OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Televiziunea e foarte educativa – cum dau peste o emisiune, cum ma duc in alta camera si citesc o carte“, a spus cindva Groucho Marx. De aici a inceput licitatia. Asa s-au prins in hora hazului o multime de oameni cu ardei pe limba, care in ciuda accentelor critice si-au recunoscut dependenta de drogul ecranului.
A fost nevoie de un spirit fin ca al lui C. P. Scott pentru ca lumea sa afle ca „televiziunea nu are cum sa aduca nimic bun. Cuvintul este pe jumatate grecesc, pe jumatate latinesc.“ A fost nevoie de pragmatismul cinic si sec al lui Noel Coward ca sa ne dam seama ca „la televizor trebuie sa apari, nu sa te uiti“. A fost nevoie de o vorba a lui Samuel Goldwyn – „O sa cred in televiziunea color cind o s-o vad negru pe alb“ – ca sa descoperim vehementa umorului involuntar. In fine, a fost nevoie de scrisnetul lui Woody Allen – „La Los Angeles gunoiul nu se arunca.

Din el se fac show-uri de televiziune“ – ca sa rostim cu voce tare un adevar pe care il susuram cind nu ne-aude nimeni: ne repugna mizeriile de pe ecran, dar cum raminem singuri si neobservati in fata televizorului, cum dam fuga la ele.
Exista, probabil, o atractie a nocivului, o fascinatie a pestilentei, un ce hipnotic care ii confisca pe multi dintre noi, deturnindu-i spre emisiuni rastignite intre dejectii si abjectii.

Cum lucreaza aceasta ispita a sordidului e greu de spus, dar cine este sincer pina la capat stie s-o asume, chiar daca nu-i rezista. Prima TV, de pilda, a difuzat nu de mult un soi de concurs tip Cartea Recordurilor, care m-a plasat intr-o solidaritate fulgeratoare cu Woody Allen si cu parerea lui despre unele emisiuni-concurs din America. Parca am vazut aievea un convoi de dube ale Salubritatii golind tomberoane si transportind recolta in laboratoarele TV ale unui post gata sa le preschimbe cit ai clipi din ochi in sarmale catodice pentru nesatuii lipiti cu ochii de ecran si dispusi sa inghita orice li se pune in farfuria timpului liber.
Daca v-am stirnit curiozitatea, e momentul sa va trezesc si dezgustul. Adica sa va deconspir in ce anume consta proba pe care erau chemati s-o treaca mindrii concurenti. Cei trei Doamne si toti trei trebuiau sa ia cite o macaroana lunga si moale dintr-un vas care de departe semana cu locul de pelerinaj al unor rime cu hepatita, s-o vire in gura si apoi – suspans, duruit de tobe, mister – ei bine, si apoi sa scoata cit mai mult din ea pe o nara.

Corolarul avea loc abia dupa aceea, cind un ins uscat si pus la patru ace, invitat pesemne de organizatori, se prezenta cu sublerul si masura lungimea spaghetei nasuflate, urmind sa raporteze rezultatele pentru omologarea performantei. Ce m-a apucat sa va povestesc asa ceva? Nimic. Am vrut doar sa va arat cum poti trece dintr-o pacoste in alta, fireste, dupa puseul de curiozitate bolnava – „oare chiar o s-o faca?“ – despre care am vorbit adineauri. Apoi m-am aparat cu telecomanda cum am putut. Le-am taiat macaroana recordmenilor si am cautat postul VH1 Classic, unde cei care au crescut cu muzica lui Bruce Springsteen, Phil Collins, Journey, Foreigner sau U2 se ineaca in rasfaturi si dichis. In locul oazei de muzica a anilor 80 am dat peste o mira care mi-a sunat a insecticid cu aditivi: DDTV. Daca despre TV mai stiam ce inseamna, DD-ul m-a cam pus pe ginduri. Mi-au venit in minte total nepotrivit Dida Dragan, Deanna Durbin, Dana Deac, Dolphi Drimmer sau Danielle Darieux si abia in ceasul al doisprezecelea mi-am dat seama de proportiile dezastrului. DD insemna Dan Diaconescu, fapt care m-a facut sa pun stampila concluziei: OTV-ul urmeaza sa aiba o sora, o otevita fisneata, zurlie si cu chef de rating.

N-am stat cu telecomanda in sin si m-am repliat, in disperare de cauza, pe National TV, cu nadejdea neghioaba (asa e cind nu te uiti in program) ca o sa dau peste ceva simplu si nedaunator, un western-spagheti, o aiureala cu Piedone, o prostioara cu Terence Hill sau Giuliano Gemma. Eroare. Am nimerit in plin miez al problemei, tocmai in momentul cind Gigi Becali se zborsea la Madalin Ionescu, punind lucrurile la punct, emitind certificate de buna purtare, impartind Romania in prieteni si dusmani, ocarind ca o cata cu neplaceri biliare si in general delirind in legea lui. Nutresc de mult convingerea ca domnul Becali are probleme medicale care nu se rezolva cu paracetamol, ci cu un model special de camasa. Totusi, m-am straduit sa ramin netulburat si sa desprind citeva idei din navalnicul discurs becalian.
La o trecere fugara in revista, cele mai importante ar fi urmatoarele (citez ca atare): papagalul de Copos e un iepuras; Robert Turcescu si Catalin Tolontan sint lichelute, Fane Spoitoru si Miron Cozma sint oameni adevarati; democratia inseamna ca te folosesti de ea ca sa faci manevre care il stiu eu pe Voiculescu cu Antena lui cu tot; familia mea sint nepotii, verii si bodyguarzii; imi duc crucea cu sabia sus pina la final (aici e deja nevoie de dexteritati din registrul gimnasticii), dar daca se fac magarii impotriva mea imi vind sufletul diavolului si vreau razbunare; pun capul jos ca Hrebenciuc e un bun roman.
Fireste, zacamintul becaliot ascunde mii de asemenea pepite, majoritatea demne de orice antologii ale penumbrei cerebrale.

Spre dezonoarea lui, Madalin Ionescu a depus armele din capul locului si l-a lasat pe invitat sa-si faca mendrele. Intre deontologie si rating, putini sint cei care mai stau pe ginduri.
Cit despre cei care opteaza pentru deontologie, ei trebuie mutati intr-un habitat special, pe gardul caruia sa scrie „specie pe cale de disparitie“. Numai ca Madalin Ionescu nu va avea loc aici decit dupa o opera meticuloasa de chirurgie corectiva. Pina atunci, el se va consola cu ideea ca Gigi Becali ii mai scapa din cind in cind cite un „domnu’ Diaconescu“ si va zimbi cu subinteles, incurajindu-se in taina: daca ma confunda cu el, inseamna ca am ajuns aproape la fel de greu frecventabil. E si asta o tinta, sa te ia interlocutorii drept cine nu esti si sa faci audienta tinind isonul unor oieri complexati, care imbraca pe rind camasa mortii, cojocul parintesc sau sacoul Armani, cu efecte la fel de caraghioase.