OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

John Kennedy TOOLE
Biblia de neon
Traducere de Cristian Neagoe
Editura Polirom, Colectia „Biblioteca Polirom“, Iasi, 2006, 232 p.

John Kennedy Toole a murit la 32 de ani, lasind in urma sa doua romane: Conjuratia imbecililor si Biblia de neon. Pe primul s-a straduit in zadar sa-l publice, iar pe cel de-al doilea a refuzat sa-l editeze. Ambele au fost publicate postum de catre mama autorului si i-au adus celebritatea, precum si premiul Pulitzer pentru Conjuratia imbecililor. Prin urmare, se pare, oricit de cinic ar suna, ca un autor celebru este, de cele mai multe ori, un autor mort.

Distanta stilistica si diferentele de viziune si de ton dintre cele doua romane sint totusi foarte mari, atit de mari incit te poti intreba daca sint scrise de acelasi autor. Sigur, exista probabil o ardere a etapelor, ramasa necunoscuta publicului, dar chiar si asa nedumerirea persista, intrucit ambele romane sint scrise fara stingacii sau poticneli adolescentine.

Despre copilarie si maturizare, fara efuziuni
Dincolo de aceste nedumeriri, Biblia de neon este o carte de sine statatoare, care ar fi putut razbi pe piata si fara Conjuratia imbecililor pe post de „locomotiva“. Romanul te cucereste prin simplitatea naratiunii si prin viziunea needulcorata asupra vietii. Ajuns la virsta de 16 ani (aceeasi virsta pe care o are si autorul in momentul scrierii romanului), David, personajul-narator, povesteste despre sine si familia sa stabilita undeva in Mississippi. in timp ce trenul il poarta departe de valea in care a crescut, isi aminteste de copilaria si adolescenta sa, in centrul carora se afla doua personaje feminine, mama si matusa sa Mae.

Sunetul trenului ce inainteaza in noapte face racordul cu trecutul, mai precis cu perioada fericita a copilariei, care coincide cu zilele faste ale familiei. O zi, un dar – un tren de jucarie primit de Craciun („Dar am avut si eu trenul meu. Unul de jucarie pe care l-am primit de Craciun cind aveam trei ani. Asta se intimpla pe cind tata lucra in fabrica si noi locuiam in oras intr-o casa mica si alba cu un acoperis adevarat, sub care puteai sa dormi cind ploua, nu unul de tinichea prin care sa se scurga apa prin gaurile cuielor, ca acolo sus pe deal.“) – sint elementele care produc declicul anamnezic. Povestirea curge apoi firesc, inregistrind declinul familiei, evenimentele celui de-al Doilea Razboi Mondial si cele petrecute putin dupa terminarea lui. Perspectiva lui David, temperata de trecerea anilor, de o distanta temporala si afectiva totodata, aduce o sedimentare a intimplarilor esentiale care au marcat destinul familiei, sedimentare atit de necesara pentru limpezimea naratiunii. Personajul-narator reifica astfel o lume, incercind s-o ordoneze, sa-i dea un sens. insa nimic din acest efort nu este la vedere, nimic nu este demonstrativ sau strident.

Semnificatiile vin din chiar derularea povestirii, o povestire care, in ciuda transparentei, isi lasa in fundal indiciile pentru interpretare. in paranteza fie spus, n-am mai avut demult impresia de lunecare, impresia ca esti purtat de povestire fara sa-ti dai seama, ca lectura te fura pe nesimtite. Vocea naratorului imprumuta ceva din ritmul hipnotic al trenului in care se afla si te „tine“ pe tot parcursul romanului. Evenimentele cele mai dureroase din existenta lui David (saracirea, instrainarea de tatal sau, nebunia mamei dupa moartea acestuia) sint relatate direct, fara inconjur, la fel si sentimentele resimtite atunci. Stilul simplu, direct, descriptiv-naiv, fara efuziuni (starile emotionale sint pur si simplu inregistrate, notate cu un soi de exterioritate, cu o distanta care potenteaza povestirea) da greutate intimplarilor. Lirismul romanului, remarcat in repetate rinduri de critica literara, vine nu dintr-o perspectiva nostalgica, edulcorata, ci tocmai din directetea si simplitatea naratiunii, dintr-o economie a mijloacelor eficienta si reconfortanta.

