COSMOPOLIS. De ce să ne jucăm de-a gata?

Autor: Călin-Andrei MIHĂILESCU | Categoria: Rubrici | 2 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

0. La economie de de toate, economie de vorbe:

1. Spiritul timpului ne spune că jocurile sînt făcute? Puse cu mîna? Că am ajuns cam tîrziu, cînd din ospăţ rămăseseră doar oscioarele? Că acolo ne-a fost masul? Că nimic nu se mai poate schimba? Pesemne că am ieşit din natură. Om fi îmbătrînind prost de vreme ce, într-o lume imaginată de globoşorogi, nu mai avem nici scuza gerontocraţiei.

2. Criză ca anul ăsta, ca anul trecut şi ca anul viitor n-am mai prins, n-am mai fi prins-o! La sărăcie, noroc prost; la bogăţie, Lamborghinion. Cei fără de credit depind de datoriile făcute de cei care a(vea)u credit.

3. Că îmbătrînim în rele nu înseamnă că întinerim în bune. Că sîntem cinici nu înseamnă că sîntem realişti pe bune. De cum amuţim în faţa perspectivelor înspăimîntătoare, ni se face milă de noi ca de infanţii care-am fost odată. N-avem pe cine trage la răspundere, aşa că parc-am vrea să tragem în toţi. Cînd eram infanţi, era, probabil, invers.

4. Mai mult decît Babelul, dar mai puţin decît Altceva, piaţa e bîlciul lui Dumnezeu. Oamenii la fel de serioşi ca oglinzile lor post-mortem se orientează doar dezorientîndu-i pe ceilalţi în mrejele, vrăjile, instinctele de bază şi-n acidul pieţei. De ce, în miez de criză, îngrijorarea trebuie să se molipsească de rigoarea morţii? De ce să ne jucăm de-a gata? La ce să-i facem catastrofei reclamă?

5. Reclama e sufletul comerţului; comerţul e sufletul trotinetei.

De aici, două lucruri decurg indirect:

Unu – Nimeni nu e mai nepregătit pentru criza actuală decît românii:

Eşuaţi pe insulina de latinitate dintre pustă şi pustie printr-o fericită greşeală (Dacia felix culpa), românii au cumpărat, mai nou şi mai ales, produse occidentale plătite cu credite occidentale, au debitat exorbitant şi au produs prea puţin. Cum cheltuielile sociale s-au scurs mai cu seamă pe conductele populismului, cum uniunea slăbiciunilor nu a fost încă înlocuită de separarea puterilor în stat, românii par a fi prada cea mai uşoară ghinioanelor prin care trece planeta globalizată.

Doi – Nimeni nu e mai pregătit pentru criza actuală decît românii:

Criza-i soră cu românul, obişnuit să importe crize de tip gepid, turcesc, rusesc ori natural – secetă, inundaţie, cutremur – şi să le reţină pentru uz intern (vocaţia de a exporta crize pare a-i lipsi românului, deşi mă îndoiesc că italienii ar fi de acord cu afirmaţia asta). În timp, crizele au devenit parte constitutivă a românului – un caracter dedublat. Războaiele trebuie să ţină atît cît românul să încerce ambele tabere; plecînd din ţară, el devine român-şi-altceva (francez, american...); rămînînd în ţară, el rămîne român-şi-român, sau român-şi-nimic-altceva; în toate aceste cazuri, „şi“-ul acoperă criza care îl tăiase – din genom în fenom în veacul veacului – în două. I se potriveşte criza sadea, că-i juma’ ici, juma’ colea.

Protagoras nu avea dreptate: omul nu e măsura tuturor lucrurilor. Dimpotrivă – şi ca să nu se vadă om cu român –, omul este fisura tuturor lucrurilor.

De unde silogismul fantalismului românesc:

Omul e fisura tuturor lucrurilor.

Românul îl omeneşte pe om.

Nu invers.

În numărul următor: Cum a murit Armand Călinescu

Recomanda articolul prin:

Comentarii utilizatori

jocul este un gest primar la cogitoarevlad - Joi, 12 Martie 2009, 23:40

poate este cam jucăuşă conexiunea dintre joc şi criză, dar e alegerea autorului şi caut s-o înţeleg...
cred că ce mă zgândăreşte este diferenţa dintre joc, care nu prea are o valoare materilă asociată (să uitam un pic de monopoly şi altele), ci mai multă plăcere "embeded", faţă de criză, care este o reaşezare de valori.
gata, hai înapoi la joaca!