OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Traian Basescu a revenit la Cotroceni, dupa cum prognozau toate sondajele de opinie. Dar si multe din opiniile exprimate pe la colturi sau susotite prin fel de fel de cotloane. Caci este o evidenta, reconfirmata de „n“ ori, ca Romania de la televizor nu este totuna cu cea din realitate. Asa cum sprinten-orgoliosul Realitatea TV, post al lui Tatulici Turcescu, oricit s-ar dori popular-poporan-populist si On the People’s Side, cum declara ritos Gordon Brown, viitorul prim-ministru britanic, urmasul lui Tony Blair, nu se pliaza pe realitatea romaneasca decit printr-o sumedenie de licente artistice.

Se face o imensa eroare cind confundam arta sau ceea ce ne servesc televiziunile cu realitatea. Manipularea estetica poate face ravagii, precum si cea politica ori financiar-ideologica. Cele doua vertebre introduse in plus de marele Ingres, ca sa mareasca elongatia curburii din nudul faimos al Marii Odalisce, sfideaza anatomia de dragul artei. Efectul este coplesitor, cine poate respinge eleganta formelor si proportia armonioasa a intregului, chiar daca ea nu reproduce realitatea anatomica?

Asa cum dorinta de a epata prin exactitate si vesnica fugareala dupa rating, chiar prin mijloacele cele mai apasat corecte, deformeaza, nu de putine ori, conturul adevarului. Care adevar, ce adevar? Sintem doar in Romania, unde nu ne plictisim in veac si totul este – sau poate deveni la iuteala – relativ. Relativitatea faptelor, a istoriei, a caracterelor, ba parca nici meteorologia nu mai respecta ce parea definitiv si etern. Anotimpurile au devenit capricioase – efect de sera sau de serai –, sintem obligati sa ne adaptam din mers. La ce? La orice. Ambetati de procedurile de suspendare si demitere a sefului statului, am neglijat evenimente de maxima importanta, care ne pot antrena si pe noi in facerile si desfacerile lumii ce vine. Un nou presedinte la cirma Frantei este un punct de reflectie important in gestionarea echilibrului european. Un viitor premier in Downing Street 10, precum Gordon Brown, care trage bine pe carta efectelor retoricii cu cirlig la masele de suporteri ai lui Liverpool si Manchester United, dar si la minerii din Wales sau gospodinele din Chelsea, ar putea atrage, iar interesul romanesc sa se aseze mai bine pe capul deciziilor legate de politica externa.

Faptul ca posturile de televiziune autohtone au ajuns sa prezinte toate prostioarele personale ale vedetelor din fotbal sau din show-bizz-ul mioritic ca stiri de prime time – chiar asa, oare cum si cu cine o sa nasca Andreea Marin, saraca, la Paris, dar de ce la Paris si nu la Berlin, Corbeanca sau New York? De ce la Paris, care e socoteala, sa fie in legatura cu numirea lui Bernard Kouchner la externele noului guvern Fillon? Sa nu uitam nici ca joaca de-a soarecele si pisica cu Rusia lui Putin nu e chiar o simpla hirjoana. Cu ochii pe Gigi Becali, pe alde Vacaroiu si Lia Olguta Vasilescu, ignoram ce patesc polonezii cu boicotul rusesc al produselor din carne. Sau ce grave incidente genereaza rusii estonienilor care au indraznit sa mute o statuie a soldatului care le-a eliberat patria. De atacul cibernetic asupra site-urilor guvernamentale si oficiale estoniene aproape ca nici nu s-a pomenit la noi, noroc cu TV5 si CNN, faptele ne arata ca rusii sint dispusi si la mijloace neortodoxe pentru a-si proteja interesele. Pupaceala concordiei dintre Patriarhul Alexei al intregii Pravoslavnice Rusii cu intiistatatorul Bisericii Ruse din exil, dupa 90 de ani de schisma, ar trebui sa ne dea de gindit: Kremlinul isi stringe diviziile ortodoxiei.

in timp ce noi stringem praful de pe toba incontinentelor gargariseli televizate care fac deliciul publicului si amuza natiunea lui Xenopol, Caragiale, Nicolae Iorga si Andrei Gheorghe. O sumedenie de intimplari de prin varii colturi ale lumii se petrec, iar noi ne ascundem in papusoiul orgoliilor si vanitatilor cu efecte dezastruoase in imediat. Ce seceta, ce privatizare CEC sau Daewoo, ce Grup 3 Cernavoda sau absorbtie a fondurilor europene, noi o tinem, precum gaia matul, ca jos Basescu, sus Parlamentul, jos parlamentarii, sus Oana Zavoranu si Cristi Boureanu si ce ne-am face daca ar trece PNL-ul in opozitie!? Mare necaz pe capul natiunii. De parca ar mai fi vreo diferenta intre putere si opozitie, intre dreapta si stinga puiate din acelasi cuibar al fesenismului multilateral dezvoltat. Traim cu mindrie si orgoliu momentul istoric al victoriei UTC-ului in fata PCR-ului. Este victoria Noii Ciocoimi capitaliste in fata Burtaverzimii Comuniste, cu sprijinul bine integrat al fostei Securitati rapid badijonate in rindul actualelor structuri ale serviciilor secrete.

Prea ne lasam usor prostiti de vinzoleala retoricii de talk-show, de grija jurnalistilor fata de om si oameni, in timp ce grijania mamii lor de parveniti in euro se amuza pe seama pensionarilor in lei. Nu ca ar merita ei mai mult: sint o apa si un pamint sub tricolorul mirosind a tuica de pruna verde, ca la mama acasa. Pe unde umbla tatii, nu stim. De unde pina unde au devenit „de dreapta“ Becali, Norica Nicolai si Dudu Ionescu-Pavelescu-Milut sau alde Puiu, Ludovic si Crin, de unde pina unde sint „de stinga“ Vadim si Funar, Daciana Sirbu, Adi Severin si Dinu Patriciu? Am ales doar dintre numele cu vizibilitate pe micul ecran. Nu pricepem cum reusesc cele 20-30-40 de personaje care se plimba-muta, de pe un post pe altul, ca sa debiteze aceleasi ineptii, mai mult sau mai putin preluate de generatia lui Dragos Bucurenci, cinica si mult mai pragmatica in a papa si banii dreptei si banii stingii pentru propria glorie de pe micul ecran. „Fastum Gel“ ca frectie a festinului perpetuu dintre Dunare si Carpati. Nu va convine, „Carati-va!“ sau „Cara-te!“, ca forma de rezolvare a chestiunii eternitatii romanesti.

Regele Abdallah al Iordaniei propune nasterea unei Iordanii Mari, sub titulatura Marele Regat Hasemito-Palestinian – cine din Romania stie ca in Iordania 80% din populatie este formata din palestinieni sa ridice mina! – ca modalitate de rezolvare a conflictului din Orientul Mijlociu. Nu cumva crearea unui democratic si constitutional Tarat Romano-Bulgar, cu capitala la Bucuresti, ar putea fi o solutie de stingere a conflictelor intestine din sinul societatii romanesti? Singura chestiune cu potential litigios ar fi aceea legata de munca: cine preia atributiile din domeniu? Dar stiind bunele rezultate istorice ale zarzavagiilor de ieri si ale intreprinzatorilor din turismul de azi, optiunea ar veni de la sine: „ei“ sa munceasca bine si eficient, ca de restul ne ocupam noi. Stinga si dreapta, deopotriva.