OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Un foarte inchegat concert-spectacol cu Peer Gynt de Grieg si Carmina Burana de Carl Orff a fost prezentat, cu prilejul Zilei Europei, la Opera Nationala din Bucuresti. in timp ce circulatia era intrerupta pe Bulevardul Magheru, dupa cum se putea vedea foarte clar pe micile ecrane. De ce? Foarte simplu: pentru a face loc defilarii fanfarelor militare si majoretelor civile din 13 tari, asa incit un nou slagar ce strabate ca un fior Romania – precum vocea lui Joseph Schmidt „Alles Welt“ –, „Huo! Huo! Huo!“, sa ajunga la inimile romanilor si mai putin in mintea lor.

Ma simt obligata sa amintesc de concertul de la Opera, cu un Florin Piersic in mare verva egolatra, nostalgic-amintirista, depunind marturie despre cei 50 de ani de cariera si cei 100 de la moartea marelui norvegian-european care a fost Edvard Grieg. Un spectacol coerent si atent lucrat, sub bagheta dirijorului Iurie Florea. Cu orchestra la vedere de aceasta data, iesita din ascunzisurile fosei. Mereu ma gindesc la acesti muzicieni de „subterana“ si la dirijorii de opera care cu un ochi ar trebui sa-i urmareasca pe membrii orchestrei, si cu altul sa vada ce se petrece pe scena. Pe linga zbenguiala lui Piersic – si cind trebuie, si cind nu, el „interpretaza“ un rol, chiar si pe al sau, are o anume afectare, mie personal imi displace, dar o doamna din fata mea striga din toti rarunchii „Bravo, Florine!“, semn ca vedeta din filmele cu haiduci are inca destui admiratori – a fost si minunata voce a Feliciei Filip. Cristal curat, as putea adauga, care s-a lasat elegant sedusa de jucauseniile zburdalnicului june-prim septuagenar.

Aventurile norvegiene au fost urmate de cele ale solistilor Mihaela Stanciu, Iordache Basalic si Valentin Racoveanu, care, alaturi de corul operei, au facut sa sune majestuos acordurile Carminei Burana. O muzica devenita extrem de populara chiar si pentru una ca mine, care, de cind m-am maritat, ajung cu greu pe la concerte: televizorul ramine o solutie mai la indemina pentru femei. Cu atitea pe cap in gospodarie, nu apuca „sa iasa“ atit de usor din casa. Dincolo de partea oficiala a afisarii identitare a europenitatii noastre, sa apreciem partea ei strict muzicala, muzica din Sala Operei Nationale reusind sa dea gravitate si solemnitate, lipsite de emfaza si crisparea discursurilor oficioase. Punem in pandant acest moment plin de gratie muzical-artistica – ONB se misca bine si cu vizibilitate sporita in ultima vreme – cu transmisiile din diverse orase ale tarii, unde protagonistii actualului esichier politic au reusit sa solidarizeze intru „Huo!“ intregul sentiment romanesc al fiintei. Cu mic, cu mare, sintem nevoiti sa urlam, intr-un sens sau altul, intr-o directie sau alta, din toate organele: „Huo!“.

„Jos si Jos si tot Jos!“ – interesant cum sloganele negative le-au coplesit pe cele cu continut strict pozitiv, vocile zbierinde ale lui „Sus!“ atingind, rar si inconsistent, nivelul convingerilor colective. Se confirma, pentru nu se stie a cita oara, gustul si aplecarea noastra pentru „Huo!“ si „Jos!“, extrem de vibratile, fara a avea si constiinta lui ce-o sa facem ulterior acestui moment demolator. Este sentimentul improvizatiei si al lui „ce-o vrea bunul Dumnezeu!“, din pacate sau fericire, de ce nu, de aceasta data apartenenta la NATO si UE nepermitind prea multe solutii fanteziste. Daca un Caligula isi permitea sa-si faca iubitul cal senator roman, legile de functionare ale Uniunii Europene nu ingaduie astfel de fantezii.

Urmaresc cu interes fel de fel de documentare la Animal Planet si remarc grija cu care americanii de la Politia Veterinara – exista si asa ceva – protejeaza drepturile dobitoacelor, pentru a nu se produce abuzuri si silnicii. Isteria colectiva ce a cuprins Romania cu acest referendum de suspendare au ba a sefului statului mi se pare greu de ingurgitat. Sint mobilizate enorm de multe forte si energii care functioneaza pentru nimic si intr-un gol istoric ca sa ne dovedim ce? Ca unii sint buni, iar altii sint rai. Cine sint cei buni si care pot fi dovediti ca rai – greu sa deslusim si sa decidem. Nici macar printr-o hotarire a Curtii Constitutionale nu ajungem la un anume „liman“. (Interesant cum acest cuvint inseamna in greceste „lac“, si aflu, de la vecina mea Leila, tataroaica din Braila, cum aceluiasi cuvint pe turceste i se spune „ghiol“! Si asa inteleg cum vine cu Tekirghiol si Balta Liman, de care ma leaga multe vacante, cind bunica din Ardeal ma omora cu baile ei de… namol, care ma oripilau. Au si cuvintele astea povestile lor, melancoliile in jurul lor devin producatoare de multe divagatii.)

Sa revenim in lumea lui „Huo!“ si la actualitatea lui. La Iasi si Pitesti, la Craiova si Cluj si pe unde or mai fi anuntate, au avut, au si vor mai avea loc ample mitinguri pro sau contra demiterii actualului sef al statului roman. Suspendarea din functie prin votul parlamentului, dupa ce esti ales prin vot direct de catre masele de alegatori, sigur ca este un afront greu de suportat. Mai ales pentru un ofiter de marina, fost comandant de nava, care stie bine ce inseamna ierarhia si functionarea ei. Si sa te pomenesti ca matelotii te-au scos de la comanda, parca nu prea iti vine bine. Personal, daca ar fi sa-mi dau si eu cu parerea, toata tevatura asta cu suspendarea mi se pare o prostie. Mai ales cind vezi cine cu cine se aliaza si se cirdaseste ca sa-l scoata din functie, totusi, pe seful statului roman. Ceva nu este in ordine, daca s-a ajuns la joaca asta cu institutiile statului.

Ca ne-o fi sau nu simpatic dl Basescu Traian aproape ca nici nu mai conteaza cind vezi unitatea si fratietatea subita dintre sustinatorii Romaniei Mari si activistii pentru o Romanie mai mica si cu mai multe autonomii locale, precum cei de la UDMR. Am ramas cu gura cascata cind i-am vazut laolalta si, in plus, batind palma si cu umanistii-conservatorii dlui Voiculescu. Si ca nedumeririle sa fie totale, si PNL-ul bate palma cu PSD-ul, si iata cum „infratirea intre popoare“ devine posibila si dupa destramarea URSS-ului. S-a facut atita tevatura la televizor si cu un anume rusnac, Kondiakov, de parca atunci cind partidele boieresti din Tara Romaneasca luptau cu inversunare unele impotriva altora, intervenea musai KGB-ul sau MI6. Ne facem de risul lumii, macar daca ar fi un oarece cistig din aceasta meschina dusmanie colectiva. Eu am obosit sa ma mai gindesc la ce va fi. Aproape ca-mi este indiferent, precum acele tinere care, tot asteptind sa se marite cu barbatul ideal, accepta pina la urma pe cine se nimereste. Macar de s-ar termina odata toata bazaconia asta bazata pe ura: as vrea sa strig, senina, din toata inima: „Bucurati-va, oameni buni, lasati vrajba, hai Romania!“.
Tare mi-e frica sa nu fiu intimpinata tot cu „Huo! Huo!“.