OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cum dau caldurile, cum incep reviziile tehnice. Nu stiu cum e pe la altii – adica mai stiu, dar ma fac ca nu stiu –, dar in tara natala a lui Ion Creanga, Bellu Silber – cel cu Caragiale+Stalin=puterea comunista) si a lui Luca Pitu, reviziile tehnice sint o calamitate previzibila. Mai mult, asteptata. Cu nervi si suduieli, e adevarat, dar tot adevarat ramine faptul ca deja ne-am adaptat. Ca este vorba de ascensoare, de apa calda, de apa rece, de gaze, de mai stiu eu ce, chiar si noi, femeile, simtim uneori nevoia sa intram in reparatii capitale. Pe termen scurt, evident, altfel nu ar mai functiona nimic.

Dar varianta asta e scoasa din proiectele de finantare pe termen scurt si mediu. Oricit de ironici sint misoginii „macho“ de azi, cu propuneri deocheate deseori, atunci cind nu apeleaza in alte ocazii la „solutii alternative“ de tot hazul. Doar televiziunile erau scutite de calamitatea „reviziilor tehnice“, aveam eu impresia. Iata ca m-am inselat din nou: am avut parte si de asa ceva, Una dintre vedetele de „nisa“ ale televiziunilor autohtone ne-a lasat cu buza umflata si ne-ar fi trimis sa aducem apa cu galeata din vecini, daca nu am fi „zapat“ pe alte posturi sau n-am fi apelat la salvatoarea lectura. Lectura ca Antinevralgic, Pangastrin, Miofilin sau ce mai vreti sa adaugati dumneavoastra. Sigur ca recitirea lui Mos Nichifor Cotcariul in cheie mai apasat erotica creste adrenalina aprecierilor la adresa marelui humulestean, dar si a maestrului din Cajvana, marele lui comentator, de unde se pare ca este de obirsie si doamna lui Basescu.

Ar fi trebuit sa-l intreb pe Luca Pitu daca stie mai multe, dar am uitat cit am stat de vorba pe fuga. Sigur, cine mai are timp de stat la „taclale“, la „taifas“, la „o vorba“? Acum e trendy sa fii ocupat, e cool sa tii telefonul umplut cu mesaje pe care le stergi fara sa le mai asculti, e „marfa“ sa te duci la concert la Depeche Mode, dupa ce ai lacrimat in fata cosciugului unui erou ucis la Kandahar si ingropat la Basarabi. Chiar nu putea „Premierul“ fara Depeche Mode, cind iar sint morti cu zecile in Ardeal din cauza inundatiilor si altii care zic ca mor de foame, chiar daca se vaicaresc de ani de zile si nu moare de foame nimeni in tara asta unde „o dictatura ca in Rusia“ (acelasi I.L. Caragiale) este privita cu duiosie si nadejde? Ce sa facem noi, romanii si romancele cu bundite si fote stravechi, cu „drepturile omului“ si „aquis“-ul comunitar care ne ofera doar 50 de litri pe an de horinca? Apai, dreptu-i? Ba, ar raspunde corurile reunite din Tara Oasului pina in Tara Lapusului. Dar Luca Pitu, mai hitru si tolerant in felul lui intolerant, mi-a servit, in schimb, relationarea dintre Itic Strul cel dezertor din proza lui Liviu Rebreanu ca produs genetic din noaptea de pomina dintre Mos Nichifor si trupesa Malca din Piatra, in Padurea Grumazestilor.

Asa am realizat ca, la o adica, asa-zisul „Mos“ Nichifor era doar cam la „fourties“, ceea ce-l face disponibil pentru suspecte aventuri „galante“. Vorba regretatului Gica Petrescu, care, adresindu-se unui muzician de vreo 50 de ani, il incuraja: „Ehe, inca mai esti un pericol pentru femei!“. Sigur ca pe caldurile care vin si cu tenta de despuiere in masa a locuitoarelor autohtone creste si gradul de „poftire“ erotica. Si atunci, ce idee minunata ca macar o luna sa nu avem televiziune! Sa nu mai luam de buna orice stire servita cu patos de telenovela si nici sa nu ne lasam vrajite de lungimea picioarelor Adrianei Karambeu sau de formele apetisante ale lui Joaquin Cortes. Dansatorul de flamenco. De parca atunci cind ar vrea cineva sa te stringa in brate, sta cineva cu metrul de croitorie in mina sa stabileasca: „Tu nu! Urmatoarea!“. Oare de ce ne-om lasa asa usor prostiti/prostite de toate prostioarele, oricit de dulcici si simpaticute ar fi ele? Nu pot pricepe. Faptul ca l-am reintilnit, dupa atitia ani, pe prietenul nostru Luca Pitu, ramas la fel de sturlubatic si iconoclast fata de cele lumesti, mi-a mai slabit incertitudinile si bagajul autodepresiv: viata e traibila si cind ni s-au imputinat laudatorii.

