OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Anul care a trecut a adus un plus de dinamism programelor TV. Ceva se consumă mai repede, cineva parcă ne mînă de la spate. Grăbiţi-vă, nu staţi pe loc, nu moţăiţi cu o bere în mînă în faţa micilor ecrane, nu vedeţi cîte se întîmplă pe lumea asta şi voi staţi degeaba? Oare chiar aşa a fost? Oare chiar aşa este, aşa va fi, totul pe fugă, inconsistent, că e de rău sau de bine, drame sau bucurii cu care ne tot agresează sutele de canale TV? S-ar putea să fie doar o simplă impresie de femeie veşnic în lipsă de timp. Poate ne înşelăm, greu de acceptat ideea că aş putea fi infailibilă şi că doar ce-mi place sau îmi trece mie prin cap ar putea fi adevărat. Ne uităm la TV pentru că, de multe ori, nu avem ce să ne spunem. Pentru că atunci cînd începem să vorbim între noi, mai repede ajungem la gîlceavă. Cu mic, cu mare, că e vorba de bunici sau de cei mai mici. De fetele de la coafor sau de membri ai Academiei. Nemulţumire, bombăneli, agresiune, agresivitate, violenţă, ură, pe alocuri, non-comunicare, lipsă de afecţiune şi de sensibilitate.

 

Cîte şi mai cîte, televizorul ne scapă de multe rele. Chiar şi de noi înşine. Am avut un an 2009 cu de toate: cu ştiri pline de atentate, catastrofe şi inundaţii, cu războaie şi răpiri, cu epidemii, pandemii şi alte nenumărate drăcovenii; un an cu multe transmisii din sport şi buletine meteo, unde cine nu urmăreşte cum se mişcă norii prin lume poate urmări zîmbetul şăgalnic al prezentatoarelor. Ca idee, nu cumva şi televiziunea devine încet, încet un domeniu unde femeile dau tonul? Că sînt ele prezentatoare, moderatoare, reporteriţe sau dansatoriţe? Poate ne vom ocupa şi de acest subiect, acum abia ne-a venit gîndul. Am avut un 2009 şi cu politică, şi cu evenimente culturaliceşti – la noi, Festivalul şi Concursul Internaţional „George Enescu“ au fost, de departe, cel mai important eveniment, aş zice eu, chiar şi TV, chiar dacă ultima rundă de alegeri prezidenţiale i-au adus pe Robert Turcescu, Traian Băsescu şi Mircea Geoană într-o postură de film hollywoodian de mare succes. Cu Tom Cruise, Robert de Niro şi Brad Pitt, să zicem, chiar dacă Sandra Bullock a cîştigat sufragiile milioanelor de telespectatori americani pe 2009. Ar fi multe, multe de comentat despre programele TV, de ieri şi de mîine. Dar m-aş opri o secundă asupra unora care ar putea trece, cumva, mai puţin observate.

Măcar de am învăţa şi noi cîte ceva din regulile, extrem de dure, ce guvernează lumea lor. Unde nimic nu este în plus, unde şi emoţiile sau sentimentele sînt dictate de reguli precise. Viaţa bate imaginaţia şi literatura. O leoaică sau o ursoaică îşi apără puii cu un devotament incredibil. Filmele documentare ce curg non-stop la Animal Planet ar trebui să ne dea de gîndit. Dar şi la emisiunile şi transmisiile cu „oameni“ este mai altfel decît în pliantele publicitare pe care aceleaşi televiziuni sau ziare ni le livrează din belşug. Vom avea cîndva şi un canal specializat cu şi despre oameni? Un canal specializat în „viaţa celor care  cuvîntă“ – despre care mereu descoperă experţii cîte ceva nou... – ar deveni la fel de incitant. Ce-aţi zice de un nou canal TV, The People’s Planet? Printre atîtea chestiuni grave ale naţiunilor / lumii de azi, moţiuni de cenzură şi greve de protest, vietăţile acestei planete ar putea să ne trezească interesul şi pentru vieţile noastre. Alea de dincolo de micul ecran. Fiecare poate alege. Visez un 2010 mai liniştit, avînd sentimentul, de ce nu?, că, dacă nu am deschis televizorul, am devenit mai bună. Oare va fi şi posibil?