Fiecare
pasăre pe limba 3 piere
Ne
amintim (?) că fiecare dintre femeile pe care le seduce Don Juan
este o a treia. Ea nu e prima sau unica, aşa cum o face el să
creadă; şi nu este nici a doua – veşnic-alternativa –, aşa
cum crede el. Fiecare dintre ele îşi este propriul „etc.“,
trăieşte efemer şi e dată uitării cînd a fost devorată ca
obiect al dorinţei. Fiecare dintre ele este o a treia, ca prim
element al unei enumerări întoarse (3-2-1) către zeroul
versatil şi exasperat al DJ-ului tăcerii. Monstruozitatea
schimbării lui „eu“ în „etc.“, a pierderii în
şirul numerelor ar trebui descîlcită nu doar de dragul acelei
concreteţi singuratice numite abstracţiune, ci şi pentru că
această depersonalizare ne pîndeşte pe toţi, după ce i-a
vînat pe mulţi. În faţa zeroului mecanic şi repetitiv
al puterii, toţi sîntem pasibili de înlocuire, enumerare
şi eliminare. Doar astfel zeroul interior al stăpînului se
poate hrăni din 3-ul, din „etc.“-ul la care este fiecare supus.
De la Don Juan pînă la Big Brother, această eviscerare a
singularităţii fiinţelor, totalitarismul de budoar îl
anticipează şi îl inspiră pe cel politic pe coridoarele
labirintului de cristal al modernităţii.
Fascinaţia
pe care 3 o exercită asupra speţei umane este – cine ştie de
cînd? – legată de magia enigmelor inaparente. 3 este altul;
este celălalt; este în plus. De trei ori 3, şi tot nu ajunge:
-
3-ul interzis
În
logica clasică a terţului exclus de Aristotel din cetatea
preocupărilor relevante, ananghia a fost înlocuită de
necesitate, iar aceasta a luat înfăţişarea binară a
lucrurilor prinse în ciorchini de atribute: poţi fi însurat
sau nu, să fii viu sau nu – tertium non datur, adică a treia
posibilitate e de negăsit şi de necăutat. Un computer bazat pe
logica ternară ar fi mai monstruos decît un bebeluş cu trei
mîini. Rezon! Eliminîndu-l pe 3, logica şi-a atribuit
acea ţară binecuvîntată mărginită de tautologie şi de
contradicţie, pămînt care ignoră războaiele, moartea şi
dorinţa. Eliminînd 3-ul ispăşitor, logica a scăpat de magia
neclarităţii, de teamă şi de viaţa pe care o judecă cum ai
lustrui un schelet. Logica îţi spune că nu poţi intra de
două ori în rîul de acid sulfuric, ci că ai de ales
doar între a intra şi a nu intra. Dar intersecţia dintre
logică şi simţul comun este păzită de locurile comune, de
limbile de lemn ale minţii care îl înlocuiesc pe
pîrdalnicului de 3. De aceea, logica nu e oligarhică, ci
monovalentă.
-
3-ul invizibil
Într-o
cameră cu sute de jucării, fetiţa înşfacă ursuleţul de
pluş. Imediat, băieţelul se repede să i-l ia; dorinţa lui de-a
avea jucăria o imită pe a fetiţei. Dorim ceea ce deja a fost
investit de dorinţa altuia (realmente sau realmente fantasmatic).
Dorim mimetic, spune René Girard. Poate de aceea aproape toate
căsniciile eşuează: partenerii nu se căsătoresc unul cu
celălalt, ci amîndoi cu instituţia căsniciei, pe care vor
s-o împieliţeze fără a se lăsa controlaţi de ea. Absenţa
Legii e motivată de manevrele pe care jurisprudenţa le face între
crimă şi pedeapsă. Oglinda e legătura invizibilă dintre tine şi
reflecţia ta.
-
3-ul total
3-ul
e, într-un fel sau altul, transcendent. El e agentul dublu, e
terţul exclus care se întoarce din exilul refulării, peştele
care mediază între prostituată şi client, bancherul dintre
tine şi bani. El e mijlocitorul, traducătorul, trădătorul şi
stăpînul subtil al lumii sublunare. Pericolul letal al 3-ului
transcendent e, de aceea, absorbit în imanenţa triadelor
determinante: Binele-Frumosul-Adevărul lui Platon; Sfînta
Treime creştină; dialectica lui Hegel (teză, antiteză şi
sinteză); semiotica protestantă a lui Peirce (referent,
semnificaţie şi interpretant); psihanaliza lui Freud (id, ego şi
superego) sau a lui Lacan (real, imaginar, simbolic); ori profeţia
stîngii de fier (Marx, Engels şi Lenin). Mai elegant, Richard
Feynman putea explica orice fenomen fizic cu ajutorul a doar trei
obiecte (elastic, creion, ochelari).
-
3-ul de poveste
Pe
cînd regulile de trei simplă şi de trei compusă reduc,
mitic, adevărul la exactitate, poveştile dau libertate. Dintre cei
trei feciori de poveste, primii doi purced la drum, din care se
întorc degrabă şi pleoştiţi; doar Prîslea (sau Păcală
etc.), cu alte arme, cîştigă jocul (tronul ori vaca
părintească). În spontaneitatea lor ironică – ceea ce le
defineşte umanitatea plină –, ei ştiu că în spatele
fiecărui bărbat de succes stă o femeie şi, în spatele
acesteia, soţia bărbatului de succes. Poveste e atuncea cînd
poţi cu3era: fie dansînd cu al treilea în poante, fie
netemîndu-te să fii al treilea căruia i se aprinde ţigara de
la acelaşi foc, fie trecînd dincolo de fetişul exactităţii
numerice şi al superstiţiei numerologice. Neamţul spune că toate
lucrurile bune sînt trei; amicii lui Caragiale beau una mică,
apoi mai cer un rînd şi apoi, invocînd teutonicul „Alle
guten Dinge sind drei“, pe-al treilea; dar conform legii terţului
inclus, amicii trec în teritoriul în care mai binele nu
mai e duşmanul binelui şi cer al patrulea rînd, doar „toate
cele trei lucruri bune sînt patru“. Aflînd că ’Nea
Iancu vrea să se mute în Germania, Einstein a relativizat
lucrurile, adăugînd timpul ca pe o a patra dimensiune a
spaţiului. Asta poate pentru că amîndoi ştiau că
muşchetarii nu ar fi trei dacă d’Artagnan nu ar fi al patrulea.
Că
3 e-o Bertă mai grasă decît 8 nu 3buie să fie o poveste cu
un alt nesfîrşit.
În
numărul următor: ISM
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters