OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

O emisiune (probabil) de succes, Apropo TV, realizata de simpaticul Andi Moisescu, a pus in discutie noua tendinta din noua muzica, de a inlocui textele si versificatia cu ce am pus noi in titlu. Asa am aflat de la Rares de la Impact, Anca de la Class, Bobo de la Fara Zahar sau Florin Dumitrescu, textier la Sarmalele reci, cam cum vine socoteala cea noua cu „lalala“-ul si „nanana“-ul. „Oamenii sint dispusi din ce in ce mai putin sa gindeasca... N-au nici timp, nici stare pentru asa ceva...“, „Lipsa de sens este intotdeauna adevarata...“, „Cind vine omul de la serviciu, omul vrea sa se odihneasca... Ideea de simplitate a prins bine, lalala-ul merge cel mai bine...“ sint citeva formulari exprimate cu seninatate si, se pare, in buna cunostinta de cauza.

Ni se explica o situatie care, iar poate, nu e doar „muzicala“, si-i priveste nu doar pe cei tineri, ci si pe noi, „batrinii“, sa zicem. Parte din acesti iubitori de „lalala“ si „nanana“ au zbierat si protestat in aceste zile „Botnaras! Botnaras!“, ca in reportajele de televiziune sau asa cum au mai vazut si ei prin urbea lor ca se face un protest, aparind-o pe directoarea demisa de la Liceul Central, pentru ca a incercat sa rezolve o chestiune privata a unei eleve, pe cale amiabila. Politia nu a fost cooperanta si a iesit prost. Cine plateste pentru toate astea? Copiii nu mai sint in siguranta nici in interiorul scolilor, de strada ce sa mai vorbim. Nu cumva este legat si de „lalala“-ul si „nanana“-ul care prolifereaza? Situatia este deja grava, obligind guvernul sa se intruneasca intr-o sedinta speciala. Afirmatiile primului ministru si ale dlui Vasile Blaga, Ministrul de Interne si al Administratiei Publice, nu ne-au linistit, ci din contra, ne obliga sa meditam extrem de serios si responsabil. Ni se anunta ca in 72 de scoli din Bucuresti exista un potential de violenta in perimetru, astfel ca jandarmeria si politia comunitara vor interveni operativ. Ce se intimpla, cum s-a ajuns la aceasta incredibila recrudescenta a violentei in scoli? Sigur ca nu doar in scoli, ce a patit tinara avocata, fiica unui inalt demnitar roman, la doi pasi de sediul Politiei bucurestene, confirma, dramatic, violentele de tot felul si de peste tot.

Ce se poate face? „Mai merge cu text daca vrei sa participi la un concurs, dar ca sa dai cu discoteca la podea o tragi pe nanana, lalala si tralalala...“, ni se explica doct si sugestiv „cam-cum-vine-treaba“, ca sa ai succes, pe un ton calm si cam realist-capitalist de catre niste tineri extrem de simpatici. Era sa uit de Shushu. In general ni s-a parut convingatoare teoria lor cu lalala-ul si nanana-ul. Si efectele pozitive asupra ascultatorilor/degustatorilor/utilizatorilor acestui „produs de piata“. Era evident ca tinerii acestia aveau deja experienta nu doar muzicala, ci si de marketing sau advertising, asa ca banii „lor“ erau suficienti ca sa nu-i intereseze cit din PIB se aloca invatamintului si cercetarii sau daca „babalicii“ de profesori sint prost remunerati pentru niste activitati cu totul inutile daca „lalala“-ul si „nanana“-ul sparg piata. Andi Moisescu se „hihihi“ si el la invitatii emisiunii, fara sa comenteze sau sa adauge vreun punct de vedere personal, pe principiul, sanatos altminteri, al economiei de piata, asta vrea publicul, asta le dam!
Oare chiar asa sa fie ?

