatie si o placere in sine, asa cum era bucuria de a merge la cinematograf pe la mijlocul secolului trecut, cum spuneam, la postul TV cu pricina am dat peste un documentar dedicat lui M.S. Gorbaciov, fostul aparatcic si prim secretar al PCUS, ajuns seful unui stat ce tragea sa moara. Si a murit cu largul sau concurs. A procedat bine sau rau Gorbaciov cind si-a asumat „perestroika“ si „glasnost“ pentru a scoate la lumina si a-si asuma erorile trecutului comunist al URSS-ului?

Departe de a fi un „romantic al anilor ’60“, cum se autocaracteriza in momentele de confesiune din filmul realizat de americani intr-o serie de „Biografii“ mai mult sau mai putin celebre, Gorbaciov a avut, trebuie sa recunoastem, un extraordinar simt al realitatii. Fara sa fie un vizionar, a dat dovada de mult realism si mult bun simt. Avea pe mina un aparat represiv care putea sa faca multe rele. Nu a apelat la el, o anume teama de a nu sari peste cal l-a aparat in momente de cumpana. Un lucid cu mult bun simt, ceea ce lipseste de multe ori oamenilor politici de anvergura. Ne indoim ca un Putin sau un Bush pusi in situatia lui Gorbaciov nu ar fi apelat la mijloace dure de reprimare a opozantilor lor. Gorbaciov a inteles, poate inaintea altora din sistem, ca marele ideal al comunismului este o uriasa utopie si nu poate duce la nimic bun. A inteles, ca si Hrusciov cu decenii in urma, ca doar o miscare tactica de anvergura poate urni lucrurile din punctul mort unde ajunsese acest mecanism al terorii cu milioanele de victime ale lui. Hrusciov a denuntat crimele lui Stalin, dar nu a avut o viziune mai larga si cuprinzatoare asupra adevarului. Nu a prea stiut ce are de facut, si mecanismul l-a inghitit, l-a centrifugat. Abia dupa 30 de ani, pe o alta spirala a istoriei, Gorbaciov s-a adaptat unei lumi care voia altceva. Intransigenta lui Ronald Reagan, pierderea luptei pentru suprematia militara si tehnologica, aventura „scutului antiracheta“, dar si lupta surda si tenace a Papei Ioan Paul al II-lea impotriva comunismului au spulberat proiectele de viitor ale comunismului sovietic.

Gorbaciov a inteles si nu s-a opus. Un mare lider politic a luat Premiul Nobel pentru Pace mai mult pentru ce nu a facut decit pentru ce a realizat. Iuteala cu care se succed astazi evenimentele ne face sa uitam destule momente politice importante carora le-am fost contemporani. Gorbaciov ramine in istoria lumii moderne ca unul dintre cei care au reusit sa nu duca omenirea la cataclism. Puterea nu i-a luat mintile si nici capacitatea de a ramine lucid. Nu este simplu pentru un sef de stat. A functionat in cazul lui si dramul de umanitate, si o femeie deosebita, de genul Raisei, care i-a fost alaturi. Nu este chiar indiferent cine sint cei care sint linga tine, in imediata ta apropiere, cind ai pe mina destinele omenirii. Poate nu s-a subliniat suficient rolul celor din umbra marilor personaje ale istoriei. Si in bine, dar si in rau. De la Jacqueline Kennedy si Nancy Reagan pina la Jovanka lui Tito si Elena, sa nu mai spunem a cui. Exemplele, in ambele sensuri, se pot multiplica.
Filmul realizat de americani, extrem de atent la nuante, a scos in evidenta calitatile politice, dar si umane ale unui lider politic care a marcat sfirsitul secolului al XX-lea. Summit-ul NATO din aprilie aduce iar in discutie, nu doar la simple convorbiri bi si multilaterale, rolul sefilor de stat in gestionarea treburilor internationale. intr-o lume din ce in ce mai globalizata. O intilnire intre Bush si Putin pe stravechiul pamint dobrogean poate decide viitorul lumii pentru urmatoarele decenii, dincolo de frumoasele si mestesugitele vorbe din discursurile oficiale.

Alte citeva impresionante secvente le-am decupat dintr-un film al regizorului american Michael Moore, figura antipatica, dar care, ne place sau nu, ridica numeroase probleme demne de dezbatut. in acest film documentar, dedicat asigurarilor sociale din Statele Unite in comparatie cu alte tari europene, aparea clar ca in USA fiinta umana ar fi mai singura si mai neajutorata decit in alte parti ale lumii. Exemplele alese pareau convingatoare, cei pusi sa-i sustina opinia critica accentuau slabiciunile interne ale unei Americi prea putin cunoscute. Nu sint in masura sa judec competent sistemele de asigurare medicala din Franta, Anglia sau SUA – tot ce era in film parea in defavoarea Statelor Unite –, dar citeva observatii ale scriitorului american Kurt Vonnegut m-au pus pe ginduri. intre timp, scriitorul a si murit, dar dialogul cu el mi s-a parut impresionant. Ce spunea autorul Abatorului nr. 5, cel care a trait pe viu cosmarul bombardarii si distrugerii Dresdei in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial? Spunea Vonnegut ca un popor caruia ii este frica poate fi mai usor manipulat.

Ca unui popor lipsit de speranta si fara iluzii i se poate administra orice doza de minciuna. Ca un popor sau un individ cu o gindire pozitiva si forta de expresie a libertatii nu poate fi pacalit cu una cu doua. Tot ce spunea Vonnegut era adevarat, nu neaparat in legatura cu asigurarile sociale si medicale din SUA. Ce vrem sa relevam prin aceste interventii pe micul ecran ale lui Gorbaciov si Vonnegut? Ca nu e bine sa ne pierdem speranta orice s-ar intimpla si ca ar fi bine ca liderii politici sa se gindeasca la destinul omului simplu, oricite religii si ideologii i-ar desparti.
Ne-am ingrozit acum citeva saptamini cind am urmarit siderati secvente cu cultul lui Kim Ir Sen si al fiului sau: multimi isterizate de propaganda si spalare a creierului, de minciuna si prostie asumate pina la absurd si grotesc. Cine o incurajeaza si sustine pe Elena Basescu rau face. Televiziunea ar putea avea si un rol terapeutic, nu doar informativ. Caci fiecare pasare, bilbiita sau mai putin, pe limba ei piere, dispare in negura anonimatului. Timpului.