OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Numai asta nu i se intimplase Noului Val regizoral romanesc: disparitia unuia dintre protagonistii sai virtuali, inainte de a-si finaliza/lansa primul lungmetraj. Cristian Nemescu avea 27 de ani si nu debutase cu un spectacol de gala, dar apropiata aparitie in premiera a filmului California Dreaming ar fi marcat inceputul fringerii unei legi nefaste, prin care toti cineastii romani de prima notorietate, din toate timpurile, si-au facut debutul (unii binisor) dupa virsta de 30 de ani: incepind cu Jean Georgescu, Ciulei, Iulian Mihu si Mircea Saucan, continuind cu Pintilie, Dan Pita si Daneliuc, pina la Nae Caranfil, Cristi Puiu si Cristian Mungiu, spre a sfirsi cu Corneliu Porumboiu si Catalin Mitulescu, ale caror prime lungmetraje au programata premiera publica luna viitoare. Cristian Nemescu a sfidat acest blestem, cu sansa de a intra in rindul cineastilor lumii care au jalonat istoria mare sau mica a artei lor si care la 30 de ani erau, mai toti, cel putin la al doilea sau al treilea opus definitoriu. Parca a trebuit sa plateasca pentru asta, proiectat din vis in cosmar. in momentul cind se intorcea dupa miezul noptii de la montajul filmului California Dreaming, traversind cu taxiul proverbialul riu-stigmat al Bucurestiului, a intrat si n-a mai iesit viu dintr-un Dambovitza Nightmare.

- Angelicul intristat
Ultima data l-am vazut cu cinci zile inainte de noaptea fatala, pe 19 august, pe puntea superioara a vasului fluvial cu care ne intorceam de la festivalul din Delta. Statea alaturi de prietena sa Luiza, pe ultima banca de lemn a puntii, si angelicul pe care eram obisnuit sa-l vad intimpinindu-te cu un zimbet pe cit de discret, pe atit de celest, mi se parea paradoxal trist, in ambianta mai degraba jubilatorie a festivalierilor. L-am intrebat daca e cumva suparat pe mine, fiindca din interviul pe care i-l luasem la Cannes selectasem pentru Observator cultural un fragment critic la adresa scolarizarii in facultatea publica de resort, ii alesesem si un titlu in aceeasi linie, si ma gindeam ca poate l-am pus in conflict cu fostii profesori. A ris brusc destins, dupa care s-a adumbrit din nou: „Nici vorba, sint doar putin obosit!“ M-am linistit intrucitva, fiindca – acum imi dau seama – intilnirea de la Cannes, unde el prezentase mediumetrajul Marilena de la P7, fusese pentru mine si o iertaciune: nu-i luasem in seama scurtmetrajul studentesc Poveste la scara C si nu dialogasem deloc anterior. „Poate si din cauza timiditatii mele!“, imi replicase pe Croisette. Pe bratul Sfintu Gheorghe al Dunarii, m-am dus la el a doua oara, cind se afla deja intins, alaturi de prietena sa, pe mocheta verde a vasului, excedati ca si alti partasi la calatoria torida de cinci ore. L-am intrebat ce-i cu California Dreaming si am aflat ca mai are destul de lucru, cu probleme inca de rezolvat si care-l ingrijoreaza, iar premiera n-o astepta inainte de martie viitor. Cind am vrut sa-l abordez a treia oara, cei doi dormeau alaturi pe mocheta ca o pajiste verde si visau amindoi frumos, intr-o neverosimila poza paradisiaca.

Daca nici pretul platit de Cristian Nemescu nu-i va convinge pe congenerii si proximii sai sa-si schimbe, urgent si radical, pronuntarile publice, sa iasa din izolarea nombrilista si sa convina asupra unei minime strategii, ca generatie si ca noua directie filmica, in concertare cu critica neclientelara, inseamna ca va trebui sa asteptam aproximativ pina in a doua jumatate a deceniului urmator pentru ca un nou Nou Val sa se iveasca in cinematograful romanesc.