În 1970, regizorul Andrzej Wajda, unul dintre numele de marcă ale „şcolii poloneze“, dar şi ale cinematografiei mondiale, realiza fimul Brzezina, care a rulat cu titlul Pădurea de mesteceni.
După nişte bune decenii, în 2007, acelaşi neobosit Wajda – păcat că acum doar filmele americane fac reţetă prin cinematografele noastre – realizează o altă peliculă, Katyn, pornind de data aceasta de la o tragedie colectivă. Un film artistic pornind de la o secvenţă dramatică a istoriei secolului trecut. Un film care nu prea a rulat în sălile de cinematograf româneşti, unde mai importante devin pungile cu pop-corn şi sticlele de Coca Cola, sms-urile şi şuşoteala din sală, şi mai puţin ce se derulează pe marele ecran, dincolo de perfecţionarea sunetului şi a imaginilor filmate în fel şi chip.
În filmul lui Wajda este vorba despre o crimă în masă, asasinarea, la Katyn, în Uniunea Sovietică, a mii de ofiţeri şi subofiţeri căzuţi prizonieri în mîinile sovieticilor. Un film despre istoria asasinării de către sovietici a peste 20.000 de polonezi căzuţi prizonieri, după ce Polonia fusese atacată mişeleşte atît de nemţi, cît şi de sovietici, în urma tratatului Ribbentrop-Molotov şi Polonia a fost ştearsă de pe harta Europei. Nu era pentru prima dată cînd soarta statului polonez se juca fără acordul celor în cauză. Al polonezilor însăşi. Polonezii s-au luptat cu îndîrjire şi din răsputeri, dar au fost copleşiţi şi învinşi de uriaşele maşinării militare ale Germaniei naziste şi ale Uniunii Sovietice staliniste.
Filmul lui Wajda punea accentul pe responsabilitatea unei crime. A unei crime în masă, ascunsă ochilor şi urechilor opiniei publice din pricina intereselor politice ale u-nuia sau ale altuia dintre personajele politicii europene. Filmul lui Wajda spunea adevărul despre Katyn. Ca şi prozele lui Soljeniţîn sau Varlam Şalamov despre ororile şi crimele sistemului comunist din URSS. Dar mai aveau răbdare şi interes occidentul şi democraţiile lumii pentru acest adevăr?
Cine e de vină pentru cele întîmplate? Pentru morţii de ieri şi de azi? Pentru cei asasinaţi de NKVD-ul lui Stalin este limpede, conducerea statului sovietic. În 1990, Mihail Gorbaciov a recunoscut, pentru prima dată, responsabilitatea sovieticilor. În 1991, Boris Elţîn a scos la iveală şi documente. Devenea clar că nu naziştii erau responsabili pentru această crimă odioasă, ci autorităţile sovietice. Un cartof fierbinte pe care actualul prim-ministru Vladimir Putin îl ţine în mînă şi cînd anchetează cazul incidentului aviatic consumat la Smolensk.
- Articole in legatura
- Polonia, o ţară unită

