OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Se poate citi Raymond Aron in bucatarie sau in troleibuz? Se poate gindi, simti, medita sau, de ce nu, iubi chiar si in cele mai potrivnice locuri sau dificile momente de viata? Se poate orice, nu doar dupa Auschwitz, ci si dupa un divort extenuant, dupa o concediere sau un deces, dupa o boala invinsa sau dupa ani grei de detentie. Cititul ca forma de supravietuire.

Ca sintem mai de dreapta sau supusi ispitelor stingii, mai conservatori dupa o anume – care? – virsta sau mai revolutionari la adolescenta. Trec peste mitul lui Guevara, dar toata vinzoleala asta cu Chavez si Evo Morales prin America de Sud ma uluieste. De ce? Pentru ca profesionistii politicii si intelectualii se joaca si se lupta pe te miri ce, iar marile multimi traiesc la limita disperarii. Raymond Aron ma face sa regindesc si judec un intreg trecut. O carte, doar o carte, te poate face sa plonjezi in lumi ce exista cu adevarat.

Ii citisem cu ani in urma voluminosul volum de Memorii – nu l-am vazut prin librariile postdecembriste – luat cu imprumut de la Liviu Antonesei, un intelectual iesean de prima mina, putin cunoscut pentru ca nu apare la televizor – si eram impresionata de acuratetea cu care isi exprima ideile si punctul de vedere. Nu intru in prezentarea recentului volum Opiul intelectualilor, aparut la Editura Curtea Veche, intr-o traducere nuantata si flexibila, semnata de Adina Dinitoiu, ci vreau sa punctez faptul ca delicatele si gravele dispute ideologice sint cumva banalizate si vulgarizate la noi din pricina mahalagismului ce face ravagii. Mai ales in ultimii doi ani. Ce stinga sau dreapta sa mai fie in disputa cind combatantii sint din aceeasi clasa, cu rare exceptii care, din pacate, nu fac norma si dau tonul unor dispune jenante. Si televizorul care ni-i viri in casa si rontaie din timpul nostru limitat. Revin la ideea ca lecturile pot fi un bun antioxidant pentru sanatatea noastra mintala. Citesc pe apucate, cind obligatiile scolar-profesionale, dar si cele cotidiano-conjugale imi si ne dau ragaz. Citim si noi pe apucate, ce ne pica in mina si ce se strecoara printre multele programe de televiziune. Cititul ni se pare un ultim refugiu intr-o lume unde trancanitul si privitul fac ravagii.

Telemobilul a devenit o noua sursa de incontinenta verbala, vad in preajma un oras unde micile aparate au inlocuit oamenii. Nu ne mai uitam in ochii unui om, ci urmarim sa vedem daca aparatul este Nokia sau Samsung, daca are camera digitala sau mai stiu eu ce minune. „Noi vorbim, nu gindim!“ ar fi un bun slogan mineresc pentru Vodafone sau Orange.
Pe linga vorbitorii stiristi profesionisti, care fac bani frumosi din datul cu gura in fata natiunii prin intermediul micilor ecrane, s-au inmultit si scriitorii-comentatorii-analistii-moderatorii-opinistii si baletistii „ideilor gingase“ – cum frumos se exprima un mare gimnast al eseisticii romanesti numit Paul Zarifopol, cu totul ignorat astazi, cind aparitiile unor Gabriela Vrinceanu-Firea sau Mihaela Radulescu fac ravagii, precum fanii lui Scorpions veniti la concert pe o vreme ciineasca, dar ia sa vedem daca se adunau 20 de insi daca era vorba, in aceeasi zi, sa se faca un dig de aparare impotriva unei iminente inundatii, despre ce era vorba?

Au mai aparut si alde Tatulici-Tuca-Cristoiu-CRP-Turcescu&o, un fel de spirite protectoare ale natiunii care combat si combat, judeca Ti-Ti-Ti si Mda-mda-mda, nimic nu e bine, nimic nu e ca lumea, dau verdicte si decid ce e bun si ce este rau. Despre starea natiunii, despre orice. Si oricind. Morala si etica pe prim-plan, nici inaltii ierarhi nu au o astfel de popularitate si autoritate in fata poporului din fata televizoarelor.
Si?
Si nimic. Ei isi rid in barba (nici unul n-are) sau chelii (mai la obiect si concret), se imbogatesc de pe urma noastra, iar noi, telespectatori cei multi, inchidem televizorul si injuram Guvernul sau pe Basescu. Dintr-un motiv sau altul. Oricit ar parea de ciudat, cititul ar fi o buna solutie de a evita mizeriile aduse in casa de televiziuni. Caci doar mizerie pot numi ce mi-a fost dat sa vad mai zilele trecute, cind aflu stupefiata ca un ziarist mult mediatizat si cu o doza de seriozitate morocanoasa are milioane de dolari-euro (e bine sa tinem banii juma-juma, sfatuiesc expertii bancari din clasa Isarescu) acumulati prin nu stim bine ce afaceri cu echipamente de telecomunicatii, intermediind intre firme americane si romanesti.

De stat, desigur, aici se dau marile „tunuri-tepe“ (nu am inteles bine de unde vin aceste expresii) si-i imbogatesc pe cei intreprinzatori, care nu se incurca in disputele dintre Albert Camus si Jean Paul Sartre comentate acid de Raymond Aron. Onorabilul Bogdan Chirieac, specializat pe comentarii de politica externa – parca mai ieri aparea la ProTV invatindu-ne cum s-o luam „Pro-Vest“ – a facut avere frumoasa din afaceri. Si in acelasi timp a moralizat la televizor neputintele si nevolniciile romanilor. Actualul – deja fostul, caci o demisie l-a eliberat pe dl Bogdan Chirieac de povara Gandului – sef al cotidianului, alt mamamushi de presa cu aere de Gandhi al neamului, s-a imbogatit si el din lectiile de etica inspicata derulate pe la televiziuni. De ani in sir acesti vajnici comentatori nu fac nimic decit sa trancaneasca si sa dea cu gura. Si poporul, precum chivutele de la capatul curselor RATB, sta si asteapta minuni. Care nu vin si nu pot veni. Vorbitul, fara muncit, nu face bani, dovada ca dl Bogdan Chirieac n-a stat degeaba sa studieze rolul virtelnitei intre optiunile socio-politice ale lui Mahatma Gandhi, Jawaharlal Nehru si ale lui Rabindranath Tagore, ci a facut banisori cu Motorola si SPP/STS, frumoase institutii ale serviciilor secrete romanesti. Bravos natiune, bine gindit.

In schimb, C. T. Popescu, seful Clubului Roman de Presa, face pe „indignatul“ – manoasa si meseria asta de vesnic indignat pe propriul popor! – si ne mai serveste o lectie de etica si echitate capitalista. Cind stim ce sume de bani se vehiculeaza prin presa si cam cit cistiga patronii, dar si ziaristii cu firma clopotitoare, orice raportare la Maica Tereza si Maica Smara devin caduce. Incoruptibilii, un film de Brian la Palma, cu Kevin Costner si Robert De Niro in rolul mafiotului Al Capone, transmis pe TVR1, ne-a reamintit de rolul registrelor contabile in sanatatea unei natiuni. Nimeni nu poate scapa de ce este scris in registre. Chiar si in carti. De aceea este bine sa nu ne pierdem pofta cititului.