OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Alex. STEFANESCU
Ceva care seamana cu literatura
Intreprinderea Editorial-Poligrafica „Stiinta“, Chisinau,
2003, 120 p., f.p.


Cartea de fata este o culegere de o suta de cronici literare aparute in suplimentul Ziarul de duminica, texte in care apetitului critic i se adauga ironia si umorul. Jinduind la adevarata literatura, de care declara ca se departeaza din ce in ce mai mult, autorul pare sa fie predestinat sa citeasca, din datorie profesionala, carti care nu-l intereseaza. Meseria de critic literar pare, in aceasta viziune, una lipsita de placere si de optiuni.

Situatia nu sta insa intocmai asa. Printre rinduri se aude cu usurinta risul pe sub mustati al autorului, care joaca rolul victimei intr-o lume de „scriitori-calai“, desi singurul „calau“ (in raport cu volumele criticate) se dovedeste el insusi. Rasfoind o carte, o vede ca pe un obiect care se vrea „confectionat din scea mai aleasat marmura, sscrist cu caractere gotice, ca inscriptiile sacre. Exista si numeroase ilustratii. In plus, fiecare poem are alaturi traducerea lui in engleza, ca sa poate fi citit de cit mai multi locuitori ai planetei. Dar, din nefericire, tot acest fast tipografic si bibliografic nu reuseste sa innobileze versurile propriu-zise, iremediabil banale“ (p. 63).

In ceea ce priveste optiunile unui „fost cititor, acum critic literar“, ele se pot distinge in stilul de analiza, care este in aceste articole proteic si nonconformist. Alex. Stefanescu alege sa vorbeasca frecvent despre alte componente ale volumului criticat: fie titlul, fie subiectul, fie atmosfera lecturii, fie metoda de expunere, fie despre starea cititorului, fie despre fotografia semnatarului, fie despre coperti si hirtia tiparita: „Fotografia de pe ultima coperta ne-o infatiseaza pe autoare ca pe o femeie tinara si frumoasa. Are ochii la locul lor, nasul asezat corect, exact in mijlocul fetei, gura frumos desenata. Oare cum ar fi reactionat Cecilia Burtica daca fotograful, din snobism, i-ar fi modificat savant portretul, punind unul din ochi in locul gurii si mutindu-i nasul mai spre dreapta?“ (p. 83).

Cronicile autorului poarta titluri dintre cele mai variate, colocviale, ironice, subtile, metaforice si simbolice, incit, citind cuprinsul, nu iti poti face o imagine despre volum. Ceva care seamana cu literatura este, din acest punct de vedere, un ansamblu heteroclit, dar cu avantajul imprevizibilitatii si cu cel al puterii de atractie. Curios, cititorul ar putea deschide repede la pagina 33 a cartii, la articolul Cu degetul la timpla, sau la 50 si 52 pentru Strip-tease si Poeme horror, ca si, nu in ultimul rind, la 62 pentru A culege flori cu excavatorul. Fatalitate! De cele mai multe ori, imprevizibilul continua si in continutul articolului: „SF inseamna, scrie Alex. Stefanescu, sofisticat-fantasmagoric. Sau stricta-fandacsie. Sau suprimarea-firescului. Textul – profetico-stiintifico-delirant – este de neinteles“ (Ce inseamna SF, p. 79).

Articolele propriu-zise sint precedate de un preambul al carui obiect este, de asemenea, variat. Citeodata se incearca o prezentare biografica a autorului volumului, alta data se comenteaza sumar subiectul, este prezentata metoda „analistului“ (cind este vorba de un volum de pseudo-critica literara) sau, de cele mai multe ori, se ironizeaza acid: „Unii colectioneaza fluturi, altii monede, altii rame de ras. Valer Turcu-Iorga colectioneaza banalitati. Daca ar face-o cu umor, in cunostinta de cauza, n-am avea ce sa-i reprosam. El crede insa ca banalitatile lui sint adevaruri profunde“ (p. 77); sau: „In timpul lui Ceausescu, se cerea insistent scriitorilor sa scrie apologetic despre minerit, despre siderurgie, despre santierele de constructii. O autoare din Petrosani, Maria Dinca, raspunde cu intirziere de peste doisprezece ani acestei solicitari“ (p. 111).

Volumul lui Alex. Stefanescu se incheie cu o postfata, o utila clarificare a atitudinii autorului fata de ineptiile comentate, care nu au, de fapt, nici o legatura cu literatura. Taind cu un cutit cutia unde (stia ca) se afla nimicul, criticul literar se afunda intr-o continua stare de dezamagire, care incepe sa-l sperie si sa-l determine sa fie constient de cit de mult se departeaza de adevaratul concept de literatura. Cele mai multe volume dintre cele pe care le analizeaza sint o clara dovada de contrafacere, kitsch-uri „autentice“. Si chiar mai putin decit atit.