Politica sanselor egale, un import occidental pe care rastalmacirile il vor inchide intr-o fundatura, asa cum se intimpla cu toate ideile nobile in sine, dar suspecte daca nu stii sa le aplici, a prins cheag si pe posturile romanesti de televiziune. Strainul – fie el azer, costarican sau singaporez – trebuie integrat, improprietarit cu sentimentul de apartenenta, facut sa se simta acasa indiferent de unde vine si unde vrea sa ajunga. Nimic mai onorabil. Pro TV a lansat o prima vedeta exotica, ascunsa sub o peruca impunatoare si in spatele unui nume implauzibil: Malonga Parfait. Omul se ocupa de o emisiune intitulata Fotbal la Maxx, n-o facea deloc rau si avea haz, ca dovada scatoalca incasata in direct la televizor, in spatele tribunei oficiale a stadionului Dinamo, de la patriotul nemintuit Gigi Becali. Malonga a deschis drumul si de doi ani n-a mai auzit nimeni de el.
Din pacate, drumul a ramas deschis, asa cum l-a lasat criticul ciocolatiu al campionatului intern de fotbal. Faptul a fost observat de mai multe vietati, dintre care doua s-au semetit si au ajuns pe post – una din Grecia, cealalta din Congo. Cei doi se numesc Nikos si Bella. El schingiuieste limba romana la DDTV, ea face acelasi lucru la B1TV. Pentru cine sta bine cu nervii, spectacolul are meritele lui. De pilda, e imposibil sa adormi la o emisiune a vreunuia dintre ei. Vocile lor sint atit de stridente, iar guresenia lor clopotarda atinge asemenea cote, incit nu li te poti sustrage cu nici un chip.
Pentru cine nu i-a descoperit pe oamenii nostri, Nikos face revista presei, pe cind Bella este una dintre gazdele emisiunii 6 vine presa. Aici, ce-i drept, lucrurile se schimba intrucitva. Grecul de la DDTV nu si-a creat o structura sau un format pentru ceea ce are de gind sa faca. El vrea un singur lucru: sa infiereze, sa besteleasca, sa ia la trei pazeste. Sa-i prinda de guler pe netrebnici, sa le spuna „Ce poftesti, ma musiu?“ si sa-i si umfle. Cine sint netrebnicii? Cei aratati cu degetul prin ziare. Se stiu dumnealor, n-are rost sa insistam. Dar sa-i fereasca sfintul sa-si puna Nikos mintea cu ei. Aprig la minie ca soldatii Eteriei, patimas si volubil ca un hangiu provensal, tocatorul de presa de la DDTV se agita isteric ori de cite ori da cu ochii de un titlu „tare“ intr-un jurnal si incepe sa vitupereze. Pierdute in bezna unei letargii depline, reflexele combative i se trezesc dintr-o data la viata.
Pe vremuri, Nikos ar fi fost un redutabil om de sedinta. Retorica lui este aceea a omului simplu, care vrea dreptate.
Nu pentru sine, ci pentru semeni. Pentru filatoarea din uzina, pentru brutarul asudat linga cuptor, pentru cazangiul iesit din schimb, pentru vatmanul care se retrage la depou in toiul noptii. Ticalosii divulgati de presa intra rapid in moara lui de macinat cuvinte. Pe masura ce parcurge cu voce tare fraza-cheie a unui articol, Nikos se simte investit cu o misiune metacatodica: el nu mai trebuie sa semnaleze aparitia articolului, ci sa-l acopere de „ura si dispretul oamenilor muncii“ pe cel la care se refera articolul cu pricina. Nevrotic, decis si consecvent fata de menirea lui justitiara, grecului nu-i imputa nimeni ca a pierdut simtul masurii, pentru bunul motiv ca nu poti pierde ceea ce nu ai.
Marea hiba a lui Nikos se afla totusi in alta parte. Mai precis, in romana pe care o vorbeste. Omului i se intimpla destul de des sa nu priceapa ce vede scris negru pe alb in ziar, dar asta nu-l pondereaza. E la fel de incisiv, chit ca uneori trebuie sa culeaga informatii din culise, de unde i se sopteste grabit ba ca a pronuntat gresit cuvintul, ba ca l-a accentuat cum nu trebuie, ba ca a dat peste o expresie care si-a pierdut de mult sensul propriu, raminind utila doar prin cel figurat. Pentru Nikos astea sint fleacuri. Mofturi. El isi continua diatribele in aceeasi cheie. Se otaraste in permanenta, e tifnos, ciufut si intratabil. Se stropseste ca un majur si simte nevoia sa ia de urechi pe toata lumea. Din pacate, consoanele limbii romane il fac sa para de multe ori caraghios, mai ales cind il auzi dind glas unei curiozitati de genul „De te te fura timent ti combustibil cu tisterna?“.
In ce o priveste pe Bella, ea are din start handicapul contrastului dintre identitatea onomastica si aspectul fizic. Mai simplu spus, Bella e cam uritica, spre a ne pastra in limitele precautiilor eufemistice. Nu-i nici o drama aici, nu le putem cere tuturor femeilor din lume sa arate ca Shania Twain sau ca Denise Richards. Le putem cere insa altceva: sa-si schimbe numele, ca sa evite discrepantele comice. Daca pe Bella o chema Mary, de pilda, prezenta ei pe post ar fi fost mai putin ofensatoare. Sigur, le-am mai putea cere sa nu apara de cinci ori pe saptamina la televizor, dar poate c-am fi nedrepti...
In al doilea rind, tinara congoleza are la rindul ei probleme cu limba tarii in care a aterizat. Lucrul asta se vede din cautatura nedumerita cu care asista la majoritatea dialogurilor din platou. Ochii ei se uita trist la gurile celor care vorbesc, cersind o iluminare de undeva de sus. Mimica ei e a unui om teleportat in alta galaxie, unde copacii cresc de sus in jos, cerul e galben si laptele verde. Bella cauta repere lexicale in imediatul propriei emisiuni si de multe ori nu izbuteste sa le descopere. Din cind in cind, isi ia inima in dinti si anunta publicitate sau da legatura uneia dintre coprezentatoare, dar asta se intimpla exact in secunda cind invitatul emisiunii se pregateste sa spuna ceva important.
E adevarat, Bella noastra are franchetea de a-si recunoaste limitele. Am auzit-o cu urechile mele spunind „eu habar nu stiu“, si asta nu o data. In fata unei asemenea confesiuni, dezacordul practicat temeinic la 6 vine presa devine o scapare marunta, un chixulet simpatic, o alunecare pasagera. In plus, Bella are totusi un aer atasant, chiar si cind „habar nu stie“ despre ce e vorba in fraza. In vocea ei grosuta si in rostirea ei vag bolovanoasa se citeste afectiunea pentru invitati si – atita cita a ramas – pentru public. Bella nu e Nikos, n-are nimic din vigilenta lui titiitoare, din asprimea lui cazona. Numai ca asta nu-i scuza felul cum se poarta cu biata limba romana. Si inca in vazul lumii.

