Autor: 
Categoria: 
Andrei Gorzo, meriti laude de la patria filmica pentru fapte de arme cum azi nu ne mai e dat sa vedem! Mi-aduc aminte ca, pe la inceputul secolului, in momentul solemn al lansarii unui festival, la conferinta de presa inaugurala, te-ai ridicat de la prezidiul salii „Elvira Popescu“ si ai avut curajul fara precedent si niciodata egalat de alti membri ai comisiilor sau juriilor de resort...
Da, m-am dezis...
Nu te-ai dezis, ai facut public un dezacord cu o imixtiune...
...a patronului Festivalului DaKINO.
Fiind implicat din culise presedintele – cum se intitula in acele vremuri – de la CNC.
Asta n-avem de unde sa stim. Eu am primit telefon doar de la regizorul unui scurtmetraj realizat cu banii CNC si apoi am avut de-a face, bineinteles, cu patronul DaKINO, care a decis totusi sa includa in selectie filmul care mie mi se paruse sub orice standarde.
Film si regizor care nu merita pomeniti, fiindca intre timp a intervenit un fel de ecarisaj al mini-istoriei. Iar acum aproape doi ani – reiau aceasta Laudatio – ai fost membru al „singurei comisii competente si non-mafiote din istoria concursurilor CNC“, cum ii spun mereu.
N-a fost o poveste fericita pina la capat.
Doi dregatori si un vampirolog
Pentru ca – lasa-ma sa-mi completez Laudatio – acel unic Palmares CNC curat de la un capat la altul, din vara lui 2005, a fost dat peste cap de comisia de revizie...
N-a fost dat peste cap. A fost, sa spunem, „imbogatit“ cu citeva titluri pe care eu si colegii mei din prima comisie le respinseseram categoric.
„Imbogatit“ de comisia numita in toamna 2005 de ministrul care se schimbase, actualul Adrian Iorgulescu, care-l adusese in comisia revizionista, daca memoria nu-i insala pe unii dintre contemporani, printre altii, pe debutantul in treburile filmice, scriitorul Eugen Serbanescu, actual director general. Si a urmat, printre altele, parvenirea la finantare a eternului Adrian Popovici, vampirologul, acelasi care va fi propulsat, prin imixtiunea atestata documentar a noului director general, spre mijlocul Palmaresului din decembrie 2006.
Nu stiam decit partial aceste date nominale, dar cam asa s-au intimplat lucrurile.
Altceva voiam insa sa te intreb: cum te simti in pozitia asta de erou in unicat, fara emuli, fara epigoni, fiindca nu s-a mai intimplat niciodata ca unele persoane in dreptul numelor carora scrie critic de film sa fi exprimat public vreo opinie verticala, eventual cu restituirea indemnizatiei incasate, dupa ce facusera parte, de pilda, din juriile UCIN care au luxat de la premiile meritate Marfa si banii si Occident si, mai ales si mai scandalos, Moartea domnul Lazarescu?
Cred ca trebuie enumerata toata comisia din vara lui 2005. Am fost foarte entuziasmat de toata experienta.
Inseamna ca se poate face ceva in actualul sistem? Cu actuala Lege, care era in linii mari aceeasi? Cu actualul Regulament – cam acelasi, poate cu exceptia secretizarii proiectelor?
Ba da, proiectele erau secrete si atunci, si trebuie sa spun ca n-am avut nici o problema cu asta. Asta apropo de cererea insistenta pentru desecretizare, de dupa concursul din octombrie-decembrie 2006. Dar trebuie sa spun ca in 2005 nu exista acea sectiune speciala dedicata sinopsisurilor (subiecte de film prezentate in doua-trei pagini). Intr-o asemenea sectiune se impune, intr-adevar, desecretizarea, pentru ca nici o comisie, oricit ar fi de competenta si de bine intentionata, nu poate judeca un subiect, o simpla schita, separat de numele autorului. In ceea ce priveste concursul de scenarii propriu-zise, complete, eu sint pentru pastrarea secretizarii. In vara lui 2005 am avut experiente neplacute cu autori reputati care, desi concurau cu proiecte sub orice critica, nici nu concepeau sa piarda, doar ii chema X sau Y.