Nu credem ca situatia intregului tineret este dominata de „nanana“, „lalala“ si violenta. Sint mii de tineri extraordinari care invata bine, reprezinta Romania cu succes pe la olimpiade internationale sau pur si simplu le fac pe bunici sa lacrimeze. Prin notele bune obtinute sau prin vreun gest frumos. Sigur ca scoala si societatea pot face mai mult pentru ei. Inclusiv televiziunile. Numai ca televiziunilor nu prea le pasa de educatie sau cultura, televiziunile, inclusiv cele de stat, sint intr-o concurenta acerba. Pentru rating-ul care aduce publicitate, care publicitate face bani sau serveste interese (mari sau mici) de grup sau individuale. Nimic nou, lumea merge inainte si cu „critici tovarasesti“ si cu aranjamente de culise „domnesti“. De aici, poate, acel obscur sentiment, dar grav si apasator al lui „NO FUTURE!“.

Este partea mai putin vizibila a „nanana“-ului si „lalala“-ului. Drogurile si violenta, insingurarea si sexualitatea fara suport afectiv, lipsa de perspectiva, alteori situatii familiale sau materiale dificile, cinismul si dispretul „batrinilor“, „Voi astia tineri...“, de parca batrinetul lui Vacaroiu si Cosmanca ar fi mai breaz decit „tineretul“ lui Ponta si Boureanu, mediocritati mediatizate excesiv si contraproductiv in spatiul public. „NO FUTURE“ da un sens lipsei de sens. Fara ca alcoolul sau drogurile, o seara la discoteca sau pe stadion, sa ofere tinerilor bucurii dincolo de clipa, consumata rapid si intens, orice ar fi, orice ar veni. Poate ca am lungit prea mult aceste glose plecind de la „nanana“ si „lalala“ ca sa ajungem la un tinar numit Mihnea Blidariu. Este solistul formatiei Luna Amara, a absolvit filologia la Cluj, cinta la trompeta si scrie texte pentru muzica grupului. Dar si poezie, pe cont propriu.

Am citit volumul NO FUTURE, publicat recent de o editura bucuresteana in regim de samizdat – informatia nu a fost confirmata si de alte doua surse independente...– pentru ca duritatile de limbaj pot parea compromitatoare. Numai ca acele cuvinte pe care nu le folosesti decit o singura data pe o pagina, asa cum bine sugera Marin Preda, sint floare la ureche fata de tristetea, disperarea si revolta neputincioasa a mesajului existential. O poezie de o mare gravitate, de o expresivitate de limbaj de maxima violenta, subversivul politic fiind mult mai apasat decit cel erotic. O tristete de adolescent indragostit se conjuga cu furiile unui alt tinar aflat la marginea sau in afara societatii. Daca „ei“ sint exclusi cine mai sintem „noi“?
Un poem fara titlu al lui Mihnea Blidariu suna cam asa: „si daca toate mastile ar cadea/ cu ce ne-am alege?/ regele n-ar mai fi rege/ cersetorul n-ar mai fi cersetor/ si tot hazul de necaz al unui popor/ invatat sa rida de mizerie/ invatat sa nu se sperie/ de dictatura/ ar fi redus la o mare tacere din gura/ la o mirare plina de rusine/ am vedea ca vinzatorii de bine/ au marfa expirata/ ca risul spart de prostituata cu care ne acoperim/ cind ne e frica sa simtim/ e fabricat/ din chiar vorbele pe care nu le rostim/ daca mastile ar cadea/ scena n-ar mai fi a mea/ ci a voastra/ si-ntr-o lumina albastra/ va aparea/ sufletul vostru mic/ foarte mic/ daca mastile ar cadea/ n-ar mai trebui sa spun/ nimic...“

NO FUTURE ne priveste pe toti, tineri sau batrini, oricit am admira silueta Andreei Marin sau ne-am ruga la moastele Sfintei Paraschieva. „Lalala“-ul si „nanana“-ul devin o tema de meditatie. Ca si poemele din NO FUTURE ale lui Mihnea Blidariu.