OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Frigul, zăpada şi iarna, în general, ne reţin mai mult în faţa micilor ecrane decît celelalte anotimpuri. Este fapt dovedit, nu degeaba facem toată ziua anchete şi urmărim statistici, precum locuitorii Deltei cota apelor Dunării în vremuri de inundaţie. Vrem, nu vrem, avem preferinţe. Este vorba de programele de televiziune, nu doar de cele culinare. Trăim într-o lume unde e-urile fac o neaşteptată carieră, iar e-mailurile pot da peste cap alte cariere. Facem proiecte şi programe, chiar dacă incriminăm zi de zi planificarea, capitalistă sau socialistă, parcă toate sînt vechi de cînd lumea. Azi mîncăm peşte la tavă, mîine ne zîmbim, vinerea mergem la concert, sîmbăta ne spălăm pe cap, duminica nu facem nimic, mergem eventual la biserică sau le-nevim şi ne plictisim cât se poate. Pe alese.

 

În acest punct fiecare poate adăuga orice şi oricît. Cablul şi antenele parabolice ne-au adus în casă pe lîngă emisiunile posturilor de vază româneşti şi posibilitatea să ur-mărim canale de toate felurile. Străine. Franţuzeşti sau americane, englezeşti sau nemţeşti, CNN sau Mezzo, care pot fi la fel de apreciate precum TVR1 sau ProTv. Aşa cum David Letterman sau Christiane Amanpour pot să fie iubiţi şi admiraţi ca Robert Turcescu şi Alessandra Stoicescu. Să nu uit, am tot vrut să-i dedic faimoasei jurnaliste de la CNN un comentariu. Poate chiar mai mult, o prezentare, ce ştim noi despre această extraordinară femeie, născută la Londra, dintr-un tată (Mohammad) iranian, o mamă (Patricia) englezoaică, iar ea devenind o vedetă americană după studii strălucite de jurnalism la Providence, Rhode Island. Sper cît de curînd să mă ocup de personalitatea acestei femei, care a făcut din informaţie o căutare de sine şi din ştiri un mod de a înţelege lumea. E mult, e puţin, trăim de mici doar cu televizorul. Am dat doar nişte simple nume, sigur că lista de vedete româneşti este mult mai mare. Dar pe lîngă programele cu vedete certe, mai sînt şi cele în care interesul şi curiozitatea telespectatorilor cad pe poveşti din trecut. Fel de fel de filme şi documentare dedicate unor mari personalităţi ale istoriei. Oameni de stat, artişti, muzicieni, sportivi, mai rar oameni de ştiinţă.

 

De aceea pot mărturisi cu mîna pe inimă că un film făcut de americani şi dedicat personalităţii unui matematician ca Albert Einstein m-a emoţionat. Şi am stat cu sufletul la gură pînă la sfîrşitul filmului, care nu respecta biografia lui. Ce ştim şi ce nu ştim despre viaţa unui om? Oricît de multă notorietate ar avea persoana sa şi oricît de întoarsă pe toate feţele ar fi viaţa sa, tot rămîne ceva ascuns. Cine să treacă dincolo de aparenţe şi să ajungă la esenţe? Este posibil acest lucru? Şi la ce bun? Viaţa unui premiant Nobel. Viaţa unui om care a revoluţionat nu doar matematicile, ci chiar modul nostru de a percepe. Teoria relativităţii pare simplă. Simple nu au fost ideea şi obsesia lui Einstein de a aduna toată experienţa omenirii într-o simplă şi singură formulă. Matematică. Şi care să explice şi ce ar fi de neexplicat. Viaţa unui evreu european care ajunge american. Destinul unui om care ajunge sau nu să fie cunoscut şi de mulţimile care devoră cu nesaţ vieţile altora.

 

Despre Albert Einstein ştie orice elev de liceu ce şi cît a făcut pentru omenire. Dincolo de formule rămîne omul. Bărbatul care scoate limba la eternitate şi persiflează propria-i glorie, eternul îndrăgostit care, pe lîngă un soţ mai mult sau mai puţin devotat, se dovedeşte a fi şi un mare fustangiu. Să mai spună cineva că matematicienii sînt oameni cu capul în nori. Ba, chiar cu capul pe umeri şi cu ochii mereu după femei. Am zîmbit amuzată cînd am aflat de toate aventurile lui amoroase din America. Unde, oricît de universitar ar fi fost, cadru didactic apreciat, nu foarte tinerel, admiratoare se găseau din belşug. În aceste condiţii, cum ar putea un om cu capul plin de idei şi cu inima, de sentimente, să accepte postul de preşedinte al noului stat Israel, născut după un război devastator şi un Holocaust devastator? Oferta lui Ben Gurion este refuzată, şi Einstein rămîne el însuşi pînă la capăt. Interesant cum de un savant şi intelectual de talia lui refuză demnităţile publice pentru a-şi păstra independenţa de a gîndi. A face ce-i place. A trăi cum îi place lui. Albert Einstein a înţeles, ca puţini dintre contemporanii lui, spaţiul de manevră dintre bine şi rău. Plecînd dintr-o Europă isterizată de mişcările naţional-socialiste,  părăsind o Germanie ce se nazifica şi unde entuziasmul maselor (teribil acel Das Volk, care va deveni Ein Volk, Ein Reich, Ein Fuhrer...) aducea la putere un Hitler ce va devasta omenirea, omul Einstein pricepe înaintea altora ce poate face forţa nelimitată ajunsă pe mîna oamenilor politici.

 

El îi scrie preşedintelui Roosevelt despre necesitatea bombei atomice. Tot el va face campanie împotriva ei. Cu toate că este considerat – abuziv, spun experţii – părintele bombei atomice americane, el nu a participat niciodată la proiectul „Manhattan“. Aşa s-a numit proiectul atomic american, care, la Los Alamos, a pus la punct ceea ce a declanşat infernul de la Hiroshima şi Nagasaki. Matematicianul fustangiu devine şi un acerb pacifist, fiind luat în colimator şi de FBI, şi de comitetul de tristă amintire al senatorului McCarthy. Documente de ultimă oră ale FBI-ului declasificate recent atestă o grămadă de capete de acuzare la adresa matematicianului care era considerat ba spion sovietic, ba agent comunist. Acum rîdem, dar în anii ’50 nu prea era de rîs. Şi, cînd era să moară, şi o operaţie – nici măcar complicată – l-ar fi salvat, a refuzat s-o facă. A murit după două zile. A mărturisit senin că tot ce avea de făcut a făcut şi că nu are rost să mai piardă vremea degeaba. Teribil personaj, sclipitor spectacol al inteligenţei, excepţional film. Nu întotdeauna pierdem vremea căscînd gura la televizor.