Dragul de Luca, cu imaginarul lui coroziv si forta lui de expresie lexicala, ar putea fi un bun coagulant de energii pozitive ale neamului romanesc. Chiar daca nu ar intra in vederile celor care fac propuneri pentru cei-mai-cei-mai-romani din toate timpurile. Dupa gustul meu, o vinovata timpenie, ciupita de la americani, care, cu o buna promovare, va face valuri in mica lume romaneasca, unde Mihai Viteazu va coabita cu Gigi Becali si un maseur de cartier cu Cuza, Hagi, Nadia Comaneci si Mircea Eliade. Sa ne traiasca! Inceputul viitoarei productii este promitator. Nu spuneam ca ar fi binevenita o revizie tehnica? Sub toate aspectele. Am face recapitulari de teme si idei, am mai medita si cu propria noastra minte, mai ales ca acum ne pasc – nu eu am inventat limba romana! – „grilele“ cu programele de vara, de „vacanta“, alta forma mentis de a te simti idiot/idioata. „Grila de vara“ este pandantul „Gratarelor“ care fumega pe tot cuprinsul Romaniei intr-un delir al poftelor trupesti intrupate in metafizica aromata a carnurilor fripte de idei si „jocul ielelor“ de dupa noaptea de Sinziene.

Obsesia gratarelor, ca un nou „sentiment romanesc al fiintei“, ma copleseste! Sarmanul Camil Petrescu, vedea idei peste tot unde „Romanii e destepti!“. Si nu pentru ca as fi vegetariana, precum marele pictor Theodor Pallady – de la a carui moarte se vor implini 50 de ani si parca vad ca, ocupati cu fripturile, n-o sa mai avem stare sa „frigem“ si o sesiune de omagiere academica „in plina vara“. Sa nu uit: maestrul Geo Saizescu ne va delecta cu o noua productie la ProTV! Asteptam cu emotie detaliile legate de milioanele de telespectatori care se vor imbuiba spiritual din reintoarcerea lui Pacala! De ce oare ne dovedim atit de lipsiti de imaginatie, daca ar fi sa inventam emisiuni chiar originale, in locul preluarii ad integrum si de-a gata a unora din Occidentul multilateral dezvoltat, iar nu stiu. Dar raspunsul vine de la sine: din moment ce mastodontii din industria falimentara comunista dispar, cei din cultura s-au adaptat si prolifereaza.

Si fac bani, alaturi de promotori cinici si dezabuzati, dincolo de comunism, fascism sau capitalism. Sa nu ne facem iluzii din virtutile eticului: a aparut si zmeura, mai e un pic si se coc si pepenii, plajele se umplu de buna voie, doar o rupere de nori mai rupe cite un pic din luciditatea noastra vesnic la pinda: Nadia Comaneci – 30 de ani de miracol, la TVR1.
Printre atitea miracole si nimicuri cu staif, am revazut Forest Gump, la Prima TV, unde acest naiv, curat si spontan „idiot“ contemporan, pandantul de azi al printului Miskin, m-a induiosat si m-a consolat la gindul ca nu ar fi chiar totul urit pe aceasta lume. Unde Tibetul (prezent in Tibetul, Cry of the Snow Lion – un documentar american difuzat la TVR Cultural), atit de devastat de istorie, ramine sa ne ofere un refugiu sigur si extrem de accesibil: viata de dinainte si nu cea de apoi. Sa nu ne refuzam nici un vis. Si fara revizii tehnice.