OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Elena Zaharia-Filipas,
Studii de literatura feminina,
Editura Paideia, Bucuresti, 2004,
174 p.

Desi a capatat, in secolul al XX-lea, o importanta tot mai mare, o data cu emanciparea femeii si a schimbarilor de mentalitate, literatura feminina a stat multa vreme aruncata la marginea canonului „masculin“. Prilej de ironii si de comentarii acide, proza si poezia femeilor au fost privite cu ingaduinta, tolerate si abia foarte tirziu acceptate fara prejudecati. Asta ne spune si cartea Elenei Zaharia-Filipas, Studii de literatura feminina, care propune o viziune de ansamblu asupra inceputurilor literaturii feminine romanesti, oprindu-se in perioada comunista. Trebuie semnalata absenta unor astfel de analize pe teren autohton (exista un studiu al Lianei Cozea, Prozatoare ale literaturii romane moderne, studiu pe care cel de fata il surclaseaza in mod evident), desi studiile de gen au proliferat la noi in ultimii ani si femeile continua sa scrie literatura.

E adevarat ca proiectul e unul ambitios si presupune o buna cunoastere a literaturii sfirsitului de secol al XIX-lea si a intregii productii literare a gloriosului secol al XX-lea. Autoarea volumului, cunoscut cadru didactic al Literelor bucurestene, face dovada acestor calitati, propunind o panoramare a primelor incercari literare ale scriitoarelor, concomitent cu inregistrarea receptarii lor in epoca si a evolutiei gustului si a mentalitatii vremii. Premisele sint formulate explicit in carte: „Constiinta unei componente feminine a literaturii romane, demne de interes si de publicitate, s-a materializat foarte putin de-a lungul celor doua secole de literatura moderna. Operele scrise de femei au constituit exceptia – care confirma regula! – in raport cu canonul masculin (in ultimii ani abia, fenomenul a inceput sa se modifice)“.

Meritul cartii, dincolo de faptul ca e scrisa lejer, cu umor, continind analize pertinente, e acela ca aduna la un loc o cantitate impresionanta de informatii, le ordoneaza si incearca o sistematizare a acestora. Aflam, astfel, o sumedenie de detalii despre prozatoarele analizate – unele celebre, impuse in canonul mare, cum e cazul Hortensiei Papadat-Bengescu – altele mai putin cunoscute (Sofia Nadejde, Georgeta Mircea Cancicov, Ticu Archip etc.), detalii pretioase pe care istoria literara le inregistreaza, dar disipate in presa epocii sau in scrierile subsumate „genurilor subiectivitatii“. De pilda, aflam ca, in 1935, Margarita Miller-Verghy si Ecaterina Sandulescu publica o antologie de literatura feminina, prefatata de E. Lovinescu, intitulata Evolutia scrisului feminin in Romania. Sau ca exista o precursoare a feminismului la noi, „mult hulita doamna Smara“, „prima femeie conferentiara, tinind un ciclu de douasprezece conferinte la Ateneu“.

Structura volumului nu urmareste firul cronologiei, criteriul de selectie fiind unul mai complex: cel tematic sau al „aerului de familie“. Dupa capitolul introductiv, ce reproduce lentila de perceptie critica a lui Lovinescu asupra literaturii femeilor („Literatura nu e in genere o vocatie feminina, ci barbateasca“, spune criticul de la Sburatorul, desi se dovedeste, de-a lungul timpului, un sustinator tenace al multor scriitoare), celelalte sectiuni ale cartii sint fie medalioane dedicate unor nume mari ca Hortensia Papadat-Bengescu sau Henriette-Yvonne Stahl, fie studii tematice ca, de exemplu, Doamnele si lumea rurala sau Portret de femeie in anii comunismului.
Calitatile atribuite indeobste literaturii feminine (considerata, preconceput, ca fiind lirica, subiectiva, imatura etc.) nu transpar defel in analizele volumului de fata, care sint lucide si pertinente, neabatindu-se, totusi, de la obiectivul initial, acela de a prinde un specific, atit cit exista, al literaturii feminine.

De altfel, aceste „caracteristici“ nu sint decit etichete aplicate abuziv, dupa criterii extra-literare, si concluzia autoarei e justa: „exista femeii care scriu ca barbatii si barbati care se travestesc in femei“.
Volumul Studii de literatura feminina, urmat, speram, de analize pe marginea literaturii „fierbinti“ a prozatoarelor contemporane, ne atrage atentia, cu tact, intr-o demonstratie eleganta si convingatoare, ca atributul „feminin“ nu e un stigmat de care ar trebui sa ne temem. Si ca, pina la urma, autorul e o fiinta (de hirtie) androgina.