OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Doamne“, spune americanul, „Doamne, ajută America şi pe nimeni altcineva!“.

„Doamne“, spune românul, „ajută-ne pe noi şi pe toţi ceilalţi, ca să ne ajute şi ei!“.

Pe român îl paşte spaţiul mioritic, acel oscilograf limfatic pe care Lucian Blaga l-a oferit unui public neatent. Dar unde vine vorba de istorie, aceea pe care Blaga i-o lăsa în grijă timpului pe cînd se îndrepta către satul etern, spaţiul mioritic tremură sub nuanţe. Ce mai dealul-valea, printre muncelele ridicate pe ajutor extern, de pe culmea cărora se puteau vedea orizontul Occidentului şi luxul său de neprins, se prefirau văile, create de invadatorii care se amuzaseră să planteze sisteme de irigaţii cu lacrimi care făceau să crească-n voia junglei noi ruine. Deal uscat şi vale udă: prin spaţiul mioritic hălăduieşte o oaie amfibie. Asta nu o ştiam noi, inocenţii, noi, orbiţii, deşi un personaj al copilăriei noastre se întîmplase să dea peste ea, ca un avertisment: „Habarnam mergea prin ploaie şi-a călcat peste o oaie“.

De la Mioriţa, să ne întoarcem la oile noastre: nu e decît un pas. Dar, făcîndu-l, îndoiala prinde să dospească: dacă, oarecumva, oile noastre nu mai sînt vechile bucălăi, fiecare mai identică celorlalte decît ele însele, şi prin aceasta magic de singulară? Dacă ele nu mai sînt chiar născute prin necesară întîmplare de natură, ci inginerite? Dacă oilea astea sînt menite să dea lînă de plastic şi lapte de pasăre? Dacă sînt tehno-făcute ca prima oaie repeţită, albioana cloană Dolly? Clonarea este o izbîndă care anulează diferenţele dintre ce e moştenit şi ce e dobîndit: moştenind, vei dobîndi; dobîndind, vei moşteni. Filogenia şi ontogenia par să se susţină reciproc de reciproc: prin clonare. Sus cu Dolly? Jos cu Mioriţa? O fi ştiut dumnealui, Lucian Blaga, că oaia aia n-are ce căuta în istorie, acolo unde avea să fie adumbrită în trebile zilei de azi de cloana Dolly.

Nu ne-om fi luat noi după fagurele hexagonului francez, dar cu siguranţă c-am ales deo(cam)dată pentagonul transoceanic. Ne-am trezit că nu sîntem orfanii civili ai Elysée-ului, ci fiii militari ai Americii. Că locuim în Estul ei sălbatic. Că le vin pionierii să ne defrişeze drumul din faţă. Că asta nu e rău. Că, e inevitabil. Că dacă te clonează, eşti de mic ca ei. De fapt eşti ei, dar mai mic. În fine, au venit: ne-au făcut pe noi mici americani de ne-au strivit mititeii pînă s-au rotunjit a hamburgeri. Îmbujorată de la obraji la epoleţi, România s-a avîntat în poala Americii, Cloana Maxima.

Americanii spun „Doamne, ajută America şi pe nimeni altcineva!“ pentru că nu mai văd pe nimeni în jur care s-o merite. Toţi ceilalţi sînt jumătăţi sau sferturi de hominizi. Noi, ca să ne crească antroprocentul, de la preşedinte pîn’ la iarăşi preşedinte, ne facem frate cu dracul pînă trecem puntea către el!

Oile noastre or fi naturale de vreme ce sînt artificiale, iar trebile lor americloane or fi înaintemergătoare: la oaie progresistă, turmă în dezvoltare. Aşa că vorba „înapoi la oile noastre!“ înseamnă azi „să ne întoarcem la viitor!“.

– Teroare, criză, petrol?

– Avem niţel genom gol!

În general, administraţiile republicane de la Washington, de la Reagan la Bush mic, au păstorit mai benefic oile noastre decît cele democrate, şi în timpul Războiului Rece, şi în cel al păcii reîncălzite. Aşa şi doctrinaşii clonării Afganirakului, Richard Perle şi Paul Wolfowitz. Ei ne-au ajutat să-n NATO, aşa că ne-am dat mai hacana rîul-ramul să le facem loc de „lilly pads“, foile acelea de nufăr care nu sînt nici baze militare propriu-zise, nici nimic altceva. Noi sîntem liberi, aşadar, şi bine păziţi, fin’ că „the lilly pad of Babadag“, „the lilly pad of Cinca“. Să fie clar: aşa trebuie să fie! Să fie clar! (Măi) să fie!

În ’44 (aveam petrol pe-atunci), Ploieştiul şi-a făcut un clon de carton pe care să-l bombardeze aliaţii ca să lase neatins nemuritorul teatru-leagăn al primei republici române, cea dedicată boborului de Candiano Popescu la 1870. Atunci, bombe pe bune au dărîmat un oraş clonat. Acum cîţiva ani clonii soldaţilor americani au intrat cu lauri in the real Babadag. Avioanele americane nu aduceau flotanţi de la Guantánamo pe care să-i interogheze ca de la om la om în ţara noastră maleabilă. Nu. De fapt, cloni americani în uniforme clonate transportau terorişti clonaţi în avioane stealth, deghizate în avioane reale. Dar doar aşa putea românul să se facă par real în ochiul americanului, ca 75% om şi 25 genom. Doar aşa şi-aşa, şi-aşa.

Cloana Dolly plînge-n ploaie. Habar n-am dacă e oaie.