OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Imre Nagy
Insemnari de la Snagov. Corespondenta, rapoarte, convorbiri
Traducere, selectie documente, note si studiu introductiv de Ileana Ioanid, Editura Polirom, Iasi, 2004.

Dupa atacul lui Hrusciov asupra lui Stalin din februarie 1956, comunismul mondial a intrat intr-o criza incurabila. Tarile au reactionat in mod diferit la procesul de de-stalinizare. In incercarea de a reconcilia comunismul cu pluralismul si insufletita de ideea unui „comunism national“, revolutia din Ungaria a simbolizat ruptura cea mai radicala de vechiul sistem. Infrinta de trupele sovietice, aceasta revolutie a avut drept urmare insufletirea celor care doreau instalarea unui regim democratic. In Romania, regimul a ales directia diametral opusa: a sprijinit Kremlinul si a fost aliatul sau cel mai loial, pentru ca, mai tirziu, sa adopte de-sovietizarea (fara de-stalinizare).

Doua carti publicate recent ofera elemente-cheie pentru intelegerea acestor cai complet diferite si a efectelor de lunga durata ale acestora, vizibile chiar si dupa caderea comunismului. In timp ce Nagy a imbratisat cauza revoltei platind cu viata, romanii (intii Gheorghe Gheorghiu-Dej, apoi Ceausescu) au folosit retorica nationalista pentru a mentine o dictatura din ce in ce mai inchisa si sovinista. Directia data de Nagy a simbolizat promisiunea unui comunism national, in vreme ce evolutia din Romania a lasat sa se intrevada realitatea crunta a stalinismului national.
Iata in cele din urma un volum in care este cercetata perioada petrecuta in Romania de membrii guvernului ungar, condus de Imre Nagy, dupa inabusirea revolutiei si scurta lor sedere ca refugiati la Ambasada Iugoslaviei din Budapesta. In cartea scrisa de Nagy gasim apelurile disperate adresate de acesta lui Gheorghiu-Dej, Palmiro Togliatti si Wladyslaw Gomulka, cu speranta ca ii vor convinge pe sovietici sa organizeze un conclav international care sa examineze cauzele revolutiei din Ungaria.

Pe linga documentul plin de detalii (Insemnari de la Snagov, de fapt un Memorandum), avem de asemenea si reproducerea unor stenograme ale Securitatii, reprezentind conversatii private dintre Nagy si sotia lui, precum si insemnari referitoare la alti membri din grupul lui Nagy, detinuti in inchisorile din Romania (Geza Losonczy, Ferenc Donath, Gyorgy Lukacs). Ilenei Ioanid, specialist in stiinte politice, i-au trebuit ani intregi sa gaseasca si sa prelucreze aceste documente in arhivele SRI, fosta Securitate.
Nagy si tovarasii sai apropiati, precum si familiile acestora, inclusiv copiii, au fost adusi in Romania in noiembrie 1956 pe motiv ca li se ofera azil politic. De fapt, nici unul dintre ei nu ceruse acest lucru, iar acest volum ofera nenumarate dovezi ca lui Nagy ii displacuse si protestase impotriva tratamentului impus de romani si de protectorii sovietici ai acestora. Initial, au fost tratati ca niste camarazi – Nagy primea vizite de la inaltele oficialitati comuniste din Romania.

Dar pe masura ce politica sovietica se inasprea, mai ales in ceea ce privea erezia „revizionista“ din Iugoslavia, statutul lui Nagy s-a inrautatit.
„Memorandumul de la Snagov“ a fost scris in timpul primei perioade din Romania (la Snagov, o statiune de vacanta de linga Bucuresti, numita astfel dupa lacul din apropiere). De fapt, pe baza acestor insemnari, se poate observa natura sederii lor in Romania: prezentat pe plan international ca beneficiind de „azil politic“, Nagy era de fapt tinut, alaturi de sotia sa, in conditii de izolare totala. Nu avea acces la informatii (radio sau ziare, cu exceptia unui ziar comunist romanesc de limba maghiara). Ocazional, primea un exemplar din Pravda sau cotidianul Partidului Comunist din Ungaria, si asta doar pentru a afla ca fusese anatemizat pe motiv ca era „tradatorul socialismului“ si ca revolutia condusa de el fusese o „contra-revolutie anti-socialista“.

