OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Unul din insemnele marcante ale noii institutii prezidentiale franceze este practica joggingului. Am vazut ca presedintele nu ezita sa iasa din Palatul Elysée in sort, insotit de primul ministru, dl François Fillon, care adauga la acest sport si pe cel al curselor de automobil. E clar ca presedintele tine sa marcheze diferenta fata de practicile compromise ale vechiului regim Chirac. Nimeni nu l-a vazut niciodata pe Jacques Chirac dedicindu-se unui asemenea gen de activitati.

Practica el oare vreun sport, ceva? François Mitterrand mergea pe jos cu placere, urca La Roche de Solutré (insa aici era vorba mai degraba de pelerinaj decit de sport). Nicolas Sarkozy alearga foarte mult, nici nu s-a despartit bine de familia lui Ingrid Bétancourt sau de nu stiu ce grup de „parteneri sociali“, ca se si grabeste sa mai faca doi-trei kilometri in Bois de Boulogne. Ne-am insela daca am vedea in afisarea acestor conduite nu stiu ce strategie de marketing politic. imi amintesc cum am alergat si eu in spatele lui, pe aleile din Champ de Mars, pe vremea cind nu era decit ministru de Interne. Vedeam atunci ca alergatul era un lucru important in sine pentru Sarkozy, avea o mina grava si asta nu se datora, desigur, numai prezentei a cel putin patru garzi de corp. Nu, alergatul insemna pentru el o forma de meditatie. Odinioara, in timpul lui Ludovic al XIV-lea, printul vedea scrisorile lui Cicero ca pe un soi de divertisment. Regasea in ele virtutile experientei politice, avea obiceiul sa se destinda in compania anticilor, acestia din urma ii furnizau un termen de comparatie de uz propriu, princiar. Pe scurt, tragea de acolo invataminte.

Nu stiu daca joggingul poate sa indeplineasca o functie atit de nobila. Sa spunem macar ca goleste putin creierul, ceea ce nu e de neglijat. De exemplu, l-am putut vedea recent pe dl Eric Besson, fostul consilier economic al dnei Royal, alaturindu-se noii puteri, alergind si el in sort pe aleile din Tuileries. Era singur in mijlocul unui grup de turisti japonezi, peruvieni si, desigur, romai. Avea un aer multumit, aerul acela putin visator pe care i-l cunoastem prea bine de cind anonimatul sau l-a facut celebru. Fara indoiala ca imaginea de tradator care se tine scai de el trebuie sa mai ia aer din cind in cind. La ce s-o gindi dl Besson cind alearga? Poate ca-si aduce aminte de epoca in care lucra in afaceri, cind inca nu era atras de lumea politica. Sau poate ca se gindeste la alte lucruri, pe care nu le putem ghici. E vorba de intimitatea lui. Vazindu-l cum alearga, cu chipul contractat, resimtim un soi de respect care nu e prea departe de a se confunda cu un ris nebun, pe care cu greu ni-l putem retine. De ce oare imi vine sa rid asa, dintr-o data? Pentru ca tocmai mi-am adus aminte de generalul de Gaulle. Fiul sau, care este amiral, a povestit intr-o carte de memorialistica, care a avut un succes nebun, ca nu-l vazuse niciodata pe tatal sau altfel decit in uniforma. Abia daca si-l amintea pe plaja cu pantalonii suflecati, pentru a pescui creveti. Ni-l putem imagina pe general in sort pe aleile de la Elysée? Desigur ca nu. E absolut inimaginabil, ca si misterele cele mai greu de patruns ale antichitatii egiptene.

Acestea fiind zise, e bine ca epocile sa se schimbe si odata cu ele si presedintii. Una peste alta, povestea asta cu joggingul nu e asa importanta. Ceea ce conteaza, asa cum a spus-o presedintele, sint rezultatele. Ar putea foarte bine sa se plimbe cu bicicleta prin Luxembourg, caci lucrul n-ar schimba cu nimic marile probleme care asteapta sa fie rezolvate: somajul, terorismul international, chestiunea europeana. Ceea ce ma necajeste putin e conceptia asupra actiunii pe care o presupun cele de mai sus: ca si cum, daca n-ai face absolut nimic sau ai visa pur si simplu. ar fi suspect. Alergind, presedintele pare sa spuna ca nu inceteaza sa lucreze, sa sufere. E adevarat ca recenta sa croaziera la bordul iahtului prietenului sau miliardar nu arata deloc acest lucru. Poate ca ar trebui sa plece in croaziera mai des, asa am putea sa-i admiram de departe silueta, la prora vaporului. Ar cistiga o statura à la Charles de Gaulle. Ar ajunge, pentru asta, sa-si aranjeze putin fotografiile pentru a nu ne mai trimite cu gindul la Palm Beach Hotel, ci la un vapor de explorator singuratic. Nicolas Sarkozy si-a inceput mandatul in forta, ne spun ziarele. Sa speram, totusi, ca nu va uita din cind in cind sa se mai aseze cinci minute ca sa fumeze o tigara, gindindu-se la altceva.
michel.crepu@wanadoo.fr

Traducere de Adina Dinitoiu