OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Se intimpla in anii ’90. O multinationala a dulciurilor scotea pe piata un nou produs pentru copii. Lucram si eu la campania de lansare. Tincii – ni se trasau directivele strategice – trebuiau nu numai cuceriti prin gustul nemaipomenit al dulciurilor, ci de-a dreptul „fidelizati“, facuti adica sa fie dependenti de marca respectiva, prin anumite trucuri ce nu au direct de-a face cu calitatea produsului. Surprize ascunse-n ambalaj, jocuri, revistute, fan-cluburi, desanturi promotionale in scoli..., mai totul era prevazut ca la carte. Mai urma sa umplem toate aceste forme cu un continut, cu un „concept“, cu o poveste de trezit interesul copiilor.
M-am numarat printre cei care au pledat pentru varianta instructiva: jocurile vor avea toate cite un tilc, surprizele vor putea constitui colectii tematice pe diverse teme – plante sau animale exotice, descoperiri sau inventii, trucuri de boyscout sau de amator chimist, explorari geografice, arheologice sau altele asemenea... Bineinteles, totul prezentat in mod agreabil, jucaus si cu un inevitabil racord la valorile marcii si ale produsului...

Erau insa si cei care sustineau o optiune pur hedonista. Gata cu chinurile invatatului, ale dadacelii, ale scolii – descriau adversarii nostri varianta lor de „filozofie“ a sugiucului –; atunci cind degusti dulcele, uiti de toate constringerile de tip educativ... Si parca se auzea in aer corul de copii rockangii: We don’t need no education... Gata, copiii au suferit destul! Destul au vrut toti sa le vire pe git carte cit nu pot duce, le-au trimis mesaje moralizatoare, constringatoare, inhibitoare... Acum e libertate, e democratie, e liberalism! Am scapat de Ceausescu, putem asadar sa ii eliberam si pe cei mici de marele stres al Scolii. Sa-i lasam sa zburde. Noi le vom oferi cea mai tentanta optiune: savurezi si te distrezi...
Oamenii de marketing din tabara clientului, fiind mai toti fosti copii chinuiti de „prea multa carte“ (altfel cum ar fi ajuns pe posturile lor bine platite?), s-au hotarit sa razbune toate generatiile de copii asupriti de buchii si didascalii, aprobind asadar planul „partidei“ hedoniste: le vom inocula copiilor placerea jocului pur si simplu, ii vom delecta la modul absolut, le vom furniza deconectarea de care au nevoie...

In acelasi timp, in mai multe birouri din tara, mai multi tineri cu gulere albe si tinere cu taioare elegante gindeau la fel. In radiouri si televiziuni, in agentii de publicitate si departamente de marketing, in redactii si edituri, cind venea vorba de mesaje dedicate copiilor, acesti enfants térribles ai tranzitiei, nostalgici si vindicativi dupa copilaria lor presata ca-ntr-un ierbar de rigorile scolii comuniste, cu matricole si bentite, cravate si placute colorate pe stadioane, au declansat, aparent fara intentii reprobabile, un fenomen cultural emblematic pentru perioada de criza a sistemului educational: atacul neantului asupra copilariei.

Rauvoitorii ar putea gasi vinovatii acolo unde n-a fost poate decit deruta si resentiment: e mai usor sa faci o multime de ciurucuri ieftine pentru copii, sa le dai scump si sa pretextezi ca o faci in numele eliberarii copilariei!...
Pina la urma urmei, programul de fidelizare a fost nevoit sa faca unele concesii... si a permis ca, pe linga indemnurile goale si timpe la placere, sa le dea copiilor cite ceva de colectionat, de rezolvat, de... of, da... de invatat. Feedback-ul fragezilor consumatori a aratat ca, spre deosebire de planificarea intuitiva a junilor stilpi de night club, copiii romani, ca si cei de aiurea, vor sa afle mereu mai mult, vor sa stie mereu mai mult, vor sa descopere mereu si mereu mai mult... Pentru ei jocul se confunda si se completeaza cu explorarea universului.

Conceptul romanesc de „distractie“, in sensul de dis-tragere de la ocupatii serioase, de deconectare neserioasa, de huzur someristic, nu incape in lumea copilariei. Cea mai serioasa activitate a copilului e jocul insusi. Iar greseala de a le separa e la fel de distrugatoare, cind vine de la furnizorii de amuzamente si cind vine din partea educatorilor...
Aici, in aceasta neintelegere perpetuata in timp dar, accentuata in ultimii ani, se gaseste unul dintre nodurile nevralgice ale acestei adevarate crize romanesti a copilariei.

florin_dtrescu@yahoo.com