Pentru Nagy, cel mai important lucru era sa se opuna acestor acuzatii si sa apere actiunile guvernului sau. Ostatic al „partidului-frate“ din Romania, de fapt al Securitatii si al KGB-ului, Nagy si sotia lui erau sub observatie continua (exista insemnari de la femeile platite cu ziua sa faca curatenie si din alte „surse“). Desi locuiau in apropiere, le era interzis contactul cu alti fosti demnitari exilati. Singurele persoane carora li se permitea sa il viziteze pe Nagy erau comunistii romani vorbitori de limba maghiara – Valter Roman, Nicolae Goldberger, Iosif Ardeleanu si medicul Francisc Köppich. Roman (tatal primului prim-ministru al Romaniei din regimul post-ceausist, Petre Roman) era la vremea aceea directorul Editurii Partidului, omul pe care Dej il insarcinase sa se apropie de Nagy chiar si in timpul zilelor febrile ale Revolutiei. Il cunoscuse pe liderul maghiar inca de pe vremea emigrarii lor la Moscova, din timpul razboiului. Misiunea lui Roman era sa-l convinga pe Nagy sa renunte la linia politica a guvernului sau democratic. Desi epuizat din punct de vedere psihologic si deprimat din cauza capitularii atitor prieteni, Nagy a ramas consecvent, mentinindu-si parerea ca ceea ce se intimplase in Ungaria fusese o revolutie autentica, un efort de recistigare a independentei tarii si a suveranitatii politice a poporului.

Memorandumul lui Nagy este format din doua parti: prima parte trateaza conflictul dintre cele doua conceptii privind evenimentele din Ungaria (perspectiva stalinista si cea anti-stalinista). A doua parte se concentreaza pe schimbarile interne din cadrul Partidului Comunist din Ungaria, inainte, in timpul si dupa Revolutie. Convingerea lui profunda era ca liderii sovietici nu ar ezita niciodata sa foloseasca violenta pentru a inabusi democratia reala si pentru a prezerva dictatura stalinista. De fapt, cele doua tendinte identificate de Nagy au continuat sa fie in conflict multa vreme dupa infringerea acestuia si doar odata cu ascensiunea la putere a lui Gorbaciov sperantele nascute de Revolutia din Ungaria au fost reaprinse.

Clar si profund miscator, acest text confirma faptul ca Raymond Aron a avut dreptate atunci cind, la zece ani de la inabusirea revoltei, observa ca sensul destinului omului este adevarul. Principalul conflict intre Nagy si calaii sai pornea precis de la repudierea stalinismului de catre acesta (si implicit a bolsevismului), ca fiind o negare imorala a impulsului emancipator al socialismului democratic. Evident, biografia politica a lui Nagy nu ar trebui idealizata: in anii 1930, la Moscova, el a colaborat cu NKVD, si ani buni a fost un comunist obedient. Dar dupa 1953 s-a convertit intr-un aparator al unei viziuni diferite a socialismului, opusa despotismului stalinist inghetat. In timpul zilelor revolutionare din octombrie-noiembrie 1956, Nagy s-a situat de partea poporului, impotriva birocratilor cinici. „Qui vivra, verra“ – aceasta era convingerea neclintita a lui Nagy in timpul detentiei sale de la Snagov, reafirmata in timpul farsei juridice care a dus la executia acestuia la Budapesta, in iunie 1958.

In Romania, la vremea aceea, Gheorghiu-Dej si clica lui porneau la drum cu propria lor versiune asupra neo-stalinismului. Istoricul Adrian Cioroianu a scris o analiza fina si riguroasa despre principalele componente simbolice si institutionale ale socialismului lui Ceausescu. El evidentiaza cit din ideologia nationalista promovata de Ceausescu isi avea originile in rezistenta ferma a lui Dej la toate reformele politice si economice reale. Cioroianu plaseaza experimentul lui Ceausescu in cadrul traditiilor solide ale culturii politice romanesti. Mecanismul cultului personalitatii este astfel raportat nu doar la stalinism, ci si la cautarea de conducatori providentiali care precedasera comunismul in acea tara. Subiectul principal in aceasta carte captivanta si minutios documentata este utilizarea de catre Ceausescu a unei pretinse „ideologii romanesti“ ca mijloc de creare a unui cult al sau si al familiei sale, raspindit, duplicitar si de-a dreptul sufocant.
Functia de baza a acestui cult era sa inlocuiasca evidenta lipsa de legitimitate a elitei comuniste romanesti. Absurd, cu siguranta, cultul a fost adoptat de catre Nomenclatura pentru a evita democratizarea reala. Ceausescu, care a fost loctiitorul excesiv de zelos al lui Dej in timpul Revolutiei din Ungaria, a folosit nationalismul ca o tehnica cu care sa mobilizeze si sa insele. Combinatie intre riturile bizantine, cripto-fascism, teme etnocentrice si absurditati staliniste, socialismul lui Ceausescu a fost negarea a tot ceea ce reprezentasera Nagy si Revolutia din Ungaria.

Articol publicat in Times Literary Supplement, 2005 (5327), p. 9 si reprodus in Observator Cultural cu acordul generos al autorului.
Traducere de Mihaela HUTUPASU.