Cind plicurile cu bani nu circula
Dar cum e cu acele note individuale ale membrilor comisiei? Ele mi se par utile pentru a face o preselectie, dar nu mai mult. N-ar trebui sa fie decisiva, precum la Eurimages, discutia critica a textelor aflate pe masa, cu argumente si contraargumente, cu discutii si cu un vot pe fata, prin care sa se poata stabili eventual alt clasament decit cel rezultat din notele initiale?
Important e ca nici unul dintre cei 5 membri ai comisiei sa nu fie corupt.
Apropo, am, din doua surse convergente, dar care vor sa-si pastreze anonimatul, informatii copioase despre scene petrecute intre ofertanti de bani, dintre cei cu mai multe pozitii cistigate in Palmares, fiindca nu le era de ajuns suportul politic, si cite un membru al comisiei din 2006. Dar, daca s-ar stabili prin Regulament ca decisive sint argumentarea critica si votul deschis, morisca asta n-ar fi cel putin incetinita?
Repet: cu o conditie, ca toti cei 5 sa fie onesti si competenti.
Macar 3 din 5. Insa cu algoritmul uniunilor mafiote, e putin probabil, asa ca ma intorc la intrebarea: prin ce miracol ai si ati reusit Palmaresul din vara lui 2005?
Pentru ca – poate prin miracol, cum zici – toata lumea a fost onesta: Stefan Agopian, Cristina Corciovescu, Irina Petrescu, Oana Stoenescu. Era foarte clar ca toti voiam un palmares cit mai bun, toti voiam sa cistige proiectele cele mai bune, si asa au avut cistig de cauza Nae Caranfil, Cristi Puiu, Radu Muntean, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Radu Jude...
Si notele prealabile au fost cele care au determinat cistigatorii si ierarhia finantarilor?
Ne-am intilnit si am si discutat, ceea ce e, intr-adevar, foarte important, dar...
Notele initiale au ramas decisive?
Toti, la inceput, ne-am trecut notele in creion, apoi ne-am intilnit si-am discutat, iar acolo unde au existat ciocniri, diferente mari de opinii, am stat, am dezbatut si, ocazional, ne-am revizuit verdictele initiale. Dar, repet, asa ceva nu se poate face cu folos decit intr-o atmosfera in care toata lumea vrea binele, in care toata lumea stie ce face...
E o utopie.
E o utopie, dar, ca membru al comisiei din 2005, am avut norocul rar sau, cum zici, in unicat ca in dezbateri toate partile si toate parerile sa fie de bun-simt si de buna-credinta; nimeni de-acolo n-ar fi pus nota 4 pe un scenariu ca Moartea domnului Lazarescu. Eram cinci oameni intre care se putea discuta.
Care ar fi procentajul de sanse sa se repete acest noroc, cu actuala Lege si cu Regulamentul formulat in partile lui esentiale in Legea insasi?
Eu continuu sa sper ca efectul pozitiv al scandalului care tocmai a murit va fi ca, totusi, ministrul va alege cit de cit cu grija pe membrii viitoarei comisii, pentru urmatorul concurs. S-ar putea sa fie o naivitate din partea mea, dar sper. Iar dezavantajul scandalului e ca va trece, cred, mult timp pina la organizarea urmatorului concurs. Fiindca se va discuta foarte mult Regulamentul si, in acele discutii, fiecare va vrea altceva si va fi un haloimas foarte mare.
Ministrul Culturii: „Cica niste cronicari...“
Eu cred, invers, ca ministrul si directorul general au mare interes sa se tina cit mai repede viitorul concurs, au si inceput sa dea asigurari celor respinsi in decembrie 2006 ca vor primi credit in aprilie 2007, fac si alte promisiuni, ca vor include si critici in viitoarea comisie, toate astea ca sa „moara“, cum zici, actualul scandal, iar banii protejatilor lor din decembrie sa ramina toti definitiv dati. Putin le pasa ce va fi in aprilie, ar putea fi bine, ca in vara lui 2005, dar ce va fi la toamna si mai departe? Eu am respins oferta publica facuta de directorul general, la conferinta de presa din decembrie, de a fi inclus in viitoarea comisie, atita timp cit ramine in vigoare actuala Lege. Ulterior am zis insa ca as accepta, daca n-as fi singurul critic, ci am fi cel putin doi.
