Frigul şi apropierea sărbătorilor ne
ţin mai mult pe acasă şi în faţa televizoarelor. Stăm şi
urmărim programe TV, în papuci şi haine lejere. Eventual, cu
un pahar de ceai sau cu o prăjitură de casă în faţă. Ce
poate fi mai plăcut decît să leneveşti la căldură şi să
te miri, iar şi iar, de cîte mai sînt pe lumea asta! Şi
nu doar din cauza copiilor, mai curioşi din fire. Şi, în
plus, sîntem scutiţi şi de ambuteiaje, de nervi şi de
controale vamale sau diverse incidente sau cine ştie ce surprize
neplăcute ale unor companii aeriene. Şi, în aceste săptămîni,
luni chiar, de iarnă – de ce nu? –, în condiţiile în
care epidemia de gripă face deja victime şi în România,
putem astfel chiar să evităm şi aglomeraţiile. Din aeroporturi,
gări, hoteluri. Pînă la urmă, tot acasă e cel mai bine şi
mai comod. Astfel, putem hălădui peste tot. În spaţiu şi
timp. Trebuie să recunosc că sînt mare amatoare de filme
documentare pe teme geografice şi ecologice sau de filme ce prezintă
aspecte din viaţa animalelor. Din prezent sau trecut. Dar şi ale
oamenilor din diverse colţuri ale lumii. Pe History Channel am
urmărit un documentar despre cîte necazuri poate produce
omenirii lipsa acută de apă. Seceta prelungită şi consecinţele
ei, devastatoare de atîtea ori.
Ne dovedim, în primă
instanţă, neputincioşi, pînă cînd nevoia ne obligă
să învăţăm să supravieţuim. Habar nu aveam de „furtunile
negre“, de praf şi nisip, care s-au tot abătut asupra Statelor
Unite şi au produs nenorociri mari în anii ’30. Vînt
de peste 100 de kilometri pe oră, secetă prelungită –
nenorocirea devine catastrofă. Sute de mii de locuitori din Texas,
Idaho, New Mexico şi Louisiana au fost obligaţi să-şi părăsească
casele şi fermele, sute de mii de oameni au suferit de foame, sete
şi boli. Şi asta în plină şi prosperă Americă! Teribile
unele imagini cu furtunile de praf care au devastat Centrul şi Sudul
SUA. Şi, spun experţii, nimic nu este imposibil şi în
viitor, dacă resursele de apă potabilă vor seca, iar seceta
prelungită în ani ar putea da peste cap zone întinse.
Sigur că scenariile par apocaliptice. Cine şi-ar putea închipui
locuri şi zone intens populate, precum Los Angeles sau Las Vegas,
supuse deşertificării! Dar zece ani fără ploaie în SUA au
dat peste cap tot Sudul american, obligînd, pentru prima oară,
Guvernul Federal să intervină pentru salvarea a mii şi mii de
oameni. Oare nu şi astăzi se produce, sub preşedinţia recentului
laureat Nobel, un nou soi de intervenţionism al statului ca să nu
se prăbuşească o economie sau să fie protejată viaţa a milioane
de cetăţeni fără asigurare medicală? Şi ne-am adus aminte şi
de „marea foamete“ din Ucraina, tot din anii ’30, sau de seceta
şi foametea din Moldova, de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Mai şi uităm aceste nenorociri. Poate că e bine aşa, dar nu ar
strica să ne mai şi aducem aminte. Că de sănătatea şi salvarea
Planetei sîntem responsabili cu toţii.
Pe Discovery Channel găsim nenumărate
exemple despre poluare şi despre nivelul uluitor al emisiilor, cu
tragicele lor consecinţe şi în întreg regnul animal.
Lupta pentru resursele de apă. Poluarea care a cuprins întreaga
Planetă. Topirea gheţarilor, preţul apei, aspectele economice şi
politice legate de nivelul inadmisibil al emisiilor de bioxid de
carbon, lupta dintre Nordul bogat şi Sudul din ce în ce mai
sărac, gunoaiele, deşeurile de toate felurile, reciclarea, sursele
alternative de energie nepoluantă. Ca să nu mai pomenim de
alimentaţia omenirii, de produsele ecologice şi bio care îşi
fac loc cu repeziciune în alimentaţia noastră, oricum
inadecvată.
Pe canalul Wild, alte minunate poveşti
filmate de oameni pasionaţi. Urşii polari din Arctica de Est şi
cum vînează ei ca să supravieţuiască. Imagini teribile cu
3.000 de morse. Filmări sub apă, printre gheţari şi ape
îngheţate. O morsă imensă, mama cu puiul – morsele au o
piele de patru centimetri grosime –, cum îşi protejează
progenitura. Lupta pentru supravieţuire face parte din jocul
naturii. Un urs polar, tînăr, cît o morsă adultă,
atacă din nevoia de hrană. Totul pare neverosimil. Antrenamentul,
focile şi morsele, teama de prădători, delfinii ucigaşi, Artica
şi Antarctica, două zone fabuloase de pe această planetă, ca şi
petrolul din Alaska şi Marea Nordului, care dau peste cap zone
cîndva nepoluate.
Regretăm nespus că problemele legate
de protecţia mediului şi schimbările (dramatice, pe alocuri)
climatice nu prea interesează marele public din România. Nici
mediile intelectuale nu se dau în vînt după subiecte sau
programe ecologice, ci sînt mai degrabă atrase de teme strict
culturale sau artistice. Aşa că, din păcate, deseori, tot ce ţine
de zona asta este lăsat pe mîinile „activiştilor de mediu“,
„ecologiştilor“, cum sînt ei catalogaţi, cu un vag zîmbet
superior. Dacă nu dispreţuitor. Păcat, pentru că multe şi grave
probleme de „mediu“ se ridică şi în faţa societăţii
româneşti.
Sărăcia, politica, încălzirea
globală, ce va mai urma? Viaţa de după dispariţia omului. Se fac
fel de fel de scenarii.
E posibil? E posibil orice!
O campanie şi pentru o Românie
curată ar fi bine-venită oricînd. Chiar şi acum, cînd
ne pregătim, cu mic, cu mare, pentru marele dezmăţ culinar ce
însoţeşte sărbătorile de iarnă. Poate la primăvară să
încercăm să ne gîndim mai serios şi la altceva decît
la mîncare şi la chefuri prelungite.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters