OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Căci sportul e aşa de aproape de adevăr, încît restul pare făcut din ficţiuni ori (hi)steroizi. Starurile lui sînt nefalsificate; ne place,-n admirare, adevărul lor cum ne plăcea pe vremea în care doar ziarul Sportul se îndepărta curajos de minciunile de întreţinere. Ce vrea omenirea mai mult, acum se împinge dînsa şi mai tare să găbjească: pîinea circului, cumpăratul, călătoritul, fraternizarea, entuziasmatul şi adevărul nemuncit. Toţi cu toţi sar voios, cu steagu-n mînă ca o paraşută divină, în imaginea asemănării cu toţi ceilalţi.

Mottoul atribuit jocurilor olimpice de către moderni este luat din latină: citius, altius, fortius (şi cu d’Artagnanul semn de exclamare, patru: CAF!) – un fel de „vom face totul!“, chit că romanii nu traduceau bine din greacă.

Cunoscătorii de spaniolă vor fi recunoscut în titlu urma cuvîntului limpio („curat“); înţelegătorii de engleză, pe-a vorbei to limp („a şchiopăta“). Cît despre invocaţia vocalică, în cele trei limbi: o e o e o. În Vancouverul de vis, la deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă, Betty Fox a purtat steagul olimpic. Fiul lui Betty, Terry Fox, e erou naţional în curata Canadă. Îi fusese amputat piciorul drept şi, bolnav de cancer şi suferind de inimă, a alergat, cu o proteză metalică, cîte un maraton pe zi. A pornit de pe coasta atlantică a Canadei cu gîndul de-a ajunge la Pacific; a făcut mai bine de 5.000 de kilometri pînă în Ontario-ul de Nord, unde, prea bolnav, s-a oprit. A murit, la nici 23 de ani, în vara lui 1981, după ce reuşise să arate cum poate fi înfrînt diavolul. Ţările care nu îşi schilodesc îngerii şchiopi sînt locuite de nemţi, elveţieni, scandinavi, francezi, englezi, japonezi, americani şi canadieni. Olimpiadele şi paralimpiadele reunesc lumea ruptă de zei şi de oameni. Ce minunat să poţi lua medalia de aur la mijloc de drum, în echilibru, în aurea mediocritas!

– Ce bucurie!, se înfierbîntă, una cîte unul, ca şi mulţii cu mulţii, la olimpiadă.

– Kitsch de masă prostită!, le răspunde avocatul diavolului, pe dată şi pe gratis.

Dar dincolo de orice cîştig, prin care superlativul relativ devine absolut, prin care evaluarea care este evacuare pură, dincolo de naţionalismele fiecăruia, care stîrnesc lacrimi din imnuri, jocul olimpic are cinci cercuri – antipentagonice – şi o triplă valoare: comemorativă (important e că ai luat parte), competitivă (ce glorios e să cîştigi) şi preventivă: olimpiada e imaginea bună a Apocalipsei – contrariul ei, care îţi umple inima.