In vara lui 2005 am fost doi, cu Cristina Corciovescu, dar merg pina la a zice ca ideal ar fi ca in aceste comisii sa fie numai critici.
Oricum, cei dintii chemati n-ar fi profesionistii in virtual conflict de interese prin rotatie – regizorii, scenaristii, producatorii.
Problema este ca o buna parte a criticii noastre de film e clientelara si are antecedente care o compromit: nu stiu daca gasesti destui critici necompromisi intr-un fel sau altul.
Iar dregatorii si UCIN-ul, cu „Asociatia criticilor“ din subordine, ii vor „gasi“ repede pe ceilalti.
Felul in care functioneaza in momentul de fata numirea comisiei (fiecare uniune isi numeste omul ei) mi se pare profund defect. Din mai multe puncte de vedere: o data pentru ca, evident, omul pe care-l numeste o uniune nu va mai fi un analist dezinteresat al scenaristilor si titularilor de proiecte, ci va fi in misiune si, automat, susceptibil a proteja anumite interese si, eventual, a le da la gioale celorlalti; iar in al doilea rind, pentru ca multi dintre profesionistii numiti – ingineri de sunet, directori de imagine –, oricit ar fi de profesionisti pe felia lor, pur si simplu nu sint calificati pentru a evalua scenarii.
„Mi-a placut“ ministrul Iorgulescu, la conferinta sa de presa din 6 februarie, ca a folosit de vreo trei ori termenul cronicari si o data ne-a numit ziaristi, desi cei 15 care i-am trimis Scrisoarea deschisa din 11 ianuarie ne-am zis critici de film. Mi-a amintit, ministrul, de titlul autoironic al volumului unui critic de teatru din secolul trecut: Cica niste cronicari. Persiflindu-ne implicit si explicit, alaturi de toti cei ce i-au trimis contestatii, regizori sau scenaristi. Nimic din valul de proteste si analize, in virf cu cele spuse de Cristi Puiu la conferinta sa de presa din 8 ianuarie, nu l-a tulburat citusi de putin.
Ministrul Culturii falsificind Legea
Ministrul n-a ezitat sa numeasca, fara nici o acoperire profesional-morala, pe cel putin patru din cei opt membri ai comisiei CNC 2006: celebrul Radu Nicolae, din partea unei uniuni fictive, pe care a innobilat-o fantezist in speech-ul din 6 februarie, zicindu-i „Institutul de Teatru si Film“, in loc de caraghioslicul internationalist „Asociatia Româna de Film si Teatru“, apoi convivul Marin Vladimir din partea distribuitorilor, care, pare-se, nici nu-l nominalizasera, in fine doi dintre cei trei membri ai comisiei pentru documentar si animatie, discretionari in majoritate, ilustrii Gabriela Albu si Mircea Sinpetru!? Unde sa mai fi fost loc pentru vreun „cronicar-ziarist“?! E si un fals in acte publice, din partea domniei sale: s-a prevalat in speech-ul cu pricina de o obligatie inexistenta in Lege, de a stabili comisia potrivit listelor primite de la „uniuni“: „a lucra cu materialul clientului“. Cind insusi directorul general din subordine, Eugen Serbanescu, elogia prin noiembrie noutatea si progresul reprezentat de Regulamentul in vigoare, care indica – iata – la Art. 20 (1) ca membrii comisiei sint stabiliti „prin ordin al ministrului Culturii, dupa consultarea uniunilor si asociatiilor din domeniul cinematografiei“. „Consultarea“ e altceva decit listele batute in cuie, incit Adrian Iorgulescu putea foarte bine, dupa ce s-ar fi conversat cu Mihnea Gheorgiu, Sergiu Nicolaescu si ceilalti, sa procedeze ca ministru intr-un guvern reformator.
Asta e important. Daca Legea si Regulamentul nu sint chiar atit de rigide, inseamna ca un ministru informat, constient de problemele din cinematografie si dornic de reforma chiar poate sa schimbe lucrurile. Din pacate, Adrian Iorgulescu nu pare a fi genul acela de ministru, ci genul de ministru care da ochii peste cap si spune ca legea nu-i da destula libertate de miscare.
