OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nu stiu ce audienta are postul de televiziune Senso, dar mi-ar fi placut ca multa lume sa urmareasca filmul Copilaria lui Ivan, o pelicula de acum mai bine de patruzeci de ani, in regia lui Andrei Tarkovski. Este primul film de lungmetraj al marelui regizor ruso-european, din pacate putin „atacat“ la noi, fata de alte pelicule cu nume sonore precum Calauza sau Nostalgia – asta cind nu se face confuzia cu volumul cel mai bun al lui Mircea Cartarescu. (Poate intr-o buna zi sa produca cineva o analiza extrem de atenta la ce-i apartine cu adevarat lui M.C., si ce este preluat de la altii, de la teme si subiecte, pina la modalitati epice si structuri stilistice.

Dar oare real-postmodernism-ul nu este tocmai asa ceva?).
Un film de o puritate extraordinara si de un dramatism bine strunit in chingile rigorii artistice. Tarkovski – nu pricep de ce toate numele rusesti sint grafiate, mai nou, pe la noi, cu y-uri si h-uri, de parca ar fi preluate din franceza sau engleza; dar oare nu se procedeaza chiar asa? – se dovedeste un maestru inca de la debut. Si va confirma cu fiecare pelicula, cautind mereu sa vina cu ceva nou, precum Picasso, care declara ca atunci cind ii iese bine ceva se apuca de altceva. Cariera lui Tarkovski este o lunga cautare a lui alt-ceva, ceva ce se poate numi Marea Arta. De a trai si muri raportat la lumea din jur si la tine insuti. O mare bucurie e acest film proiectat la Bucuresti, in timp ce la Ploiesti moare, in mod dramatic, poetul Ion Stratan.

Scenariu, tragic, de film rusesc, disparitia din viata a unui mare poet – care doua zile a tinut capul de afis al televiziunilor –, nu poate decit sa ne intristeze. Cine ne poate spune cu adevarat CE a fost in sufletul si mintea poetului atunci cind a ales aceasta forma de „sfirsit de partida“? Sigur ca si boala prelungita, sigur ca si despartirea de o sotie iubita, sigur ca si moartea unei mame protectoare, sigur ca si insingurarea/izolarea intr-un Ploiesti perceput de poet ca o insula Sf. Elena in mijlocul Oceanului Atlantic, sigur ca si lipsa cronica a banilor, dar si sentimentul-de-dat-la-o-parte sau exclus din jocurile zilei, multe si marunte detalii ce pot conduce pe o anume logica a explicatiilor. Dar. Dar exista un teribil dar: spune Camus, prin Mitul lui Sisif, mai pe la inceputul cartii, intr-un capitolas numit Despre sinuciderea absurda, daca memoria nu-mi joaca feste, ca un om poate trece prin mari nenorociri si le poate depasi, iar firul vietii se poate rupe, din mai nimic, cind un vecin nu-ti raspunde la „buna ziua!“. Sint acolo citeva observatii de mult bun-simt care ne-ar putea face sa intelegem mai usor gestul unui mare poet.

Lui i-a reusit, ca si lui Vache sau Paul Celan, ceea ce noua ne place doar sa teoretizam sau doar sa imaginam. Lungul suspin catre moarte al lui Cioran nu este decit un laudatio adus vietii: n-a avut puterea si nici disperarea necesare de a duce la capat o obsesie. Iar Ion „Nino“ Stratan s-a dovedit mai „artist“, un poet, un mare poet roman, contemporan cu noi, din stirpea cea rara a poetilor nascuti si nu facuti. Precum un Virgil Mazilescu sau Mariana Marin, ca sa dam doar doua exemple dintre cei mai apropiati de noi si care ne-au parasit nefericit si nedrept de repede. Doar doua zile televiziunile au fost atrase de moartea violenta a poetului, de parca doar mortile mai pot atrage atentia lumii noastre, si nu vietile sau opera lor de mari artisti. Gestul lui Nino Stratan ne arata cit de vulnerabili sintem si cit de singuri am devenit, dincolo de rating-urile televiziunilor si luminile ametitoare ale „succeselor“ de tot felul. Moartea poetului ar trebui sa ne faca mai simtitori/intelegatori/atenti la ce se intimpla in jurul nostru sau chiar si cu noi insine.

Tot la Senso un interesant film despre viata lui Josephine Baker. Ca sa raminem in zona vietilor dramatice ale artistilor. Povestea lui Josephine Baker, o pelicula britanica din 1991, care nu a rulat pe la noi, pune in valoare o excelenta actrita numita Lynn Whitefield si pune in discutie, ca si filmul nescris al vietii lui Ion Stratan, rolul si locul unui artist in societatea moderna. Este pacat ca multe filme bune si foarte bune, ce sint transmise pe multe canale de televiziune, nu beneficiaza de o promovare corespunzatoare, iar alte mediocre productii sint cu supra de masura virite sub ochii nostri, care nu se mai descurca cu ce sa primeasca si ce sa refuze. Si, ca sa revenim in dulcea noastra actualitate televizuala, sa punctam citeva dintre „filmele“ de ultima ora care au tinut capul de afis al saptaminii recent incheiate cu citeva zile minunate de fermecatoare toamna. Poate ar fi trebuit sa ne faca sa inchidem televizoarele si sa ne ducem la plimbare, la Sosea sau la Sinaia. Macar: ce spectacol mai fascinant decit jocul de culori al frunzelor uscate? Dar greu de depasit obisnuintele sau dulcile comoditati.

Insa putem spune cu mina pe inima ca a meritat! Intr-o buna emisiune de politica externa pe care o face, deja cu incredibila consecventa pentru lumea noastra de capriciosi-lenevosi, Bogdan Chirieac, la ProTV, numita Pro-Vest, unde accentul este pus chiar pe „Integrarea Europeana“, a aparut, alaturi de doi „tehnicieni“ ai subiectului, doi fosti ministri (Melescanu&uscas) si ministreasa de azi ce gireaza, la modul guvernamental si international, domeniul „integrarii“. Ce spectacol de poezie si emfaza, cita gratie in a spune banalitati si prostioare cu aerul demnitarelor din clasa Gadea/Gainuse/Ciobanu/Spornic si a personajelor interpretate magistral de Tamara Buciuceanu, cu care seamana pe zi ce trece mai tare tinara speranta a sperantelor noastre europene! Cu riscul de a o irita pe dna profesoara Mihaela Miroiu, nu ne putem abtine sa nu consemnam bucuria de a ne binedispune de noutatile transmise: ca nu este coruptie doar in Romania, ci peste tot in lume! Iata ca ne-am linistit, si de acum inainte o sa facem coltunasii pentru duminica la prinz cu sufletul impacat!

In pandant cu mizericordiile produse de pupila PD-ului si a presedintelui in exercitiu, vine telenovela cu sechestrul pus pe averea lui Gigi Becali si haiducia lui cu autoritatile romane. Dl Bodu cel Viteaz si Intransigent este ras de tot in negocierile puse la cale de urmasul lui Saguna si Hagi Moscu si cei doi cad repede la pace, se gasesc solutii de compromis, declaratii, contradeclaratii pentru galeria de prosti ce sintem ca stam si urmarim aceste meschine intimplari, care dau masura noului „sentiment romanesc al fiintei“. Ca si demisia de onoare a doamnei Elena Udrea din aparatul prezidential al Cotrocenilor, o alta dramoleta de prost gust. Moartea fiecarui poet ne lasa un gust de cenusa, eternitatea prostiei ne face increzatori in virtutile vietii. I.V. Stalin isi termina sedintele de Politbiro cu un invariabil „Pentru azi deocamdata atit!“