OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Sigur ca ciondaneala este mai apreciata orisiunde decit amorul discret si neimpartasit. De aceea vom evita orice contondenta cu optiuni diferite de cele ale noastre, oricit de intense sugestii ni s-ar oferi despre celebrity journalism-ul ce-si croieste vad pe noua albie a publicatiilor autohtone. Dar si prin numeroasele noastre emisiuni de profil. Viata, ca si moartea altminteri, a marilor personalitati, au atras magnetic curiozitatea multimilor si atunci cind televizorul era o dulce utopie. Astazi scormonim insa cu o indecenta ce a depasit cu mult cota de simpla curiozitate in ceea ce anglosaxonii numesc privacy transformind inocenta curiozitate in brutala agresiune. Si? Daca documentarele bine facute ne instruiesc uneori mai lesne decit unele plicticoase cursuri academice, alteori bunul simt este lasat de izbeliste si ecranul televizorului devine un simplu spatiu pentru precupete.

Ca sa nu ne luam cu vorba: pacat ca nici o televiziune de la noi nu s-a incumetat sa dezbata faimoasa carte a lui Giovanni Sartori HOMO VIDENS – Imbecilizarea prin televiziune si postgindirea lansata de Editura Humanitas in colectia „Pasi peste granite“. O excelenta radiografie a videoculturii, scrisa alert si erudit – Sartori este un distins profesor, cu o fulminanta cariera in Statele Unite, la faimoase universitati precum Stanford, Yale, Columbia si Harvard (cu un asemenea traseu poti sa mori linistit cu marmura gloriei deasupra!) –, dar si cu har si fina ironie. Nu e bine sa ne facem iluzii, tot televizorul ii va atrage ca un magnet pe copiii nostri, cuvintul este deja inlocuit de imagine. Iar ceea ce se preconizeaza in imediat – computerul si Internetul – vor desavirsi ceea ce a inceput televizorul: ciberspatiul. Aici venim cu completari: conform datelor oferite de „Forrester Research“, cei care utilizeaza conexiuni Internet petrec mai putine ore in fata televizorului decit ceilati fara acces. In fine, sa nu plictisim cititorii cu astfel de divagatii, cind atitea minuni ne stau la indemina. De la ProMotor-ul ce aduce caii putere de ultima generatie in slujba umanitatii si pina la „Etno“, unde emisiunile „Tezaur folcloric“ ale Marioarei Murarescu satisfac, realmente, o nisa de audienta atit de indragita.

Chiar folclor autentic, cu fratii Petreus, Gheorghe Turda, Nicolae Sabau sau Stefania Rares intr-un timp al postmodernitatii dominate de Vali Vijelie, Guta, Adrian Copilu Minune si Pepe. Salba de emisiuni „usoare“, de „divertisment“ sau „tineret“ – de parca alea pentru „batrinet“ de genul „Iarta-ma“, ce aduc, nota bene, multa publicitate! – si cu care ne onoreaza pina la satietate televiziunile n-ar fi la fel de plicticoase si anoste ca „Duminica in familie“ a Mihaelei Radulescu. Slava Domnului ca si-a incheiat traseul estival, o s-o urmarim pe tinara mama cu mult interes in sublimele reclame pentru samponul sau ce-o fi, care face parul matasos precum apa de ploaie matasea.
Cea mai interesanta emisiune a saptaminii trecute a fost cea realizata de Mihai Tatulici dedicata unui gravissim subiect precum cel etnico-social, cu mare potential exploziv, de la Hadareni. Judetul Mures. Admise fata-n fata nu doar „partile“, in conflict cumva ireconciliabil, dar si autoritatile implicate, obligate sa concilieze, cu deciziile de la CEDO puse in aplicare.

Tragedia de acum un deceniu, incheiata cu morti si case incendiate, nu s-a incheiat. Dovada ca dreptatea admisa in favoarea rromilor despagubiti la CEDO naste noi tensiuni in comunitate. Dialogul moderat de Tatulici, cu concursul unor demnitari de la Bucuresti, precum ministrul de interne Blaga si deputatul PSD Madalin Voicu si al unor responsabili locali a beneficiat si de contributia reprezentantilor unor ONG-uri si, „en vedette“, dna Beatrice Ramascanu, Agenta Guvernamentala CEDO. Buna experienta. S-au izbit frontal 2 mentalitati/atitudini. Una, mai veche, a celor din administratie, aflata in contact direct cu oamenii, buni sau rai, astia sintem si cu ei defilam/traim, mai si murim, si cealalta, de ultima generatie, noua tehnocratura, iesita din mantaua democraturii – traiasca Vladimir Tismaneanu! – cu iz european, reprezentata cu mare succes de dna Beatrice R. Enorma disponibilitate retorica a dnei B.R. se conjuga cu perfecta minuire a paienjenisului juridic si o raceala intinsa pina la indiferenta, ce ignora ceea ce era mai important: ce se va alege de oamenii astia? Avem destula experienta istorico-politica sa apreciem ca nu doar soarta victimelor este importanta, ci si a celor vinovati de producerea unor crime sau a altor incalcari ale legii.

Emisiunea cu pricina, pentru care Tatulici merita felicitari, ar fi trebuit sa fie o lectie pentru autoritati: nu televiziunea „Realitatea TV“ (sau altele) conduc si administreaza Romania! Nu moderatorii TV si reporterii trebuie sa coordoneze segmente ale administratiei si sa administreze modele practice de solutionare a unor situatii grave. Televiziunile pot da o mina de ajutor. Atit. Dar nu se pot substitui organelor judiciare sau administrative. Vai de tara condusa de presa si televiziuni – citam din memorie –, clama, pe buna dreptate, Alina Mungiu-Pippidi cu o buna experienta romaneasca, dar si practica americaneasca. Enervanta prestatie a dnei Ramascanu, oricit de corecta si exacta, este un avertisment pentru ce ne asteapta in viitorul apropiat daca nu vom sti sa „umanizam“ expertii nostri in treburi europene. Abia acum vedem, pentru a nu mai stim cita oara, clivajul existent intre elitele noastre si poporul cel de toate zilele.

Abia acum, cu prilejul Hadareni sau la inundatii, ies pe ecrane cei multi si nevoiasi, cu incredibila lor forta de supravietuire. Vom fi puternici, ca stat si ca natiune, cind vom pune de acord cultura profesionala si, sintem convinsi, bunele intentii ale dnei Beatrice Ramascanu, cu enormul potential de vitalitate si inteligenta ce zace si traieste sub protectia anonimatului colectiv. Impresionante secvente in ultimele doua saptamini. Din care nu au lipsit nici dramele colective (inundatii, catastrofe aviatice, evacuarea colonistilor evrei din Gaza) si nici cele individuale (incredibila crima de la Taize, in Franta, un prelat de 90 de ani ucis de o romanca). Recordurile pentru Guinness par dulci exercitii de absurditate pentru ceea ce partea de nonfiction ne-o rezerva. Toate cele bune sa se adune – iata o stire ce nu intereseaza nici o televiziune.