Si mai are o meteahna de acelasi ordin: se prevaleaza de un soi de plebiscit perpetuu, ca sa anihileze sansa unei reforme, cuvint care de altfel nu figureaza in vocabularul sau, cum nu era cunoscut nici predecesorului pesedist, Razvan Theodorescu. Cine isi poate imagina o reforma in functie de votul consensual al tuturor celor direct vizati? Se vede ca ministrul nostru n-a citit, de pilda, Istoria civilizatiei române moderne de Eugen Lovinescu.
E o pozitie comoda.
Legea româneasca versus Eurimages
Dar cit de „incomozi“ sint cineastii insisi? Cum ti s-a parut acel „Comunicat“ al „Comitetului Director“ ACRO despre „pozitia“ tinerilor cineasti institutionalizati fata de concursul contestat de unii dintre ei, in timp ce directoratul opina ca sistemul „imbunatatit“ trebuie doar „perfectionat“, iar Catalin Mitulescu isi intitula „comunicatul“ propriu De ce nu il sustin pe Cristi Puiu?
In momentul ala am simtit ca incep sa se incurce foarte tare lucrurile si ca vom intra in niste discutii interminabile despre Regulament, punct cu punct, fiecare avind opinia lui. Or, eu nu vad un Regulament impecabil iesind de aici, unul care n-ar mai permite gafe monstruoase si/sau minarii.
Si-atunci ce facem, compunem ad hoc un Panegiric al reformei neincepute, ca sa preiau termenul lui Andrei Cretulescu, din numarul anterior al Observatorului cultural?
Poate ajuta si asta la ceva.
Atunci sa mai urcam o trepta spre culmile disperarii. In speech-ul sau pe care l-ai citit, ministrul ne sperie cu bau-bau-ul pierderii finantarilor prevazute de Lege, daca ea ar fi retrimisa la Parlament sub forma unei Ordonante de Urgenta care s-o modifice in capitolele privind mecanismele puterii din cinematografie. Dar atunci de ce crezi ca zice dl Iorgulescu urmatoarele: „anumite chestiuni referitoate la comisii de jurizare [...] si alte lucruri prevazute in Lege nu ar trebui modificate“?
E clar: ii plac mult nu finantele, ci impartirea lor prin actualele mecanisme decizionale.
Hai, totusi, sa incheiem mai vesel: ce zici de folosirea ordinii alfabetice in iubita Lege, care stipuleaza, iata, la Art. 26 (1) sprijinul financiar nerambursabil pentru „a) incurajarea realizatorilor si producatorilor filmelor cu succes de public“ si abia la „b) incurajarea realizatorilor si producatorilor filmelor de valoare artistica deosebita“, prima stipulare fiind dezvoltata in 31 de rinduri ale Art. 27, in timp ce a doua beneficiaza in articolul urmator de 25 de rinduri? Asta in timp ce la Eurimages nu se finanteaza deloc filmele comerciale. Parca legile autohtone contrare normelor europene se abroga!
Intr-adevar, prevedera asta prin care i se acorda prioritate filmului comercial e absurda si daunatoare. In primul rind, cum se calculeaza un „succes de public“ pe piata româneasca de film din momentul de fata? In citeva zeci de mii – hai, maximum o suta, o suta cincizeci de mii – de intrari. Nici Codul lui Da Vinci n-a facut mai mult. Cu un asemenea „succes“, nici un film românesc nu poate face profit, nu poate nici macar sa-si recupereze investitia (nici pe departe), deci nu poate fi un succes adevarat. Un adevarat succes de public e Moartea domnului Lazarescu, care s-a vindut in atitea tari. Sau filmul lui Porumboiu, A fost sau n-a fost?. Astea sint succese de public. Dar legea, asa cum e ea formulata, nu e decit o scuza pentru „incurajarea“ perpetua a unor oameni ca Sergiu Nicolaescu sau Geo Saizescu, care au avut mari succese de public cindva, inaintea erei noastre. Sau ca Mircea Muresan, a carui „reteta de succes“ este s-o dezbrace pe Nicoleta Luciu.
