OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nu putem spune ca statul in casa, din cauza vremii urite ce s-a pogorit si peste Romania, nu are si avantaje. Dupa citeva zile de plimbareli tomnatice reusim sa mai trebaluim prin gospodarie. Cite nu ar fi de facut, mai dam si primim telefoane, un vecin schimba sifonul la baie, altul isi monteaza termopane, mai rasfoim o carte, astfel ca si ciocanitul si bocanitul stradal cu care ne-am obisnuit devin dulci amintiri pe fondul agresiunilor de tip nou.

Nu putem spune ca ne plictisim daca nu reusim sa mergem pe Valea Prahovei, sa ne batem cu zapada, sau la Ruse, la cumparaturi. Cum e moda mai noua. Si mai ieftin, desigur. Nu doar pentru cele ale gurii, ci si pentru cele ale corpului. Au ajuns sa fie mai ieftine toate cele prin lumea larga. Casele in Germania, hainele in Italia, concediul in Grecia sau Turcia, mincarea la bulgari, cine sa mai spuna ca o ducem prost? Noroc cu televizorul, altfel ce ne-am face? Asa sintem la curent cu ce se intimpla prin lume si chiar prin tara. Dupa ce am consemnat o noua victorie europeana la Lisabona prin noul acord UE, Traian Basescu ne-a plimbat iar prin toata Romania in acest weekend. Ba la Arad, ba la Stei, ba prin Harghita si Covasna... neastimparat sef de stat avem! Imaginile sint sugestive, toata lumea vrea sa se pozeze cu „marinarul“, cine sa mai spuna ca locuitorii sint nemultumiti, cind recolta de vin de anul acesta este peste media asteptarilor, iar Romania calificata la „europenele“ de fotbal de anul viitor. Cu mic, cu mare mergem la pozat cu seful statului sau la Mosii de la Muzeul Taranului Roman.

Produsele traditionale au sarmul si damful lor. De Plescoi sau de aiurea. Televizorul ne tine la curent cu orice misca si sufla prin lume. Cade un elicopter pe linga Dunare, postul Realitatea TV, din ora in ora, transmite, ca sa nu uitam cumva, cum aparatul s-a facut zob si doi romani praf si pulbere. Reporteri la fata locului, comentatori in studio, detalii tehnice, meteorologice, aeronautice, ce mai, tot dichisul ca sa stam cu furculita in mina de emotie si curiozitate. Sigur ca good news, no news, dar insistenta pe aceste evenimente cu morti si raniti si tot soiul de catastrofe transforma televiziunile romanesti intr-un fel de mesagere ale isteriei colective, nenorocirilor si uritului. Am sarit in extrema ailalta. Dupa ce zece ani am servit doar pionieri grasuni si flori suave, acum avem doar imagini socante si halucinante. La OTV, a carui vedeta si prim-vocalist ajunge printre cei mai-cei mai 10 jurnalisti din Romania, de doua luni se dezbate unde e Elodia, o avocata disparuta din Brasov, si ce face sotul ei, politistul Cioaca.

Mizerii de toate felurile sint mediatizate peste poate. O telenovela horror livrata onor poporului, in care inca se mai pun muraturi si se asteapta promisa marire a pensiilor. „Altfel“, o incitanta emisiune cu dnii Liiceanu si Plesu nu poate chiar schimba fata Romaniei. Nu stim cit de profunda sau reala, fata de cea consemnata prin imaginile TV. Romania nu este cea pe care o tot vedem la televizor, mereu ramine ceva de descoperit, mai ales in bine. Iar in acest rastimp se consuma si Campionatul Mondial de Rugby – pentru cei interesati de sport – sau divorteaza si Nicolas Sarkozy, presedintele Frantei – pentru cei dezinteresati de afaceri „nobile si sentimentale“. Si toate acestea in timp ce prietenul nostru de la Paris, scriitorul Dumitru Tepeneag, lanseaza la Bucuresti o carte cu un titlu incitant: Capitalism de cumetrie, bun prilej sa consemnam opiniile unui spirit lucid si neangajat in cumetriile de codoslic mioritic. Cum sahul este un joc individual, putem conta pe optiunile etice si analizele estetice ale autorului vestitelor Sotroane – tablete publicistice ale unei minti vesnic in alerta –, asumate de unul singur.

Lumea din preajma noastra, cu bune si nebune, pe linga inevitabilul Nicolae Manolescu, marota autorului. La urma urmelor, putem deslusi o lume si un popor si prin aceste acolade legate de un personaj anume: Manolescu precum Mr. Bean, Manolescu precum Borat, Manolescu precum Andreea Marin. Mereu ne amintim de spusele lui Alexandru Paleologu, ca la batrinete raminem cu Biblia si televizorul. Cum la Biblie nu mai apelam decit sporadic, ne ramine televizorul, ca forma de gimnastica zilnica a mintii si sufletelor noastre. De ce am amintit de meciurile de rugby, care, altminteri nu sint foarte „atasante“ gusturilor romanilor? Pentru ca acest sport eminamente colectiv – secventele de „gramada“ sint si bune lectii de anatomie artistica, de vreme ce tensiunea ciocnirilor dintre uriasii sportivi atinge pe alocuri energetismul tensionat din grafica lui Goya, Picasso sau Marcel Chirnoaga – aduce in prim-plan, totusi, rolul covirsitor al personalitatilor. Fiecare echipa dintre protagoniste a avut cite un „om de baza“, a carui contributie a fost, de atitea ori, decisiva.

Daca fundasul Wilkinson, supranumit si Golden Boy, de la englezi, i-a invins de atitea ori ba pe unii, ba pe altii, prin piciorul lui miraculos, in finala Campionatului Mondial figura nu s-a mai repetat. Si astfel, o masiva formatie, cu un pachet de inaintare alcatuit din niste masini de zdrobit, impins sau placat tot ce le iesea in cale, a cistigat pe merit, printr-un exemplar efort colectiv, titlul mondial. Si am mai vazut ceva cu prilejul acestei finale: cum tehnica de ultima ora, camerele multiple de luat vederi, pot influenta rezultatul final. Citiva centimetri ai unui picior ajuns in nu stiu ce pozitie de out au decis soarta unui eseu, care putea schimba rezultatul meciului. N-a fost sa fie pentru britanici, a fost sa fie pentru cei din Africa de Sud. Cine si-ar fi inchipuit acm 50 de ani ca albi si negri se vor bucura deopotriva de victoria unei echipe din fosta Tara a Apartheid-ului.

Adica a discriminarii rasiale. Semn ca orice este posibil pe lumea asta. Chiar si acolo unde se vede mai usor imposibilul. Nicolas Sarkozy, politician francez de dreapta, fost primar la Neuilly, ajuns ministru si chiar presedinte al Frantei, divorteaza. Lucru mai rar vazut pe micile ecrane. Sotia lui, dna Cécilia Ciganer-Albéniz – nepoata faimosului compozitor – a ajuns la un aranjament de „consens mutual“ cu sotul presedinte. Alta poveste de amor care a durat un deceniu, larg mediatizata in Franta, mai putin la noi, unde alta blonda si alt presedinte tin capul de afis al interesului mediatic. Termenul de „demagog autoritar“, atribuit lui Sarkozy si folosit de presa franceza, ne-a amuzat pentru ca s-a dovedit ineficient cind a fost vorba de propria sotie. intr-o casnicie, daca nu e armonie, ideile de dreapta sau de stinga devin inutilizabile. E bun uneori si televizorul la ceva.