OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Adrian VOICA
Deschiderea cercului
Vol. 1, cu un Cuvint inainte de
Zoe Dumitrescu-Busulenga,
Editura Universitatii „Alexandru Ioan Cuza“, Iasi, 2002, 252 p.;
Vol. II, cu o introducere de Al. Husar, Editura Universitatii „Alexandru Ioan Cuza“, Iasi, 2003, 276 p.


Este – de ceva timp – binecunoscut faptul ca poezia nu inseamna (doar) inspiratie, ca prezenta (sau absenta) muzei nu clarifica si nu explica existenta sau „facerea“ poeziei. Adrian Voica, autor si al unor volume de versuri, demonstreaza cu scheme si tabele ca este foarte importanta prozodia. Ritmul, rima, metrul constituie zona unde „ciocanasul de inox“ (cum insusi se exprima) al „metricianului“ incearca sa provoace „deschiderea cercului“ pentru a face auzite reverberatiile profunde ale poeziei. Cu o minutiozitate demna de invidiat, pe care putini cercetatori o mai au in zilele noastre, Adrian Voica reface traseul sonor, aproape subliminal, al textului poetic.

Ii furnizeaza „material didactic“ poeti mai vechi sau mai noi, celebri sau „in curs de afirmare“: Ana Blandiana, Ion Barbu, Ion Pillat, Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Emil Brumaru, Saviana Stanescu, Lucian Blaga, Miron Radu Paraschivescu, George Lesnea (cu traduceri din Esenin) si multi altii.
Un exemplu de analiza: in poezia Rada de T. Arghezi, un singur vers face dovada unor realitati prozodice diferite, aproape imposibil de detectat la o prima lectura. Astfel, in „Adu-mi-o sa joace culcata si sa geama“ exista doua emistihuri cu „celule“ identice, dar cu o structura diferita. In emistihul A („Adu-mi-o sa joace“) accentul cade pe silabele impare (1, 5) ale unei structuri trohaice, in timp ce in emistihul B („culcata si sa geama“) accentul cade pe silabele pare (2, 6) intr-o structura amfibrahica. Ceea ce, in schema lui Adrian Voica, arata in felul urmator:

„A) -v -v
B) v-v v-v“.

Aceste insesizabile – pentru un neinitiat sau pentru un afon – structuri sonore fac, de fapt, farmecul pe care il resimte degustatorul de poezie, care nu sesizeaza, de cele mai multe ori, asemenea mecanisme infinitezimale. In plus, finele mecanisme metrice nu sint intotdeauna efectul unui demers constient, al unei „retete“ de a scrie: Adrian Voica numeste adesea un anume „subconstient creator“ care poate chiar „concepe o schema ritmica“. Spre exemplu, comentind Balada crinilor care si-au scris frumos de Emil Brumaru, autorul observa „grila“ care face ca „subconstientul creator“ sa decida virgula din versul „Celuilalt crin, ce bea pe-ascuns marar“, virgula ce introduce o „cenzura mobila“ pentru a delimita emistihurile de constructii ritmice diferite.

Aparent o „deconstructie“ metrica a poeziei, nu tocmai usor de urmarit, demersul lui Adrian Voicu este o „ascultare“ atenta si dinauntru a fiecarui poem in parte. Fara aceasta atentie afectuoasa pe care o acorda sunetelor si cadentelor aproape subliminale ale fiecarui text, „descompunerea“ metrica a lui Adrian Voica ar fi fost o simpla… dezosare. Cu un probabil uz didactic.