Cum a facut in Azucena, cu Cornelia Palos producator executiv.
Da. Si, pe linga faptul ca a facut-o fara nici un succes (nimeni nu s-a dus la Azucena), ma indoiesc ca e treaba statului sa finanteze pornografia.
Da, m-am dezis...
Nu te-ai dezis, ai facut public un dezacord cu o imixtiune...
...a patronului Festivalului DaKINO.
Fiind implicat din culise presedintele – cum se intitula in acele vremuri – de la CNC.
Asta n-avem de unde sa stim. Eu am primit telefon doar de la regizorul unui scurtmetraj realizat cu banii CNC si apoi am avut de-a face, bineinteles, cu patronul DaKINO, care a decis totusi sa includa in selectie filmul care mie mi se paruse sub orice standarde.
Film si regizor care nu merita pomeniti, fiindca intre timp a intervenit un fel de ecarisaj al mini-istoriei. Iar acum aproape doi ani – reiau aceasta Laudatio – ai fost membru al „singurei comisii competente si non-mafiote din istoria concursurilor CNC“, cum ii spun mereu.
N-a fost o poveste fericita pina la capat.
Doi dregatori si un vampirolog
Pentru ca – lasa-ma sa-mi completez Laudatio – acel unic Palmares CNC curat de la un capat la altul, din vara lui 2005, a fost dat peste cap de comisia de revizie...
N-a fost dat peste cap. A fost, sa spunem, „imbogatit“ cu citeva titluri pe care eu si colegii mei din prima comisie le respinseseram categoric.
„Imbogatit“ de comisia numita in toamna 2005 de ministrul care se schimbase, actualul Adrian Iorgulescu, care-l adusese in comisia revizionista, daca memoria nu-i insala pe unii dintre contemporani, printre altii, pe debutantul in treburile filmice, scriitorul Eugen Serbanescu, actual director general. Si a urmat, printre altele, parvenirea la finantare a eternului Adrian Popovici, vampirologul, acelasi care va fi propulsat, prin imixtiunea atestata documentar a noului director general, spre mijlocul Palmaresului din decembrie 2006.
Nu stiam decit partial aceste date nominale, dar cam asa s-au intimplat lucrurile.
Altceva voiam insa sa te intreb: cum te simti in pozitia asta de erou in unicat, fara emuli, fara epigoni, fiindca nu s-a mai intimplat niciodata ca unele persoane in dreptul numelor carora scrie critic de film sa fi exprimat public vreo opinie verticala, eventual cu restituirea indemnizatiei incasate, dupa ce facusera parte, de pilda, din juriile UCIN care au luxat de la premiile meritate Marfa si banii si Occident si, mai ales si mai scandalos, Moartea domnul Lazarescu?
Cred ca trebuie enumerata toata comisia din vara lui 2005. Am fost foarte entuziasmat de toata experienta.
Inseamna ca se poate face ceva in actualul sistem? Cu actuala Lege, care era in linii mari aceeasi? Cu actualul Regulament – cam acelasi, poate cu exceptia secretizarii proiectelor?
Ba da, proiectele erau secrete si atunci, si trebuie sa spun ca n-am avut nici o problema cu asta. Asta apropo de cererea insistenta pentru desecretizare, de dupa concursul din octombrie-decembrie 2006. Dar trebuie sa spun ca in 2005 nu exista acea sectiune speciala dedicata sinopsisurilor (subiecte de film prezentate in doua-trei pagini). Intr-o asemenea sectiune se impune, intr-adevar, desecretizarea, pentru ca nici o comisie, oricit ar fi de competenta si de bine intentionata, nu poate judeca un subiect, o simpla schita, separat de numele autorului. In ceea ce priveste concursul de scenarii propriu-zise, complete, eu sint pentru pastrarea secretizarii. In vara lui 2005 am avut experiente neplacute cu autori reputati care, desi concurau cu proiecte sub orice critica, nici nu concepeau sa piarda, doar ii chema X sau Y.
Cind plicurile cu bani nu circula
Dar cum e cu acele note individuale ale membrilor comisiei? Ele mi se par utile pentru a face o preselectie, dar nu mai mult. N-ar trebui sa fie decisiva, precum la Eurimages, discutia critica a textelor aflate pe masa, cu argumente si contraargumente, cu discutii si cu un vot pe fata, prin care sa se poata stabili eventual alt clasament decit cel rezultat din notele initiale?