Spaima de alteritate naste monstri
Personajele, construite dupa aceeasi „politica“ economicoasa, configureaza o sfera a relatiilor bazata fundamental pe excluziune. Desi restrinsa, comunitatea in care traiesc David si ai lui se intemeiaza pe segregari si excluziune, iar apropierile dintre oameni, atitea cite exista, deriva tot din dorinta de excludere a celuilalt. Refuzul diferentei, al alteritatii, percepute ca o permanenta amenintare, genereaza situatii absurde, grotesti. Reactia Florei, femeia care vine intr-o seara sa stea cu mama lui David, este elocventa. Flora se bucura de faptul ca fiul ei, intors de pe front, s-a casatorit cu o fata din vale, spre deosebire de alti soldati, care s-au casatorit cu femei straine. Prea putin conteaza faptul ca nora ei este urita si proasta, important este ca e de acolo si ca nu afecteaza „puritatea“ comunitatii.

De altfel, femeile straine n-au fost niciodata acceptate de oamenii locului, si multe familli se vad nevoite sa paraseasca valea. La rindul sau, predicatorul Watkins se „ingrijeste“ ca nebunii, batrinii neputinciosi si saracii sa fie dusi la azil, nu cumva sa altereze cu alteritatea lor comunitatea. Frica de celalalt, care iese din tiparul ingust al unei viziuni rudimentare asupra vietii sudeaza comunitatea. Unitatea ei monolitica este intruchipata de sotii Watkins. Reverendul si invatatoarea, care impun un model strict de comportament, o rigoare neomeneasca si neomenoasa (caci spaima de alteritate naste monstri), sint, insa, numai niste manechine jalnice, niste fantose. Uciderea reverendului Watkins, venit s-o duca pe mama lui David la azil, sub pretextul ca acolo ii va fi mai bine, sanctioneaza acest tip de comportament. David il ucide nu pentru ca reverendul ar mai putea sa-i faca vreun rau mamei sale, care murise cu putin timp inainte de venirea acestuia, ci pentru ca refuza sa priveasca lumea prin prisma ingusta a fricii de alteritate, asa cum refuza si mutilarea sufleteasca ce decurge de aici. Uciderea capata astfel o dimensiune simbolica, devine un soi de ritual de exorcizare, care explica intr-o oarecare masura calmul ulterior al naratorului.

Singura relatie normala pe care o are naratorul este cu tanti Mae. Batrina cintareata de cabaret, aciuata pe linga familia surorii ei mai mici, are si ea parte de un tratament dur din partea oamenilor din oras. Sosirea ei in oras provoaca un adevarat scandal. Cu toaletele ei de vedeta, cu mersul ei provocator, tanti Mae este in permanenta marginalizata si abia intr-un tirziu acceptata doar de citiva. Pentru David, ea reprezinta insa o iesire din cercul ingust al mentalitatii colective. Povestea vietii ei ii dezvaluie o lume sclipitoare, dar cruda, cu tristeti amare si singuratati alienante, care-l „ajuta“ sa se maturizeze inainte de vreme. Dar alaturi de Mae, David gaseste si un punct de sprijin, un adevarat companion, cu care se joaca si merge la filme.

Cind celalalt devine o povara
Fata de propria mama, sentimentele lui David sint dintre cele mai diverse, trecind printr-un registru variabil, de la afectiune, la compasiune si spaima. Nebunia o transforma intr-o straina, in care baiatul abia o mai recunoaste pe femeia tandra si grijulie de altadata. Cu parul sirmos, descarnata, femeia mingiie cit e ziua de lunga poza cu crucile din cimitirul italian unde este ingropat sotul ei, incercind sa ghiceasca unde anume este inmormintat acesta. Aparitia ei fantomatica il sperie pe David si-l indeparteaza de ea, insa moartea accidentala a mamei nu-i aduce naratorului decit in aparenta eliberarea. Poate pleca din vale, isi poate vedea de viata lui, cum se zice, dar descoperirea care insoteste aceasta eliberare este una tragica, resimtita ca atare: celalalt, apropiat, apoi instrainat, devine in cele din urma o povara, chiar un balast. Moartea mamei il elibereaza, dar ii da totodata sentimentul atroce ca existentele celorlalti cad inauntrul nostru si devin parte integranta din noi, asa incit propria existenta poate fi privita ca un soi de relicvariu.

Cit despre Biblia de neon pe care David o priveste din casa de pe dealul lutos, aceasta se dovedeste a fi numai o reclama stralucitoare, in nici un caz un ghid care sa te ajute sa treci aceste dureroase praguri existentiale, aflate in drumul spre maturizare.
Bref, Biblia de neon este un roman despre caderea in lume, despre complicatele relatii cu ceilalti, despre neputinta tragica de a schimba mersul lucrurilor, un roman uimitor de matur, scris cu o profunzime si o simplitate de invidiat.