OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La fiecare inceput de an, intre 1 si 5 ianuarie, posturile TV le dau prilejul celor interesati sa vizioneze in reluare momentele de apogeu ale programelor de Revelion. Invitatia generica se intituleaza „Daca doriti sa revedeti...“ si a ramas valabila, desi de la an la an oferta festiva a televiziunilor e tot mai slaba. Din reflex, din comoditate sau din respect pentru o traditie a locului, privitorul e indemnat sa reincalzeasca supa din noaptea de 31 decembrie si eventual s-o savureze ca pe un preparat in prima degustare. Dintr-un soi de respect pentru rigoarea simetriei, m-am gindit ca n-ar fi rau sa propun o invitatie antonimica. Adica sa marturisesc, strict pentru acest numar al Cronicii TV, care ar fi primul lucru pe care l-as ocoli din toate grilele nationale.

Nu e deloc treaba usoara sa ierarhizezi chixurile catodice in ordine descrescatoare. Ce criterii trebuie sa pui in functiune ca sa departajezi, de pilda, Vacanta mare si Ciao, Darwin? De cita finete decizionala ai nevoie ca sa stabilesti locul in clasament al spatiilor de abandon glandular Surprize, surprize si Din dragoste? Cum poti sa stabilesti ce te indispune mai tare, Schimb de mame sau Taxi driver? Ei bine, chiar daca nu e simpla, situatia ofera din punctul meu de vedere o portita. Exista la ora asta pe piata televiziunilor un subprodus inacceptabil pina si celor pentru care singurele lecturi au fost textele mobilizatoare de pe peretii closetelor publice. Imbecilitatea cu pricina se numeste Trasniti in NATO, iar Prima TV o difuzeaza drept serial umoristic.

Cine are curajul sa urmareasca zece minute din aceasta miasma audiovizuala are apoi impresia ca Dan Diaconescu e Larry King si ca in nelipsita vesta de piele a lui Ion Cristoiu s-a infiltrat un altoi intre Bernard Pivot si Jean-François Revel. Trasniti in NATO este un tablou vivant al grosolaniei nationale, o victorie a zgomotului frust, un scandal aproape nepovestibil. Nu se poate sti daca Misu Marinescu, autorul scenariului, a pornit la drum fie si cu banuiala plapinda a unei idei. Mai degraba nu, daca te uiti la produsul final. Indiferent ce episod prinzi din aceasta mizerie vesperala, dai cam peste aceleasi lucruri: urlete de vita injunghiata, aluzii copulatorii, rigiieli cazone, pseudoreplici zborsite si aparitii de cosmar. Parlamentarii care s-au gindit sa-i oblige pe tineri sa prezinte acordul parental autentificat cu timbru sec pentru intrarea in discoteca ar trebui intorsi din drumul gresit pe care s-au inscris si pusi sa gaseasca o solutie de decontaminare pentru cazurile gen Trasniti in NATO.

Pentru deplina edificare a cititorului, n-ar fi rau sa spun ca actiunea serialului se petrece intr-o unitate militara populata de replici deformate ale soldatului Svejk. Numai ca hazul si subtextul personajului lui Hasek nu au nici un element comun cu liota de handicapati din productia de pe Prima TV. Simpla insiruire a citorva nume de militari romani din etapa integrarii in NATO – Gogoasa, Mirlanu’, Pupaza, Iepuras, Chiorete sau Trasca – da nota generala a serialului. E imperios necesar sa mai spun ca Iepuras e femeie (poate ca ar fi mai corect „creatura de sex femeiesc“) si ca sextetul de ambuscati se afla sub comanda unui personaj numit simplu si ostaseste „Sefu’“.

Stagiul lor se consuma, veti fi dedus, dupa ce structurile euroatlantice au avut momentul de orbire care a dus la acceptarea acestor deseuri in schema generala a unei structuri altminteri serioase.
In episodul pe care cu parere de rau l-am vazut, plutonul deviatilor trebuia sa pregateasca o piesa de teatru pentru festivalul Bocancul de aur. De indata ce scenaristul Misu Marinescu a patruns pe teritoriul literaturii, aceasta a dus mina la inima, s-a indoit ca briceagul si a raposat intru Domnul. Obiectiv indeplinit, caci domnul Marinescu are anumite crampe impotriva corvezilor prinse intre coperte. Poate ca este o simpla razbunare a scenaristului pentru chinurile de care a avut parte in perioada gimnaziala a existentei sale, cind monstrii cu catalog il obligau sa citeasca.

Sau poate ca la mijloc se afla frustrarea celui pentru care scrisul se reduce la semnarea unui contract si la completarea chitantei de primire. Daca asa stau lucrurile, atunci domnul Marinescu se poate lua frumusel de mina cu realizatorii exoflei duminicale Nu te supara, frate, unde acum citeva zile un personaj inclasabil isi inchipuia ca face umor pomenind de „scriitorul Umberto Peco“.
Dar sa revin la Bocancul de aur. Marea dilema a soldatilor era piesa de teatru pe care erau chemati s-o monteze pentru festival. Cei sase si cu Sefu’ sapte au avut de ales intre – atentie, se pravale poanta! – Mesterul Manole si Miorita. Nu mai conteaza care a fost decizia finala. Are insa rost sa ma opresc asupra argumentului care a ghidat voturile catre Mesterul Manole. El a fost rostit de soldatul Pupaza (sau sa fi fost Gogoasa?), care a aratat-o cu degetul pe ratacita soldatica Iepuras si i-a grait dupa cum urmeaza: „Tu o sa fii Ana, fa, ca n-ai tite deloc si-o sa ramina zidul neted“. Cine crede ca inventez e rugat sa ma creada pe cuvint. Desi eu, unul, parca n-as crede daca mi s-ar spune ca o asemenea porcarie figureaza drept succes de public in grila unui post european al anului 2005.

Sa n-o mai lungesc. La premiera piesei a asistat si un general, care – sa ne mai miram? – a plecat cu o impresie superlativa despre talentul dramatic al racanului roman. Iar ca succesul sa fie deplin, Mesterul Manole a fost ranforsat prin manelizare. Versurile si asa schimonosite ale baladei s-au bucurat de sprijinul cacofonic al unei balarii sonore in care se amestecau lalaielile lui Costi Ionita, onomatopeele tremurate marca Vali Vijelie si fonfaielile balcize din repertoriul lui Sorinel Pustiul. Fireste ca, in asemenea conditii, happy-end-ul nu avea cum sa lipseasca. Prezenti pe furis la premiera, citiva impresari americani au ramas cu gura cascata si au decis mutarea spectacolului pe Broadway.
Marturisesc ca am ramas la rindul meu cu gura cascata, dar din cu totul alte motive. Si mi-am adus aminte de declaratia facuta de fotbalistul Ionut Lutu alesei sale: „Cind te-am vazut, m-ai sidefat“.