Important e ca nici unul dintre cei 5 membri ai comisiei sa nu fie corupt.
Apropo, am, din doua surse convergente, dar care vor sa-si pastreze anonimatul, informatii copioase despre scene petrecute intre ofertanti de bani, dintre cei cu mai multe pozitii cistigate in Palmares, fiindca nu le era de ajuns suportul politic, si cite un membru al comisiei din 2006. Dar, daca s-ar stabili prin Regulament ca decisive sint argumentarea critica si votul deschis, morisca asta n-ar fi cel putin incetinita?
Repet: cu o conditie, ca toti cei 5 sa fie onesti si competenti.
Macar 3 din 5. Insa cu algoritmul uniunilor mafiote, e putin probabil, asa ca ma intorc la intrebarea: prin ce miracol ai si ati reusit Palmaresul din vara lui 2005?
Pentru ca – poate prin miracol, cum zici – toata lumea a fost onesta: Stefan Agopian, Cristina Corciovescu, Irina Petrescu, Oana Stoenescu. Era foarte clar ca toti voiam un palmares cit mai bun, toti voiam sa cistige proiectele cele mai bune, si asa au avut cistig de cauza Nae Caranfil, Cristi Puiu, Radu Muntean, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Radu Jude...
Si notele prealabile au fost cele care au determinat cistigatorii si ierarhia finantarilor?
Ne-am intilnit si am si discutat, ceea ce e, intr-adevar, foarte important, dar...
Notele initiale au ramas decisive?
Toti, la inceput, ne-am trecut notele in creion, apoi ne-am intilnit si-am discutat, iar acolo unde au existat ciocniri, diferente mari de opinii, am stat, am dezbatut si, ocazional, ne-am revizuit verdictele initiale. Dar, repet, asa ceva nu se poate face cu folos decit intr-o atmosfera in care toata lumea vrea binele, in care toata lumea stie ce face...
E o utopie.
E o utopie, dar, ca membru al comisiei din 2005, am avut norocul rar sau, cum zici, in unicat ca in dezbateri toate partile si toate parerile sa fie de bun-simt si de buna-credinta; nimeni de-acolo n-ar fi pus nota 4 pe un scenariu ca Moartea domnului Lazarescu. Eram cinci oameni intre care se putea discuta.
Care ar fi procentajul de sanse sa se repete acest noroc, cu actuala Lege si cu Regulamentul formulat in partile lui esentiale in Legea insasi?
Eu continuu sa sper ca efectul pozitiv al scandalului care tocmai a murit va fi ca, totusi, ministrul va alege cit de cit cu grija pe membrii viitoarei comisii, pentru urmatorul concurs. S-ar putea sa fie o naivitate din partea mea, dar sper. Iar dezavantajul scandalului e ca va trece, cred, mult timp pina la organizarea urmatorului concurs. Fiindca se va discuta foarte mult Regulamentul si, in acele discutii, fiecare va vrea altceva si va fi un haloimas foarte mare.
Ministrul Culturii: „Cica niste cronicari...“
Eu cred, invers, ca ministrul si directorul general au mare interes sa se tina cit mai repede viitorul concurs, au si inceput sa dea asigurari celor respinsi in decembrie 2006 ca vor primi credit in aprilie 2007, fac si alte promisiuni, ca vor include si critici in viitoarea comisie, toate astea ca sa „moara“, cum zici, actualul scandal, iar banii protejatilor lor din decembrie sa ramina toti definitiv dati. Putin le pasa ce va fi in aprilie, ar putea fi bine, ca in vara lui 2005, dar ce va fi la toamna si mai departe? Eu am respins oferta publica facuta de directorul general, la conferinta de presa din decembrie, de a fi inclus in viitoarea comisie, atita timp cit ramine in vigoare actuala Lege. Ulterior am zis insa ca as accepta, daca n-as fi singurul critic, ci am fi cel putin doi.
In vara lui 2005 am fost doi, cu Cristina Corciovescu, dar merg pina la a zice ca ideal ar fi ca in aceste comisii sa fie numai critici.
