OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Am revenit in acest colt de pagina ca sa exprimam citeva nedumeriri de ultima ora. Nu trebuie sa surprinda pe nimeni aceste vagi interogatii acru-amare, dar ar putea sa ne mai limpezeasca vinul tulbure al gindurilor noastre tomnatice. Se pare ca vom avea zile frumoase, ce ne imping la meditatie. De ce nu? – ginditul ramine un sport la indemina tuturor.

Atit de adulata cindva, pentru ca aduna si exhiba – cu ordin mobilizator de la stapinire – cheful de chef si distractia de distractie a neamului romanesc de ambe sexe si toate virstele, „Ziua Recoltei“ s-a risipit in negura istoriei. in fiecare an, la 1 octombrie, odata cu pitirea bucatelor – de cimp, livada si vie – prin hambare, la vedere sau dosite in cotloanele greu de imaginat de autoritatile otomane sau comuniste, incepea marea sarbatoare.

Colorata cu veselie pe fondul de viata auster si cenusiu, instaurat de regimul de larga respiratie comunista si democratie populara. Apareau nu doar ansamblurile de dansuri populare, de „cintec, joc si voie buna“, pe fel de fel de scene improvizate, din Maramures in Oltenia si din Banat in Moldova, ci si faimoasele „mustarii“, cu must proaspat, vin nou si pastrama de toate felurile. Fumegau gratarele, se inaltau sufletele ca intr-o vajnica si grandioasa Oda a bucuriei. Erau bucuriile si satisfactiile campestre, fruste, ale multimilor, care nu se inghesuiau sa citeasca Platon, Kant si Shakespeare, nici Marx, Feuerbach si Dobrogeanu-Gherea, cum impuneau ideologii vremurilor, ci isi vedeau de necazurile lor, „mai cu tuica, mai cu vin!“.

Ca, la urma urmelor, viata nu era chiar urita, daca nu ajungeai la „bulau“, pe teme economice, sau la „pirnaie“, pe grave subiecte ideologice. Iar uneori putea fi si frumoasa, in concediu la Mamaia sau in delegatie la Poiana Brasov, cu o colega de serviciu in curs de divort. Sa ne oprim aici cu fortarea imaginatiei culturale...
Azi nu mai avem „Ziua Recoltei“. Au mai rezistat pe alocuri serbari cimpenesti traditionale, gen Dragaica de la Buzau, Masuratul laptelui de la Sirnea sau Simbra oilor si Tirgul de fete de pe Muntele Gaina, peste Carpati, dar avem in schimb alte multe manifestari, mai mult sau mai putin populare, cu iz neaos sau european. Nu care cumva sa pierdem ocazia sa ne aliniem la standardele continentale si la datul in stamba cu orice pret. Traditia seculara a fost inlocuita cu „proiecte“. Fel de fel, improvizate ingenios, aprovizionate generos. Bani sa fie, initiatori, pentru ca, oricum, consumatori de fonduri se vor gasi.

Ca si sponsori, generosi prea lesne, si „parteneri media“ cu duiumul, sa vada lumea ca traim frumos si curat si nu avem nevoie de cianuri si formaldehida, cum au si votat, ieri-alaltaieri, cetatenii din vechiul Mulbach, actualul Sebes. Cam asa, cine a privit la televizor stie mai multe. Chiar daca noi credem ca lista celor care nu au privit absolut deloc ar fi mult mai scurta. Vrem, nu vrem, ne situam printre cei care privesc mult si des, din interes sau obisnuinta, si am avut placerea sa descoperim nasterea unor noi sarbatori culinar-distractive, toate purtind hlamida „culturii“. incepe sa se demonetizeze inalta cultura, poate e bine, pe undeva, dar nici nu se vad rezultate notabile, „cistigul“, traiul mai bun. Sau mai frumos. Sau la ce ajuta arta, cultura, daca nu la asa ceva, in primul rind ?
Iata cum aproape totul s-a transformat in „cultura“ pe la noi, cultura nu mai este doar apanajul unei elite educate. Ci tot poporul se poate desfata si bucura de ea. Mai ales daca sint bani, se obtin, se string, se aproba. Bani pentru cultura se pot cersi de peste tot, cine „nu da“ devine mitocan sau incult, cum sa nu dai bani pentru „cultura“, orisice ar fi insemnind asta? Saltul cu parasuta sau smaltuitul oalelor de ceramica arsa, aruncatul mingii in sus sau concursurile de dansuri gen salsa si tango.

„Miscarea de masa“ de pe vremuri a fost inlocuita, treptat si pe nesimtite, cu un vast paienjenis de „manifestari“ si „evenimente culturale“, in general intinse pe mai multe zile ca sa incapa mult mai multe „acte“ de cultura, „suite de evenimente“, dans, teatru, muzica, bufet rece, bufet cald, ce s-o mai gasi prin frigiderele inspiratiei producatorilor de proiecte. Si, ca sa nu uitam, tot in aceste zile cu supraproductie de cultura, compania UPC, care livreaza servicii culturale si prin cablu, face o smecherie de mare subtilitate. Atunci cind isi anunta onor clientele ca cine vrea sa urmareasca in continuare programele de pe Mezzo si alte canale, care fac actualmente doar zig-zaguri, cu toate ca sint platite sa emita, trebuie sa cumpere un alt pachet de prestatii, evident mai scump, fara sa se precizeze explicit chestiunea. Vrei Mezzocultura, mai scoti niste bani. Se pare ca si cultura devine o buna afacere, dupa ce, secole de-a rindul, era doar de „amorul artei“.

Asa am avut parte de Festivalul Enescu, dar si de Sarbatoarea Sarmalelor, undeva prin Mures, cratite si dansuri, muzica si arome intense, usor de simtit si, dincolo de micul ecran, Nopti Albe la Bucuresti – cu concerte si muzee deschise, cu saltimbanci si cantautori, cu actrite si presedinti de republica, dar si cu delicatese gastronomice. in Capitala europeana a culturii, mare spectacol si montare gigant, cu Faust-ul goethean la Sibiul de linga Silistea lui D.D. Rosca. Acolo unde regizorul Danaidelor, craioveanul Purcarete, a beneficiat de 80 de actori, 300.000 de euro si 300 de spectatori, si tot asa, festivaluri de film si teatru – se deschid stagiunile –, lumea se distreaza si se amuza. Chiar si prin politica razbate un aer de vodevil cu uite motiunea, nu e motiunea, o sa vina alegeri anticipate si Blaga prim-ministru si europarlamentare si locale si Hagi a demisionat, si ministrul Justitiei, Chiuariu, s-a infuriat, DNA si CSM si CNSAS si CNA si veselie mare, ce mai, cine ar putea spune ca ne plictisim si nu avem activitate culturala? Si Cultura? Care cultura? Da, totul a devenit cultura. De masa. De casa, de sprit.
Frumoasa e viata la Romania.