OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

E mai intii aceasta fotografie: Nicolas Sarkozy, la 22 de ani, care tocmai a obtinut prima lui victorie: e primar la Neuilly. Pare un licean la cravata, asezat intr-un fotoliu ce raspindeste izul puterii. Treizeci de ani mai tirziu, acest licean a devenit presedinte al Republicii. E prima data cind a candidat si a si tras lozul cistigator, lucrul e extraordinar si spune multe despre schimbarea care se anunta in politica franceza.

Viteza, energie, indiferenta pronuntata fata de establishment, care pune pret pe traditie. De traditie lui Sarkozy prea putin ii pasa. Si apoi, in ciuda aerului tineresc, are destui ani de experienta in spate. O alta observatie: n-a terminat ENA, celebra Scoala Nationala de Administratie, unde se recruteaza de obicei elitele. El se trage dintr-o familie de origine maghiara, bunicul din partea mamei era evreu sefard din Salonic, convertit apoi la catolicism. E pentru prima oara cind un „imigrant“ soseste la Palatul Elysée; iata un lucru inedit pentru o tara ca Franta, atit de atasata de propriile radacini si traditii: radacinile lui Sarkozy se trag din alt sol. Se insala cei care vad in el tipul burghezului din Neuilly, simbol al cartierelor elegante. in realitate, istoria lui personala e mai complicata: el nu si-a cunoscut cu adevarat tatal, un insurgent care a trebuit sa invete sa se faca respectat respectindu-i el insusi pe ceilalti.

Primul tur a fost mai usor pentru candidat decit cel de-al doilea: o stiu si adversarii sai. Rezultatul: un stil direct, fara inflorituri, putin brutal, malitios dar franc; cu cartile pe masa, chiar daca in buzunar tine un pistolet. E acel aer à la Scorcese, pe care nu-l au, de regula, elevii constiinciosi de la ENA. Se intimpla insa uneori sa cistige elevii rai. Este tocmai ce s-a intimplat.
De ce am votat cu Sarkozy? Pentru ca a reusit sa-l dea jos pe Le Pen de pe piedestalul foarte nesanatos pe care se afla. Unde am fi ajuns cu Le Pen in Franta, daca Sarkozy nu l-ar fi indepartat in seara primului scrutin electoral? Trebuia sa-l fi vazut pe Le Pen la televizor, duminica seara, citindu-si textul, pierdut, ca o jucarie stricata. Stiu ca jocurile nu sint facute in privinta Frontului National si Sarkozy a plusat pentru a-l elimina. insa n-avea prea mult timp la dispozitie: nu-i ramine acum decit sa mentina ecuatia stabilita, adica sa aiba un discurs asupra identitatii nationale fara sa cedeze Europei, marelui joc mondial.

Sarkozy nu le spune francezilor: „aveti dreptate sa va fie teama de Europa“, ci: „stiu ca va e teama, dar pot sa va dau o mina de ajutor pentru a parcurge drumul“. E cu totul altceva. Sarkozy a inteles ceva din starea de spirit a Frantei de astazi si a oferit oamenilor care l-au ascultat sentimentul ca i-a inteles. Putem spune tot ce vrem, putem gasi personajul brutal, cinic, insolent, dar nu-i putem renega calitatea de a fi stiut sa le vorbeasca francezilor. A stiut sa faca exact ceea ce era mai greu de facut. N-a fost si cazul lui Ségolène Royal, care, totusi, pornise bine. Ea a hipnotizat mai intii Partidul Socialist si o buna parte a francezilor, care o si vedeau cistigatoare in septembrie anul trecut. Dupa care hipnoza a incetat, odata ce a devenit candidat oficial: lucrurile n-au mai mers cum trebuie, candidata a incremenit intr-un discurs vag, putin mistic, fara priza asupra realitatii. De ce sa fi ignorat atit de mult clasa muncitoare? Ce facea oare cind Sarkozy vizita uzinele? Nimeni nu-si aminteste, si totusi e chiar momentul in care Ségolène a pierdut teren.

Si acum? Partidul Socialist nu va mai putea sa se sustraga, in cele din urma, revolutiei culturale. E ceea ce numim o „restructurare“. De aproape douazeci de ani se tot vorbeste de aceasta restructurare. Ar fi cazul sa fie pusa in aplicare. E, desigur, prea devreme acum sa stim ce va rezulta din sedinta de partid de luni seara: sa fim insa siguri ca bilantul va fi unul insingerat. Ségolène doreste sa organizeze un miting saptamina viitoare, pentru a-si incheia frumos campania. Un fel de petrecere de final de campanie, de fapt. ii vor urma, fara indoiala, capitole mai austere. Dar imi voi aminti de aceasta campanie ca de un mare moment politic al Frantei. Franta iubeste politica, Franta este politica.

michel.crepu@wanadoo.fr
Traducere de Adina Dinitoiu