OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Disparitia neasteptata a unui mare sportiv, jucator de fotbal, a sensibilizat intreaga opinie publica romaneasca. De la mare la mic, indiferent de virsta sau sex, de partizanate politice sau sportive, ne-am lasat furati de emotia momentului. Pe buna dreptate, Nicolae Dobrin se bucura de o extraordinara popularitate in toata Romania. Talentul lui de fotbalist si jocul sau plin de stralucire, naturaletea miscarilor si inteligenta cu care juca si gindea – uitam de multe ori asta, furati de patimi, bani sau interese – l-au evidentiat ca pe un mare jucator.

Nu a reusit insa si o mare cariera internationala, dupa cum merita pe deplin, pentru ca regimul politic din Romania acelei vremi a fost impotriva si el nu a avut puterea sa i se opuna. Astazi, abia astazi, aflam cite ceva despre ce a fost ieri, atunci cind i s-a refuzat transferul la Real Madrid – o mare echipa de fotbal de ieri si de azi –, despre cauzele-motivul-explicatia pentru care un geniu de talia lui nu a fost nici un minut intrebuintat la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, cel mai bun fotbalist al Romaniei facind simpla figuratie. Abia astazi, abia acum iese adevarul la iveala. E cumva inutil ca amaraciunea noastra de atunci sa fie completata de un nou set de injuraturi la adresa comunismului. Orice am face, oricite amintiri frumoase am avea in propria noastra viata din comunism – si avem destule, de ce sa ne mintim! – tot iMPUTIT ramine. Asa cum acest cuvint tare nu poate lipsi de linga „securist“. Ca hir, ca mir, o tot tragem cu nuante si detalii, ca unii „s“ au fost buni, altii rai, dar tot niste „imputiti“ ramin, pentru ca sistemul era nu doar ticalosit, ci realmente „imputit“!

Altfel nu se umplea de premii noua generatie de cineasti romani, daca nu erau de prelucrat „imputitele noastre vieti si intimplari imputite“ din Romania comunista. Ce s-a intimplat la Guadalajara, in Mexic, unde era cantonata echipa de fotbal a Romaniei si juca in grupele campionatului Mondial? S-a intimplat ca unul dintre faimosii frati Nunweiller, jucatori cu totii la echipa MAI-ului (faptul ca jucatorii de azi sint denumiti de suporterii lor „ciini rosii“ ni se pare o gluma sinistra tipic mioritica), avea la el nu stiu cite mii de dolari si i-a pierdut la joc, la o partida de poker. Cu cine? Cu Dobrin! Baiat provenit dintr-o familie modesta din Arges. La vremea aceea era o suma uriasa pentru un cetatean roman, asa cum si doua milioane de dolari, cit ar fi dat patronul de la Real Madrid pe jucatorul roman, era o suma exorbitanta pentru statul roman. Pokeristul cistigator a fost reclamat la antrenorul lotului, un anume, mosneag azi, Angelo Niculescu, dar mare mahar pe vremea aceea, care l-a somat pe Dobrin sa „dee banii inapoi“, altfel n-o sa joace in nici un meci. in grupe erau trei. El a refuzat si n-a jucat. Asta e tot. Nimeni nu a stiut de ce nu a fost folosita vedeta Romaniei. A fost un mister atunci, dar au trecut anii. Totul trece. Acum a disparut si Dobrin si totul se afla.

La ce bun? La ce bun ca Dobrin nu s-a infruntat cu faimosul Pelé, la ce bun daca au trecut 30 si ceva de ani si Romania nu mai e comunista. Zice-se. Toate comentariile TV dedicate marelui fotbalist au accentuat regretul ca el nu a avut parte de cariera internationala pe care o merita. E ca si diferenta dintre destinul lui C. Noica, ramas sa „paltinisizeze“ citeva genii locale, si Mircea Eliade sau Cioran, care au facut fulminante cariere in Occident. Accidente ale istoriei, se poate spune azi cu cinismul cu care se confeseaza sau da sfaturi la televizor un securist sadea precum (...) plecat si revenit in Romania ca sa explice cum este mai bine si cinstit pentru tara. Nu, nu a fost nici un accident, era diferenta dintre „baietii“ de la Dinamo si Steaua, pentru care Dobrin nu a vrut sa joace niciodata, si restul populatiei. Diferenta dintre vietile „lor“ pline de avantaje si inlesniri – vedem, tot la televizor, cum isi dau fustele peste cap si se dau in stamba beizadelele marilor granguri ai vechiului regim, ajunsi nu oameni maturi, ci derbedei nerusinati maturi! – si vietile „noastre“, in si prin care am incercat sa nu crapam, fiecare cum a putut.

Mai cu concesii, mai cu obedienta, mai cu chiul, chefuri si betii sau disperari de-a dreptul, cind nu ne mai puteam minti si oglinzile se plimbau prin fata noastra si pe drumurile patriei. Destinul international ratat al marelui fotbalist roman care a fost pina mai ieri Nicolae Dobrin adauga inca o pagina urita acestui Proces al comunismului care a fost si el ratat. Chiar daca nu ne place sa privim adevarul in fata, vine el peste noi. Degeaba a fost decorat postum la Cotroceni Nicolae Dobrin, cind destinul lui de genial jucator a fost fracturat din motive, ei da, asta e, politice. „Nu ne vindem tara!“ nu a aparut in 1990, era gogoasa acelor umflati politruci care jecmaneau ei insisi tara spurcind poporul cu minciuni si mistificind realitatea in care nici ei nu credeau. Cazul Dobrin, ca atitea alte mii, zeci de mii, sute, milioane de cazuri, cind destinul unui om a fost frint, si nu din cauze naturale, ci cu brutalitate si rea-credinta. Poate nu este momentul acum – dar cind este oare momentul potrivit? – pentru a analiza la rece destinul unui om. Ce se intimpla cu intreaga generatie a lui Tutea daca nu infundau puscariile si apoi cooperativele si santierele patriei ca sa cladeasca o lume, zice-se, mai buna, dar care s-a dovedit a fi mult mai urita?

Dincolo de echitatea si moralitatea de care s-a facut atita caz, dincoace de cotidianul care ne-a sustras de la mize mari, am trait cum am putut si cit s-a putut. Marile succese si realizari clamate cu viguroasa mindrie proletar-patriotica ascund multe drame si nenorociri. „N-a fost chiar asa rau...“ piteste mult mai raul care s-a consumat nu doar la Pitesti. Reeducarea de la puscaria de acolo, faimosul „Fenomen Pitesti“, cum i-au zis Bacu si Ierunca, a facut parte din aceleasi mizerii si santaje de care s-a bucurat si Dobrin. Cind ne gindim ca un jucator de la Dinamo avea mii de dolari ca sa-i poata juca la poker, iar Gheorghe, „Babu“, Ursu a ajuns sa fie condamnat si apoi ucis sub pretextul detinerii a 6-7 dolari, revolta noastra devine neputincioasa. Am trait, bine sau urit, fiecare dupa cum i-a fost dat. Cazul lui Nicolae Dobrin ni se pare sugestiv pentru istoria comunista a Romaniei. Procesul comunismului nu s-a incheiat. Poate abia acum incepe cu adevarat.