OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Roxana SORESCU
Lumea, repovestita
Editura Eminescu, colectia „Eseuri“, Bucuresti, 2000, 256 p., f.p.

Nenea Anghelache are probleme cu o autoritate protectoare (tatal, zeul, inspectorul) si-si dezvolta un complex intreg, revers oedipian, Gore Pirgu zimbeste binevoitor din „Gura Chitului“ – sau Fomalhaut, steaua renasterii, cea mai joasa din constelatia Pestilor, contemplata de Vasile Lovinescu si de Pantazi –, Danila Prepeleac, Ivan Turbinca si Capra (cu trei iezi) tin prelegeri despre citeva tipuri de ambiguitate a limbajului, in timp ce Hortensia Papadat-Bengescu il citeste pe Maupassant. Balaita, Cartarescu, Otoiu si Mariana Ionescu plimba o oglinda de-a lungul drumului. Obosit, Eminescu se intinde putin pe o canapea.

E vorba, stimati cititori, de un pre-text hermeneutic (André Scrima, daca e sa poarte un nume) sau de lume, repovestita.
Nume de autori si de personaje se amesteca, se succed, dar mai ales se asociaza conform unui principiu declarat, acela de hipertext, preluat din limbajul calculatorului. In paradigma cu „opera deschisa“ si „orizont de asteptare“, hipertextul inseamna alegerea unei anumite cai de explorare (dintr-o multime data) a unei opere. Cu alte cuvinte, sarcina ordonarii informatiei – apanaj al exegetului pina acum – revine cititorului. Insa, pentru ca avem in fata o carte, nu un CD-ROM, unele intrebari devin evidente. Admitind aceasta cochetarie critica, noua carte a Roxanei Sorescu verifica si desface locuri comune ale unor interpretari din literatura romana.
Astfel, De ce, nene Anghelache?, prin asocierea mai multor metode de investigatie (morala kantiana, psihanaliza, sociologie a rolurilor), are parte de una dintre cele mai fine analize; dilema eroului caragialian este reformulata in termenii kantieni: „tot ce este aparenta se dovedeste fals, fie ca e vorba de o aparenta de onestitate (din casa de bani nu lipseste nimic), fie de neonestitate (dimpotriva, se gaseste un pol de aur in plus)“.

Din comentariul asupra Crailor de Curtea-Veche este controversabil un fragment, intitulat Nomen est omen, publicat acum doi ani in Romania literara. Un citat: „Numele Pasadia si Pantazi au cite sapte litere. Pirgu are cinci, iar in mijlocul lor se afla un – g. Poate ca de la God. Dar cum ne aflam la portile Orientului, «où tout est prins à la légère» si intr-o lume unde totul este pe dos, Gorica nu poate fi perceput decit ca Godot“. André Scrima, primul cititor al acestui studiu, dupa cum ne asigura autoarea, a obiectat asupra acestui fel de discurs. Ceea ce dicteaza este insa regula hipertextului.
Perspective diferite, cele mai multe inedite, se intersecteaza in cartea Roxanei Sorescu; pe linga cele amintite, si alte nume se intilnesc in aceste pagini cu rezonanta mai degraba alchimica decit virtuala: Mircea Eliade, Sadoveanu, Ion Pillat, M. Ivanescu. O aparitie insolita prin noutatea abordarii unor subiecte care ar putea fi considerate „clasate“.