OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Prin puzderia de posturi de televiziune care emit 24 din 24 de ore, fara acel memorabil apel, „Grabeste-te, Nicule, ca inchide la Non Stop!“, specializate in diverse care mai de care mai fistichii productii (sport, muzica, animale, filme, istorie, ciudatenii etc.), se gaseste si postul de televiziune Etno. Care „bate“ doar „populara“. Muzica. Si nu oarecare, si nu din cea a popoarelor, europene sau extracomunitare UE, ci „de-a noastra, romaneasca“.

Toate bune si frumoase, precum clameaza ferches-orgolios un afro-american neaos, ce-si umfla bojocii si tipureste „Si eu sint roman si am venit sa fac o afacere in Romania“, cel putin asa am decupat noi mesajul dintr-un clip publicitar. Poate intr-o buna zi sa ne ocupam si de ele, fiind cele mai expuse productii de televiziune. Etno emite non stop muzica populara, stricto sensu, dar si de „pahar“ sau lautareasca, in decor natural sau in studio, si, ciudat, nu are clipuri publicitare. Sau cel putin nu le-am descoperit noi. Fara sa fim mari experti in domeniu, fara sa avem o temeinica situare in cimpul muzicii populare, precum anumite distinse doamne din televiziune sau de la UCC si Muzeul Satului/Taranului Roman sau alte institute specializate, incercam sa avansam citeva opinii despre acest tip de emisiuni. Nu stim exact ce rating au, nu putem face decit vagi speculatii.

in primul rind, parca toti interpretii/interpretele sint pe acelasi calapod. Acompaniamentul este unul standard, mai vioi cind inregistrarea este cu orchestra-taraf, si nu playback. Se doreste acoperirea intregului areal etnografic, din Muntenia si Dobrogea pina in Maramures si Banat. Lipsesc Basarabia si „minoritatile“. Au disparut marile nume, gloriile antedecembriste ale muzicii populare, au aparut altele, care, se pare, au publicul lor si nu vrem sa ne gindim la cit se poate ridica onorariul la o nunta. Sint si astfel de momente-secvente, cu inregistrari de la nunti, cind unele imagini sint de pomina, demne de filmele lui Daneliuc sau Nae Caranfil. (Cei din „noul val“ sint specializati, parca, pe spitale, avorturi, violuri, mizerie locativa etc.) in general domina o doza de conventionalism, interpretarea este cam „facuta“, gestica minimala si vag jucausa – cam scrisnita. Trebuie sa fie veselie cu orice pret, iar interpretii, daca se poate, tineri/ tinerele, daca se poate si nitel sexy-sexoase. Ni se pare ciudata mixtura de port popular cu vestimentatia urbana (mai ales la muzica lautareasca) si un anume exhibitionism cam vulgar. Fuste scurte-scurte, pulpite si titoaie nu trebuie sa lipseasca. Accentul nu mai este pus pe muzica propriu-zisa si expresivitatea vocilor, ci pe impresia „de ansamblu“.

Sigur ca generatia lui Faramita Lambru si Dona Siminica avea un anume stil si fiecare interpret – personalitatea lui, acum sint valorificate insusirile fizice ale interpretelor/interpretilor. Un transfer de miscare scenica de la emisiunile de divertisment spre cele de muzica populara dau impresia de improvizatie. Am vazut astfel de mixturi kitsch si la Antena1, grotesc melanj de „populara“ si „usoara“, care, probabil, place, promotorii fiind din clasa babalicimii TV ce promovau varietatile duminicale de pe vremuri. Doar ca acum se fac bani grei cu fel de fel de prostii, care nu au tangenta nici cu muzica, nici cu divertismenul. Doar „geseftul“ sa conteze: ies bani, este OK, nu ies, e nasol, o dam cotita. Pe ce? Orice, parai sa se faca.
Revenind la Etno: ni se pare ca o anume tendinta de a „liberaliza“ cintecul popular traditional este de prost augur. Noile compozitii, unele vag licentioase si cu discrete oferte erotice, pot fi categorisite ca „muzica de buna dispozitie“. Se distreaza si cei de la oras cu radacini rurale, si cei de la tara cu rude plecate astazi sa se capsuneasca te miri unde.