Oricum, cei dintii chemati n-ar fi profesionistii in virtual conflict de interese prin rotatie – regizorii, scenaristii, producatorii.
Problema este ca o buna parte a criticii noastre de film e clientelara si are antecedente care o compromit: nu stiu daca gasesti destui critici necompromisi intr-un fel sau altul.
Iar dregatorii si UCIN-ul, cu „Asociatia criticilor“ din subordine, ii vor „gasi“ repede pe ceilalti.
Felul in care functioneaza in momentul de fata numirea comisiei (fiecare uniune isi numeste omul ei) mi se pare profund defect. Din mai multe puncte de vedere: o data pentru ca, evident, omul pe care-l numeste o uniune nu va mai fi un analist dezinteresat al scenaristilor si titularilor de proiecte, ci va fi in misiune si, automat, susceptibil a proteja anumite interese si, eventual, a le da la gioale celorlalti; iar in al doilea rind, pentru ca multi dintre profesionistii numiti – ingineri de sunet, directori de imagine –, oricit ar fi de profesionisti pe felia lor, pur si simplu nu sint calificati pentru a evalua scenarii.
„Mi-a placut“ ministrul Iorgulescu, la conferinta sa de presa din 6 februarie, ca a folosit de vreo trei ori termenul cronicari si o data ne-a numit ziaristi, desi cei 15 care i-am trimis Scrisoarea deschisa din 11 ianuarie ne-am zis critici de film. Mi-a amintit, ministrul, de titlul autoironic al volumului unui critic de teatru din secolul trecut: Cica niste cronicari. Persiflindu-ne implicit si explicit, alaturi de toti cei ce i-au trimis contestatii, regizori sau scenaristi. Nimic din valul de proteste si analize, in virf cu cele spuse de Cristi Puiu la conferinta sa de presa din 8 ianuarie, nu l-a tulburat citusi de putin.
Ministrul Culturii falsificind Legea
Ministrul n-a ezitat sa numeasca, fara nici o acoperire profesional-morala, pe cel putin patru din cei opt membri ai comisiei CNC 2006: celebrul Radu Nicolae, din partea unei uniuni fictive, pe care a innobilat-o fantezist in speech-ul din 6 februarie, zicindu-i „Institutul de Teatru si Film“, in loc de caraghioslicul internationalist „Asociatia Româna de Film si Teatru“, apoi convivul Marin Vladimir din partea distribuitorilor, care, pare-se, nici nu-l nominalizasera, in fine doi dintre cei trei membri ai comisiei pentru documentar si animatie, discretionari in majoritate, ilustrii Gabriela Albu si Mircea Sinpetru!? Unde sa mai fi fost loc pentru vreun „cronicar-ziarist“?! E si un fals in acte publice, din partea domniei sale: s-a prevalat in speech-ul cu pricina de o obligatie inexistenta in Lege, de a stabili comisia potrivit listelor primite de la „uniuni“: „a lucra cu materialul clientului“. Cind insusi directorul general din subordine, Eugen Serbanescu, elogia prin noiembrie noutatea si progresul reprezentat de Regulamentul in vigoare, care indica – iata – la Art. 20 (1) ca membrii comisiei sint stabiliti „prin ordin al ministrului Culturii, dupa consultarea uniunilor si asociatiilor din domeniul cinematografiei“. „Consultarea“ e altceva decit listele batute in cuie, incit Adrian Iorgulescu putea foarte bine, dupa ce s-ar fi conversat cu Mihnea Gheorgiu, Sergiu Nicolaescu si ceilalti, sa procedeze ca ministru intr-un guvern reformator.
Asta e important. Daca Legea si Regulamentul nu sint chiar atit de rigide, inseamna ca un ministru informat, constient de problemele din cinematografie si dornic de reforma chiar poate sa schimbe lucrurile. Din pacate, Adrian Iorgulescu nu pare a fi genul acela de ministru, ci genul de ministru care da ochii peste cap si spune ca legea nu-i da destula libertate de miscare.
