Primul tur al alegerilor locale s-a consumat duminica. Au fost alesi peste tot in tara consilierii locali si judeteni, si in multe locuri s-au ales si primarii. Intr-o serie de localitati, mai ales in orasele mari, in frunte cu Bucurestiul, va urma un al doilea tur intre primii doi aspiranti la functia de „gospodar-sef“. Si populatia, si mediul nostru politico-jurnalistic au urmarit cursa cu atentia focalizata – pe de o parte – asupra competitorilor propriu-zisi, deci asupra aspectului personalizat al localelor (cine, unde, cu ce scor), pe de alta – asupra competitiei politice, intre partide (cit au recoltat pe tara unii, cit altii, ce concluzii se pot trage in perspectiva generalelor din toamna). Exista – insa – si alte nivele de semnificatie ale scrutinului de duminica. Intreaga campanie a aratat altfel decit in 1992 si 1996, la precedentele alegeri locale: au lucrat staff-uri mai profesioniste, „agitatia vizuala“ a fost mai intensa si mai colorata, s-au angrenat in campanie mai multi oameni, s-au cheltuit mult mai multi bani. Si din toate acestea, din felul in care a aratat intregul proces, din comportamentul tuturor actorilor sai, de la cei mai cunoscuti candidati si pina la masa alegatorilor, se pot desprinde datele unor evolutii la nivelul mentalitatilor colective, al – in ultima instanta – culturii electorale, in varianta ei de acum: cultura localelor. Ce au ajuns sa inteleaga oamenii din semnificatia alegerilor in comunitatile locale, cum percep ei relatia lor cu administratia raspunzatoare de multe dintre datele existentei lor cotidiene, in ce raport vad ei introducerea concreta a votului in urne si abstractiunea complicata a democratiei – iata lucruri care definesc cultura localelor. Despre spectacolul si despre cultura alegerilor de duminica – in aceste pagini…