Nu este nimic rusinos si de incriminat: si Portugalia, si Italia, si Grecia, si Turcia postbelice au livrat milioane de „Gastarbeiteri“ vestului beethovenian ca sa aduca bani frumosi, mozartian, in tarile de obirsie. Se creeaza sub ochii nostri o noua lume si o noua muzica. Datul din buric si din solduri este mai discret la ce vedem noi la Etno, fata de alte posturi mai simandicoase, dar erotizarea „cintului popular“ ni se pare de prost gust. Si nu vorbim de manelele ce faceau faima Pro Tv-ului, ci de populara, zice-se, autentica: folclor nou. Poate prelungim prea mult aceste consideratii, dar fenomenul se pare ca scapa de sub „controlul autoritatilor“ artistice, culturale. Chiar daca nu se poate impune nimic. Am retinut numele acestei durdulii si cu vino-ncoace: mindra cintareata Ileana Ciuculete, care, probabil, cu al sau hit Didu Lidu sparge piata. Interpreta are farmec si gratie in felul ei ochios de a interpreta si, chiar daca nu ar avea succes la teenagers, ar rupe gura Parlamentului Romaniei, daca ar cinta in ziua unei noi propuneri de suspendare a presedintelui. Ileana Ciuculete prezentata auditoriului de domnii Vacaroiu si Bogdan Olteanu plenului camerelor reunite ar atrage si atentia doamnei Mitzura Arghezi si pe cea a Noricai Nicolai. (Tot vazindu-l agitat pe dl Melescanu, in calitate de ministru MApN, incercam sa ne imaginam cum s-ar fi zbatut dna Norica daca era in locul dlui Teodor pentru achizitionarea unui nou avion de protocol al ministerului…).

Didu Lidu este o creatie muzicala recent diseminata poporului roman – daca este o veche melodie din cine stie ce provincie istorica, ne cerem scuze –, care poate face cariera internationala. Sa o preia si Loredana Groza, si dna Gyorfi, si Luminita Anghel, si Georgeta Stoleriu, marea noastra interpreta de lied, si cu o recuzita ca lumea am putea face un filmulet care sa contracareze ineptiile de la CNN. Adica acea mizericordioasa abordare a Romaniei si romanilor, care place unei parti a Vestului, dar si creatorilor de frumos de la noi, care „s-au prins“ ca din mizeriile si nenorocirile noastre se pot face cariere internationale si bani nemirositori cu toptanul. Degeaba dau dezmintiri autoritatile romane ca situatia nu este chiar asa cum o prezinta BBC sau CNN, raul este produs. Materialele produse pentru diverse gazete, televiziuni sau agentii de presa straine au de fiecare data cite un „consultant“ neaos, care, cu cinismul de rigoare al capitalismului liberal, isi vede de treburile lui pe seama lui Didu Lidu autohton.

Nu ca ar fi el porumbel sau lebada, dar realitatea romaneasca este ceva mai putin armaghedonica decit ne place s-o clamam. Uneori iresponsabil, de cele mai multe ori, direct interesati. Politic. Lupta acerba dintre diferitele parti ale esichierului politic, unde asa-zisa stinga se suprapune peste asa-zisa dreapta prin acelasi numitor comun al oportunismului conjunctural – „Care stinga, care dreapta, Stimati Tovarasi?“ – nu duce nicaieri si erodeaza din plin vitalitatea noastra ancestrala. Bucuria de a trai, de a savura fiecare clipa de viata.
Bombanitul si vaicareala domina spectrul cotidian. Noroc cu televiziunile care, printre atitea alte nenorociri, care ne pasc la tot pasul, ne livreaza si cite un Didu Lidu. Sa energetizeze hormonii natiunii lasate prada doar unei singure obsesii: cind vor creste pensiile? Poate doar dna Ileana Ciuculete si al ei Didu Lidu sa stie.