Si mai are o meteahna de acelasi ordin: se prevaleaza de un soi de plebiscit perpetuu, ca sa anihileze sansa unei reforme, cuvint care de altfel nu figureaza in vocabularul sau, cum nu era cunoscut nici predecesorului pesedist, Razvan Theodorescu. Cine isi poate imagina o reforma in functie de votul consensual al tuturor celor direct vizati? Se vede ca ministrul nostru n-a citit, de pilda, Istoria civilizatiei române moderne de Eugen Lovinescu.
E o pozitie comoda.
Legea româneasca versus Eurimages
Dar cit de „incomozi“ sint cineastii insisi? Cum ti s-a parut acel „Comunicat“ al „Comitetului Director“ ACRO despre „pozitia“ tinerilor cineasti institutionalizati fata de concursul contestat de unii dintre ei, in timp ce directoratul opina ca sistemul „imbunatatit“ trebuie doar „perfectionat“, iar Catalin Mitulescu isi intitula „comunicatul“ propriu De ce nu il sustin pe Cristi Puiu?
In momentul ala am simtit ca incep sa se incurce foarte tare lucrurile si ca vom intra in niste discutii interminabile despre Regulament, punct cu punct, fiecare avind opinia lui. Or, eu nu vad un Regulament impecabil iesind de aici, unul care n-ar mai permite gafe monstruoase si/sau minarii.
Si-atunci ce facem, compunem ad hoc un Panegiric al reformei neincepute, ca sa preiau termenul lui Andrei Cretulescu, din numarul anterior al Observatorului cultural?
Poate ajuta si asta la ceva.
Atunci sa mai urcam o trepta spre culmile disperarii. In speech-ul sau pe care l-ai citit, ministrul ne sperie cu bau-bau-ul pierderii finantarilor prevazute de Lege, daca ea ar fi retrimisa la Parlament sub forma unei Ordonante de Urgenta care s-o modifice in capitolele privind mecanismele puterii din cinematografie. Dar atunci de ce crezi ca zice dl Iorgulescu urmatoarele: „anumite chestiuni referitoate la comisii de jurizare [...] si alte lucruri prevazute in Lege nu ar trebui modificate“?
E clar: ii plac mult nu finantele, ci impartirea lor prin actualele mecanisme decizionale.
Hai, totusi, sa incheiem mai vesel: ce zici de folosirea ordinii alfabetice in iubita Lege, care stipuleaza, iata, la Art. 26 (1) sprijinul financiar nerambursabil pentru „a) incurajarea realizatorilor si producatorilor filmelor cu succes de public“ si abia la „b) incurajarea realizatorilor si producatorilor filmelor de valoare artistica deosebita“, prima stipulare fiind dezvoltata in 31 de rinduri ale Art. 27, in timp ce a doua beneficiaza in articolul urmator de 25 de rinduri? Asta in timp ce la Eurimages nu se finanteaza deloc filmele comerciale. Parca legile autohtone contrare normelor europene se abroga!
Intr-adevar, prevedera asta prin care i se acorda prioritate filmului comercial e absurda si daunatoare. In primul rind, cum se calculeaza un „succes de public“ pe piata româneasca de film din momentul de fata? In citeva zeci de mii – hai, maximum o suta, o suta cincizeci de mii – de intrari. Nici Codul lui Da Vinci n-a facut mai mult. Cu un asemenea „succes“, nici un film românesc nu poate face profit, nu poate nici macar sa-si recupereze investitia (nici pe departe), deci nu poate fi un succes adevarat. Un adevarat succes de public e Moartea domnului Lazarescu, care s-a vindut in atitea tari. Sau filmul lui Porumboiu, A fost sau n-a fost?. Astea sint succese de public. Dar legea, asa cum e ea formulata, nu e decit o scuza pentru „incurajarea“ perpetua a unor oameni ca Sergiu Nicolaescu sau Geo Saizescu, care au avut mari succese de public cindva, inaintea erei noastre. Sau ca Mircea Muresan, a carui „reteta de succes“ este s-o dezbrace pe Nicoleta Luciu.
Cum a facut in Azucena, cu Cornelia Palos producator executiv.
Da. Si, pe linga faptul ca a facut-o fara nici un succes (nimeni nu s-a dus la Azucena), ma indoiesc ca e treaba statului sa finanteze pornografia.
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters