OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cind ma gindesc ca trimit acest al unsprezecelea curier Observatorului cultural, am impresia ca sint deja un veteran al excelentei reviste, una din acele semnaturi de ziar care sint precum o fotografie ingalbenita a unui unchi mort in razboi de multa vreme, nici nu mai stii in care razboi... Toate bune la Paris, unde iarna s-a reintors tocmai cind incepusera sa se astearna prosoapele de plaja pe malul Senei, in partea cea mai insorita, dinspre Tuileries.

A trebuit sa se stringa totul in fata iminentei unei noi furtuni de zapada, si cind zic zapada, sint prea dragut, pentru ca n-am avut pina acum decit trei sau patru zile cu adevarat friguroase. Totul s-a petrecut ca si cind iarna, care n-a apucat sa-si faca de cap, i-ar fi zis primaverii: „Ia stai! Nu asa repede!“

E poate ceea ce par sa-i sugereze lui François Bayrou si profunzimile corpului electoral: „nu asa de repede, sa nu crezi ca jocurile sint facute“. in clipa in care scriu aceste rinduri, dl Bayrou e plecat pe l’ile de la Réunion; intilnirea de saptamina trecuta, de la Zénith de Paris, s-a incheiat cu bine, eram de fata. Parca am fi asistat la un concert Rolling Stones. Cel putin la inceput, cind candidatul prezidential a sosit cu o jumatate de ora intirziere, sub flash-urile orbitoare, primit cu urale de multime. in rest, un discurs de cel putin doua ore, pe care l-as fi inlocuit cu placere cu un concert de Rolling Stones (se intorc la Paris in iunie, anul acesta). Dl Bayrou a tinut sa sublinieze, inca o data, faptul ca el insusi a fost nevoit sa-si cistige existenta de la o virsta frageda. A criticat CAC 40* – lucru care nu-l costa prea mult – si a reamintit cit de mult isi doreste sa fie „Presedintele Poporului“. A fost un discurs plictisitor, intrerupt din cind in cind de aplauze intelepte, un discurs prezentat jurnalistilor inclusiv in versiunea tiparita. Dl Bayrou nu e un bun orator, nu-i gasesc vreo charisma anume, si totusi, a reusit sa-si faca loc in sondaje la care nici el nu spera acum trei luni. E curios, un om politic fara charisma care are succes: il asculti, mai intii iti zici: „de ce nu?“, iar in clipa imediat urmatoare, ramii doar la „de ce?“.

Scriitorul Emmanuel Carrère il compara astazi in Libération cu tipul de personaj jucat de Gary Cooper in filmele lui Frank Capra: naivul care face sa rida pe toata lumea si care sfirseste, gratie obstinatiei sale, prin a merge pe ape. Un tip dintr-o bucata, dar si un om politic versat: la drept vorbind, cred ca dl Bayrou e mult mai viclean decit pare. Ramine de vazut. Nu mai are decit patru saptamini ca sa dobindeasca o veritabila alura prezidentiala. Si sondajele in favoarea lui incep sa scada: vor creste din nou daca dl Bayrou va fi in masura sa anunte numele viitorului sau prim-ministru, lucru evident imposibil.

Ar trebui sa reuseasca sa ne convinga ca ar putea sa divulge numele primului ministru, chiar daca nu poate, chiar daca acest nume nu exista. Nu-i un lucru usor, iar pe francezi nu-i poti prosti cu una, cu doua. Ei il asculta pe cel care promite cite-n luna si-n stele, dupa care vine momentul – decisiv – in care ii cer sa-si dovedeasca spusele. Daca poate dovedi, e facut rege, daca nu, e aruncat in groapa cu lei. Dl Bayrou se afla exact la acest moment: pare puternic, dar e oare cu adevarat? Poate va fi facut rege sau poate se apropie momentul sa fie devorat de lei. Venisera multi tineri, saptamina trecuta, pe Zénith de Paris, ca sa-l asculte. Pareau cu totii inteligenti, mai ales fetele, pentru ca baietii au intotdeauna un aer mai prostut. Nu prea stiu sa-si puna in valoare avantajele, gasesc ca fetele se descurca mai bine. O fata prostuta, dupa mine, are intotdeauna un aer superior unui baiat din aceeasi categorie. Ea da impresia ca ar putea sa indrepte situatia, in caz de urgenta. in concluzie, e pregatita, prevede lovitura urmatoare. Cu exceptia mea, nu cunosc prea multi tipi capabili de asemenea anticipari.

Din nefericire, la intilnirea cu François Bayrou nu eram asezat in tribuna linga o fata, ci linga un filozof si specialist in Marguerite Duras, ceea ce e, oricum, mult mai bine decit sa fi stat alaturi de un admirator al lui Marc Lévy. Mi-am zis ca, in cele din urma, aveam noroc, in ciuda timpului scurs. Oameni ca acestia nu sint militanti, ci pur si simplu oameni care isi doresc ca lucrurile sa se desfasoare cum trebuie. Nu cu ei iti asumi riscuri mari, asa cum e cazul cu Nicolas Sarkozy. Oameni seriosi, morali, de buna credinta: pot oare sa ne trezeasca dorintele asemenea nobile categorii? Ma intreb si eu, nu sint sigur.
Miercurea viitoare o sa cumpar trei sau patru bilete la concertul Rolling Stones. Atita vreme cit cei de la Rolling Stones sint inca aici, nu sintem nici noi batrini.

––––––––––––––––
* CAC 40 (Cotation Assistée en Continu) este principalul indice bursier de la Paris (n. trad.).

michel.crepu@wanadoo.fr

Traducere de Adina Dinitoiu