OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Exista posturi TV care incurajeaza dezinhibarea pina la derapajul absolut, dupa cum exista emisiuni care traiesc in voluptatea scabrosului. Cine vrea sa faca o cura de puturosenii are de unde alege. Oferta este pe cit de variata, pe atit de agresiva. Pro TV a promovat anul trecut un veritabil cult al flagrantului sexual surprins cu camera ascunsa. La inceput nauc, apoi dezgustat, telespectatorul a facut cunostinta cu glandul in plin elan masturbator al unui judecator bihorean stirnit de o delicata domnisoara reporter deghizata in autostopista, pentru ca la putine luni dupa aceea sa caste ochii in prohabul unui universitar timisorean de la medicina si sa redefineasca nevinovata formula estudiantina „examen oral“. Vremurile acelea au trecut, prioritatile s-au reconfigurat. Ceea ce nu inseamna ca tentatia pantalonilor in vine a disparut. Nici vorba.

Ea n-a facut decit sa-si lepede hainele vechi si sa caute un ambalaj mai atragator. Iar pentru asta a fost nevoie de ceva iesit din tipar si totodata capabil sa satisfaca foamea de urit a privitorului. A fost nevoie, altfel spus, de un regizor al spalatului de rufe in public, de un arhitect al mizeriei domestice, de un cronicar al esecului conjugal. Asa au aparut, tinindu-se de mina, Ernest si marea lui gaselnita, emisiunea Tradati in dragoste.
Reteta acestei idei se potriveste ca o manusa postului Prima TV, specializat in ultima vreme in bocete, istericale si ratoieli. Dupa dolofana Monica si invitatii ei cu dentitii precare, dupa kitsch-ul amenajat impecabil la Kensky Show, dupa umorul de autobaza al lui Serginio, dupa certuri intre vecini smintiti, amenintari ultimative si crize de nervi insotite de aplauze din public, iata in fine si apoteoza: un scenariu confuz ca un curcan gratiat de Thanksgiving Day, o peltea de un prost-gust inimaginabil, un produs expirat valoric inca din ziua lansarii. Tradati in dragoste este forma noastra de a ne feri din calea normalului si de a pune intre paranteze increderea. Cine se uita la episoadele acestui serial fara sa roseasca sau sa transpire nervos decade treptat din drepturile fiintelor bipede si aluneca pe un tobogan al carui capat e scufundat in mocirla. Tradati in dragoste este de cele mai multe ori un foileton al adulterului, un certificat de deces al diverselor certificate de casatorie. Povestea spusa cu prune in gura de Ernest arata astfel: o femeie are banuieli ca sotul o insala. Ea face un apel disperat la realizatorii emisiunii, solicitindu-le confirmarea suspiciunilor.

Aici intra in actiune Ernest. Acesta constata seriozitatea cazului, tocmeste o echipa de filatori care il urmaresc pe muieratic zi si noapte, stringe probele, o intreaba pe solicitanta daca e sigura ca vrea sa le vada si apoi o duce la locul unde suspectul si amanta lui maninca un piscot, beau o cafea, vorbesc fiecare in legea lui la telefonul mobil, dezleaga integrame, se feresc de ploaia care a inceput, se saruta, se giugiulesc sau pur si simplu nu fac nimic. Epilogul variaza de la caz la caz: fie o tacere dispretuitoare, fie un sir de cruci facute cu ochiul la camera de luat vederi, fie o paruiala abrupta, fie niscai „laudaturi de mama“, fie o morala rostita din suflet, ca in filmele cu ilegalisti.
Exista citeva lucruri care ma pun pe ginduri in ceea ce priveste scenariul de la Tradati in dragoste. Primul este optiunea regizorului de a blura figura suspectului, dar nu si pe a reclamantei. Ciudat. Cel care, macar ipotetic, joaca rolul calcatorului pe bec este protejat, pe cind trista si fidela consoarta e prezentata in prim-planuri cit mai ferme, cu lacrima in coltul ochiului sau cu injuratura gata sa-i decoleze de pe buze. A doua ciudatenie este insistenta maladiva cu care realizatorii emisiunii speculeaza jocul testosteronului si al foliculinei.

Tradati in dragoste este de fapt o rapsodie hormonala in care toti instrumentistii cinta fals si blazat. Singura sa miza este devoalarea unor mizerii si expunerea lor sub privirile unui public care uneori ar vrea sa-si camufleze apetenta pentru sordid, dar nu mai poate. Bizareria numarul trei este capacitatea, daca nu cumva chiar dorinta victimei de a-si populariza esecul. In episodul pe care am avut neplacerea sa-l vad, femeia inselata ajunsese la un moment dat la demersuri naucitoare, fara legatura cu deznadejdea pe care ar fi fost normal s-o incerce intr-o asemenea situatie. Ea oprea alte femei pe strada si le arata masa dintr-un bar de hotel unde se instalasera amorezii, contribuind la nevoie cu mici informatii de coloratura: „O vedeti pe scirba aia blonda, credeam ca-i prietena, i-am dat bani sa-si tina fata la o particulara si-acum imi sparge casa. Iar de Gicuta ce sa zic, ne-am luat de drag, am fugit de-acasa pentru el si uitati-va ce-mi face“.

Din toata ecuatia nu avem voie sa-l omitem pe Ernest, fireste. Mai ales ca l-am intilnit pentru prima oara intr-o alta fabrica de dejectii, pe nume Big Brother. Il tineti minte, nu? Era galiganul laliu care exersa sarutul francez fara sa stinga lumina, specimenul cu o cautatura confuza, care urzea mici comploturi sexuale garnisite cu aluzii fara perdea, flaifusterul cu gesturi de fetisist si palmares de cocota, care sucise pina la urma mintile unor fatute la fel de putin dotate la mansarda ca el. O aratare obsedata, cu mintea strinsa in preput. Un cavaler al tristei frizuri.

O aglomerare de frustrari nelecuite, complexe fara iesire si vise impure. Un flasnetar vehement al desfriului. Tocmai peste el a trebuit sa dam in ipostaza de paznic tantos al armoniei familiale. El, Ernest, nu altcineva, este instanta care da note la comportament domestic si pune sub lupa abaterile. El, Ernest, sta de straja in fata cuplului conjugal, avind grija sa-i dojeneasca pe pacatosi cind cu vorba, cind cu fapta. Vazindu-l pe Ernest, te simti napadit de o simpatie fierbinte la adresa filatorilor. A celor care urmaresc „obiectivul“ si raporteaza la centru „parasirea domiciliului la ora opt fara un sfert a.m.“.
Macar pe ei ii auzi, dar nu-i vezi. In plus, au grija sa se tina dupa masina impricinatului, fara sa tina lectii de fidelitate sau sa rosteasca filozofeme ridicole. Unde mai pui ca sint oameni care n-au calcat in viata lor pe la Big Brother.