OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Observatia nu e noua: bastion al sobrietatii pina acum zece ani, rubrica meteo de pe majoritatea posturilor TV a suferit mai multe interventii cosmetice. Nu la modul general, ci doar in zonele unde lucrurile s-ar fi cuvenit sa ramina la fel. Daca acuratetea previziunilor s-a pastrat relativa, schimbarea macazului imagistic a ajuns absoluta. Cind vine vremea vremii, de cele mai multe ori urmarim rubrica si tot nu pricepem ce ne asteapta – ploaie, chiciura, arsita sau vint. Stim insa ca sintem martori la o vrednica parada a decolteurilor. Mai ales daca folosim telecomanda, ca sa vedem daca prognoza de pe Pro TV coincide cu cea de pe Antena 1 si daca vestile de pe postul national sint aceleasi cu oferta de pe Prima sau B1.
Siliconarea buletinului meteo a fost o idee neghioaba, la fel ca transformarea unui set de ghidaje utile in prilej de nazdravanii catodice. Din pacate, lucrurile nu s-au oprit aici.

. Dupa etapa initiala a reformei meteo, care a inglobat gimnastica derutanta a Gianinei Corondan, poticnelile matinale ale Abramburicai si sfatosenia prost jucata a lui Busu, televiziunile au descoperit solutia pentru cresterea audientei: concurenta pectorala. Intrebarile justificative au aparut imediat, iar miezul lor a avut ecou in primul rind printre prezentatoare. De ce sa nu stirnim priviri concupiscente si cind vorbim despre vreme? De ce sa-i silim pe barbati sa astepte miezul noptii ca sa simta ca nu-si mai incap in piele, cind le putem oferi asemenea prilejuri si la ore cumsecade? De ce sa fim serioase in rochie cind putem bate cimpii in bustiere?

Pe timpuri, cind rubrica meteo era tinuta de domni crispati, cu nodul bine strins la cravata (Dumitru Bacinschi, Constantin Ticu, Ioan Stancescu, ehe, mai tineti minte?), ne enervam din cauza ca, inainte de a ni se spune daca o sa fie frig sau cald, aflam noutati jargonautice despre „cimpul baric depresionar“ si despre „dorsala anticiclonului azoric“. Si chiar ii cainam pe bietii oameni de la tara, siliti sa se intoarca la sistemul de predictii al porcului cu paiul in gura. Nu spun ca era bine. Nu era. Insa atunci, la sfirsitul rubricii meteo stiai daca trebuie sa-ti pregatesti umbrela sau galosii. Acum nu mai stii. Incerci sa deduci, dar esti distras de protuberantele mai mult sau mai putin dezgolite ale duducilor. De simetria carnala a ispitei. De sfircul intarit sub bluza, de buricul in care se zbenguie un inel, de fustita care se opreste la trei centimetri sub bikini. Vremea este in continuare probabila. Vremurile, in schimb, si-au anexat o certitudine. Aceea ca fetele noastre de la meteo stiu sa ia viata in piept.

Insa pe mine unul nu ma perplexeaza vestimentatia si verbiajul zglobiu al acestor fete, ci altceva. E vorba de contratimpul dintre putinatatea hainelor si vitregia de afara. Daca as mai intelege sa mi se prezinte vremea in slip vara, cind afara sint 30 de grade si iti arde buza dupa fosnetul marii, sint tulburat la vederea unor prezentatoare cu 200 de grame de textile pe ele cind afara e un ger de crapa pietrele. Cind fulguieste, e polei, zloata sau in cel mai bun caz ploua piezis. Saptamina trecuta am vazut patru asemenea exemplare vorbindu-ne despre chiciura din Apuseni, despre frigul crincen de la Toplita-Deda si despre nametii din Pasul Tihuta. Cele patru cavalerite ale apocalipsului meteorologic erau imbracate dupa cataloage profund estivale: camasute deschise ademenitor, bluzite mulate cu vehementa, fustite crapate abrupt si decisiv, pantalonasi aproape coplesiti de sarcina bombata a feselor. Totul era croit in asa fel incit si indicele de audienta a postului, si publicul masculin sa incerce un cit de timid frison erectil. In realitate, efectul este mai degraba invers.

Abia cind vezi un cvartet semidezbracat vorbind despre ninsoare incepi s-o apreciezi cu adevarat pe Romica Jurca.
Zilele trecute mi-a mai atras atentia ceva: identitatea prezentatoarelor. Ati observat ca numele lor au cazut la montaj si au ramas doar prenumele? Nu mai avem de-a face cu niste simpli slujbasi care presteaza in contul unui salariu, ci cu vedete atit de populare, incit nici nu mai e nevoie sa fie numite pe de-a intregul. Credeam ca un naiv ca rostul tinerelor de pe ecran este sa-mi spuna ca temperatura scade, ca ninge sau ca vine primavara. Eroare. Fara sa-mi dau seama, sint martorul privilegiat al unor aparitii cvasiolimpiene. Fetele acestea nu sint oameni ca mine si ca tine. Sint staruri meteo, hermeneuti ai norilor, apologeti ai furtunii, intimi fara egal ai burnitei si ai averselor. Prezenta lor e un dar ceresc.

Numele lor trebuie venerate tacit si rostite la fel ca ale faraonilor. Malvina si Kefren. Ilinca si Ramses. Cosmina si Keops. Albertina si Mykerinos. Nu trebuie sa mergem pina la Gizeh ca sa ne simtim mici si neinsemnati. Casandrele destinului nostru meteorologic prorocesc sagalnic, facindu-ti cu ochiul, pe Calea Victoriei, pe Bulevardul Pache Protopopescu, pe Calea Dorobantilor. Iar sansele in fata lor sint mici. Mai ales cind tu ai doua sau trei nume, ca un mediocru iremediabil, iar ele te privesc din inaltul unui prenume calin ca o mita linga horn si august ca talpa unei sandale de imparat roman.

„Sint Cosmina si va astept si miine.“ Acestea sint cuvintele de despartire ale uneia dintre oficiantele stabilite in templul meteo. Rostita de o pereche de buze usor colagenate, la cincisprezece centimetri deasupra unui abisal defileu al carnii, invitatia provoaca vertijuri si tropaieli anticipative. Timpul probabil nu mai conteaza. Ce daca o sa ploua si n-o sa am umbrela? Ce daca o sa fie cald si-o sa plec de acasa in cojoc? N-are a face. Important e ca si miine viata o sa fie la fel de picanta, decolteul Cosminei la fel de „angajant“, vorba lui Andrei Plesu, iar vocea ei la fel de senzuala. In ce ma priveste, v-as spune si eu ca va astept saptamina viitoare, dar sint uritel, gras si port pulover pe git. Se compara?