Precipitarea evenimentelor de pe scena politica interna a creat o situatie confuza, in care linia de demarcatie intre doctrine politice, intre legitimitate si ilegitimitate sau intre moralitate si imoralitate (politica si nu numai) e foarte greu de trasat.
Cele 322 de voturi in favoarea suspendarii presedintelui, precum si reactiile ulterioare ale lui Traian Basescu au generat o situatie de criza cu final imprevizibil. Gazduim in acest numar al revistei noastre o serie de opinii, pro si contra suspendarii, care difera nu doar prin optiunea pentru o „partida“ sau alta, ci si ca tonalitate, stil si, mai ales, argumentatie. Nu ne-am propus sa transam noi actuala confruntare si, tocmai de aceea, consideram necesar sa le oferim cititorilor nostri perspective diferite, cu convingerea ca adevarul nu e rodul unor partizanate asumate, si nici nu poate
fi monopolizat de unii sau de altii.

