OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Doua expozitii de grup pot marca in saptamina din urma catodul si anodul unei conceptii colective de oferta vizuala. Salonul de grafica publicitara, la a III-a editie, din trei incercari asadar, va fi ingropat, ca in basme, pina la git de Zmeul Zmeilor (ipostaza fabuloasa a bunului-simt). Iar noi, in povestea calatoare prin expozitii, am vrea sa taiem capul cuiva, dar nu am gasit nici un vinovat. Grupati profesional intr-o sectie noua a Uniunii Artistilor Plastici, afisisti, caricaturisti si ilustratori de carte vin anual in sala Orizont si-si depun productiile cu indiferenta unei semnaturi pe aviz de expeditie. Nimeni nu mai este atent cum se recompun lucrarile pe simeza si cit de incongruenta poate fi prezentarea lor. De pilda, afisul onorabil pentru Festivalul Bach, de un baroc sarbatoresc, semnat de Alexandru Balan, distoneaza printre caricaturi oarecare, in mape transparente, format A4. Fata de contextul publicitar in care traim, panourile cu ilustratii de carte par a apartine cultelor funerare. Recunoastem citeva nume consacrate precum Dana Schobel Roman, Nicolae Zenef, D-tru Verdes si un tinar „inventiv“ care-si inrameaza afisul cu geam (Cristian Topan), dar in ansamblu povestea este trista si seful sectiei, domnul Gh. Baltoc, ar trebui „sa intoarca pagina“. Caci daca n-ar fi (acest salon), nu s-ar povesti (de rau) totusi despre niste profesionisti.

La celalalt pol semnalam expozitia Autoportret a foarte tinerilor artisti gazduiti la etajul Muzeului Literaturii. Grupul celor sapte are o coerenta stilistica atit de mare, incit semnatura poate fi comuna. Este laudabila atentia la scenografia expunerii, adica alfabetizarea cu manualul de „instalationism“. Proiectul lor de „dialog artistic“ este sever: isi impun scala de la alb la negru si tehnica mulajului. Trei digresiuni nuanteaza introspectiv tema: pilcul de lastari in care zac nelinistitor siluete chircite, uriasul antropoid carbonizat din conglomerate epoxilice si forma alba, opulenta de plapuma cu decupajul unui profil.

Nucleul dur al expozitiei autointerogatoare este inscrierea in pluton a mulajelor naturaliste de chipuri. Fiecare panou are tratamente distincte, cu inconfortant efect empatic: scrijeliri, ecorsari, ciobiri, sfarimari, invaluiri, imersari in straturi de tonalitati contrastante. Toate acestea, ne spune textul programatic al colegului lor teoretician, Stefan Tiron, sint manevre de explorare a interiorului spre exteriorizarea lui. Si mai insolite ne par carcasele de torsuri care contin, ca un ombilic netaiat, o colectie de gesturi ale miinilor impreunate. Nu de mult o expozitie a unui tinar fotograf ceh, la Galeria GAD – Artexpo, ne prezenta macrofotografii ale corpului. „Nu este frumos dar este neaparat al meu“, se justifica artistul. Pentru cei sapte studenti ai Universitatii de Arte bucurestene, recursul la cel mai onest si originar canal de comunicare – chipul si corpul – este un apasat pas cu dreptul. Un pol pozitiv.

La Caminul Artei etaj, Victoria Caraiman Pastuch, artista constanteana, cu studii facute in deceniul sapte la Cluj, expune cu un dozaj echilibrat intre experiment si canon, tapiserii si contexturi. Nu ne grabim sa laudam marile impletituri din sisal cu titluri evocatoare: Radacini, Scarabeu, chiar daca sint spectaculoase spatial si rafinate cromatic. Din cauza cordajelor prea uzitate si uzate estetic, preferam ordonarile de fire, tije si tuburi textile ori in maniera ludic-inventiva, ca in scara denumita Ascensiune, ori in panourile calm imbricate, intitulate Interferente. Din piesele de tapiserie parietala, cele cu rezervari de punct de chilim, batute cu matase, si, mai riscant, cea cu colaj „aureolar“ de margele pot fi trecute rapid cu vederea pentru a degusta calitatea cromatica si linistea tihnita a citorva varietati de moduri, in cele doua haute-lisse-uri din capul scarii de acces in expozitie. Victoria Caraiman Pastuch isi poate sigur impleti intr-o viitoare ascensiune expozitionala o noua „Cununa a soarelui“. O asteptam la Trienala de tapiserie de la sfirsitul anului.