OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Era acum un an. Eram pe micul ecran, eram in direct, eram in plin talk-show cu unul dintre acei realizatori ce se autodefinesc mari tartori ai opiniei publice, intr-o discutie „isteata“ despre publicitate – cind am avut deodata revelatia unei realitati, una mai putin evidenta pentru tot romanul, dar cunoscuta pesemne de unii oameni de marketing: desi e o mare consumatoare de publicitate la bere, Romania nu e nicidecum o mare consumatoare de bere. Iar cifrele recent publicate in presa economica ne-o confirma: Romania are potential, este o piata mare, importanta, de la care se spera mult la capitolul consum de bere, dar... cifrele tot intirzie sa decoleze. Dimpotriva, par sa o ia in jos...
Dar sa revenim in platou, in seara cu pricina. Baiatul acela istet de la televizor se uita pe un tabel al celor mai mari bugete de publicitate cheltuite la noi in ultimii doi ani (aparut in Advertising Maker, revista la care lucram pe atunci) si facea rationamentul ca sintem o tara de cafegii si berari, care si cu igiena stau extraordinar... din moment ce cheltuitorii cei mai mari ai bugetelor de publicitate din Romania erau brand-uri de cafea, de bere, precum si de cosmetice si detergenti.

Am incercat sa-i explicam amindoi invitatii din platou ca in consumul de publicitate nu se reflecta neaparat consumul de marfa vinduta; ca, paradoxal (sau poate nu...), Romania sta chiar destul de slab la toate cele trei categorii major publicizate, chiar si fata de tarile „emergente“ din zona... dar, deh... e greu sa extragi o prejudecata din mintea unui baiat istet, mai ales cind – cica – ar fi unul dintre marii tartori ai opiniei publice... Important e ca macar telespectatorii sa se fi dumirit (si poate ca aici sta marele secret al unui tartor al opiniei publice, sa-i lamureasca pe ceilalti de ceea ce nici el nu constientizeaza).
Ei bine, da!, am conchis: sintem inca tara spritului, a vinisorului de casa, a vinului la PET, la damigeana, la canistra, la bidon!...
Intocmai ca pigmeii aceia care, dintr-o intreaga piesa de teatru, au retinut doar ca o gaina a fugit la un moment dat prin fata scenei – asa se poate ca, din reclama cu dacii bautori de bere turceasca, romanasul sa retina cel mai bine tocmai secventa cu viile in flacari: ce risipa, neica, atitia struguri arsi...

Graitor e poate si faptul ca unul dintre cele mai populare sloganuri ale unei beri romanesti – „Berea dupa bere e placere“ – pastiseaza o zicala despre vinul de dupa bere... Vinul e aici peste tot, s-ar putea crede. Berea de la terasa e substitutul spritului de vara... Iar halba – uzurpatoarea ulciorului.
E toamna, e sezonul viei, primul must deja s-a inasprit... Braseriile s-au deghizat in mustarii. Acum, mai mult ca oricind, se simte acel fior esentialmente bahic care strabate romanimea. Dar e vremea recoltei si pentru marile promotii la bere, care au inflorit peste vara cu inspumata exuberanta, intr-o supralicitare de la an la an a premiilor fagaduite. Trimite capacele, urechiusele, dezlipeste, razuieste, completeaza, expediaza... Daca nu ne pot cuceri, berarii incearca sa ne cumpere.
Se va transforma oare Romania, dintr-o cultura a vinului, intr-una a berii, sub presiunea publicitatii si a promotiilor, sub bombardamentul convoaielor de distribuitori de navete, sub efectul naravitor al capacelor care se desfac din ce in ce mai usor?

La putin timp dupa emisiunea cu „tartorul“, am trait un soi de revelatie, despre care am scris de curind, dupa ce mi-am verificat intuitia cu competenta unor tartori in ale literaturii... dar dintre cei adevarati. Se pare ca I.L. Caragiale, cu insectarul sau de Mitici si alti amici, „prinsi in ac“ in jurul halbelor de la Gambrinus, a fost nu doar primul publicitar al berii in Romania, dar poate si cel mai mare. Imaginea romanului care, cu mai bine de un secol in urma, comanda bere dupa bere pina ce venea vremea sa strige „tal!“, asemeni neamtului, nu doar ca ne-a transmis o imagine „literara“ diferita de realitatea istorica, dar a si impus o mitologie a „berii in care ne-am (fi) nascut“ noi, cei din neamul lui Mitica. Mai mult chiar decit acum, romanul era atunci un om al vinului. Caragiale il voia probabil mai neamt... sau mai spumos? Dar sigur voia sa-si faca reclama la Gambrinus! O reclama pe care berarii multinationali de azi, cu toate avantajele materiale de partea lor, nu sint in stare s-o repete sau macar s-o valorifice retroactiv...
Or sti mai bine colegii lor, vinzatorii de vin, sa traga invataturi de unde merita? Sa vedem in episodul urmator...

florin_dtrescu@yahoo.com