OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Intre beri si vinuri se duce de multa vreme un razboi: un razboi nemilos, un razboi mondial, un razboi de marketing care, iata, s-a extins si la noi in tara. La inceput erau mici ambuscade la nivel de public relations, pe care observatorii culturali atenti si le amintesc: „Specialistii japonezi au descoperit ca vinul prelungeste viata si berea inhiba nu stiu care hormoni“... si, in contraatac: „Specialistii chinezi au descoperit ca berea intareste sistemul imunitar, iar vinul inhiba alti nu stiu care hormoni“... etc.
Cu timpul, o data cu intrarea pe piata romaneasca a marilor centrale beraresti multinationale, o data cu dezvoltarea de la an la an a investitiilor acestora in distributie, cercetare de piata si comunicare, producatorii autohtoni de vin au simtit o amenintare in plus, pe linga cea a vinarilor neautorizati si a falsificatorilor care deja invadau piata. Razboiul acesta nou pare sa aiba reguli clare: cine-si face mai multa reclama vinde mai mult. Nu dintr-o data, ci in timp.

„Dar pentru reclama iti trebuie bani“, spun directorii pe stil vechi ai proaspat privatizatelor intreprinderi de vinificatie, „hai sa mai vindem intii ceva“. Iar fondurile de publicitate se duc pe cartuse imprastiate-n toate directiile: ba vreo zi a recoltei pe care... cine s-o organizeze? ba vreun cintaret de muzica populara pe care... cine altcineva sa-l sponsorizeze?
Asa cum vinul si berea nu se amesteca la masa, vinificatorii pareau definitiv hotariti sa nu se amestece in practicile comunicationale beraresti. „Toate berile au mai mult sau mai putin acelasi gust, noi avem o sumedenie de soiuri, care fiecare la rindul sau, in functie de an si o podgorie anume, poate avea o sumedenie de alte gusturi... care gusturi sint de fapt buchete, simfonii, intregi microcosmuri de esteza sublima.“ Asadar berile au brand-uri, vinurile au istorie. Dar cum sa comunici istoria, fara sa devii prolix si plicticos, unui public tot mai naravit cu spoturi, flash-uri si alti stimulenti imediati?

I-a revenit uneia dine cele mai tinere mari podgorii romanesti, Murfatlarul, rolul de a o rupe cu istoria si de a face pasul – riscant – catre un marketing mai modern, ca sa nu zicem „beraresc“. Gata cu folclorul, gata cu traditiile bahice pe stil Vatra Romaneasca, gata cu voievozii cu potire si psaltiri, gata cu catrenele lui Pastorel. Gata cu dezgustatorii degustatori cu mustatile-nmuiate-n pahare. Gata cu bla-bla-urile poetico-savante de pe contra-eticheta. Daca tot ne adresam oamenilor de la oras, hai sa le aratam birouri si restaurante. Daca tot ne adresam unor generatii mai noi, hai sa punem un techno sau un latino. Daca tot ne adresam unui public care-ncurca Muscatul cu Tamiioasa, dar stie sa deosebeasca un Heineken de un Carlsberg, hai sa nu comunicam soiuri, ci brand-uri tineresti, fun si exciting! E un vin sec? sa facem pentru el brand-ul SEC, chit ca e alb sau rosu, Riesling sau Chardonnay... E un vin dulce, paradisiac? hai sa-i zicem RAI...

Si, culmea ereziei, daca tot s-au invatat romanii sa participe la promotii, sa pindeasca mai mult cistigul decit calitatea marfii, hai sa le dam promotii, hai sa le vindem iluzia imbogatirii, hai sa le promitem salarii pe viata!
E drept, noile sticle costa mai mult, ca includ costul reclamei, dar... tot pe seama reclamei au mai multa cautare.
E greu de spus daca Murfatlar este lider de piata datorita acestei revigorari sau datorita mai vechiului renume; sau daca nu cumva cea dintii dauneaza celui din urma (sau poate dimpotriva, se completeaza)... E lesne insa de observat ca „noua moda“ e preluata si de alte mari vinuri romanesti.

florin_dtrescu@yahoo.com