OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Campania electorala pentru alegerile din toamna a pornit-o in goana saptamina trecuta, fara a mai astepta semnalul de start si nici fixarea unor date precise pentru prezentarea alegatorilor la urne. Scena politica s-a transformat intr-o piata agitata si confuza pe care se tranzactioneaza aliante electorale la preturi inca ridicate. Puzderia de partide mici, unele cindva cu solid apel electoral, isi cauta adaposturi din care sa evite anihilarea sub grindina necrutatoare a proaspat stabilitelor praguri de intrare in Parlament. Partide mari ce-si legasera destinele cu patru ani in urma, si chiar mai devreme, par sa ia drumuri diferite, in timp ce decibelii polemicilor au crescut sensibil. In fine, candidatii pentru presedintie si-au pus tricourile de competitie, chiar presedintele Constantinescu anuntindu-si candidatura pe care multa vreme a refuzat s-o afirme direct.

Deocamdata, in zonele importante ale spectrului, liniile de demarcatie nu s-au tras inca definitiv. Sint doar indicii mai mult sau mai putin credibile. Liberalii sint subiectul de predilectie al analizelor si speculatiilor. Intre ei si Alianta pentru Romania se desfasoara un cadril greu de descifrat pentru moment: ascunde el oare o coalitie deja aranjata sau doar disensiunile interne din PNL? Oficial se dau asigurari ca decizia nu va fi luata decit la mijlocul lunii, cind se va intruni Consiliul national al PNL, diversele variante posibile de alianta fiind doar „ipoteze de lucru“. Unele din aceste ipoteze sint mai plauzibile, iar altele mai putin plauzibile. O alianta de vreun fel sau altul intre PNL si ApR se include in prima categorie. Dupa toate aparentele, nivelul tatonarilor a fost depasit, desi caracterul si forma eventualei asocieri dintre cele doua partide, cu o posibila contributie doctrinara din partea Initiativei liberal-sociale, nu s-au definitivat.

Vor trece liberalii cu arme si munitii de partea unui tandem Melescanu-Stolojan? Raspunsul nu-l stim, dar faptul ca liderii PNL nu au dat curs invitatiei presedintelui Constantinescu de a se intilni cu el pentru o discutie pe tema viitoarelor alegeri sugereaza, dincolo de diversele pretexte invocate, cel putin ca liberalii nu sint inca decisi sa se angajeze de partea unui tandem Constantinescu-Isarescu. Or, cu putine luni in urma ei declarau fara reticente ca-l vor sustine pe actualul presedinte. Aparenta lor indecizie ar putea sa fie determinata de o evidenta raceala fata de Conventia Democrata, pe care, spun ei pe un ton aproape ultimativ, n-o vad supravietuind decit „restructurata fundamental pe principii liberale“ (si, am adauga noi, nu crestin-democrate). Taranistii nu pot accepta o asemenea restructurare si incearca sa patroneze un pol de dreapta, in care, pentru moment, au atras Uniunea Fortelor de Dreapta, o grupare destul de bine inchegata si cu un discurs foarte articulat, dar cu un apel electoral sub 3 la suta la alegerile locale. Fara liberali, un asemenea pol risca sa nu faca prea multe valuri, pentru ca nu-i ramin de racolat decit vreo doua grupari mici formate de cei doi prim-ministri taranisti, plecati din partid cind si-au pierdut posturile, grupari ce-ar aduce ego-uri puternice, dar foarte putine voturi.

Nu este absolut exclus ca asociatiile de care vorbim, si in special cea planuita intre PNL si ApR, sa fie mai putin coerente: partidele sa coopereze in alegerile parlamentare, dar sa se desparta in primul tur al scrutinului prezidential, de pilda; sau sa se inteleaga numai asupra unei coalizari dupa alegeri. In imprejurarile actuale, putem vedea de ce ApR-ul doreste o alianta cu PNL-ul – in mod clar pentru a-i aduce voturile liberale candidatului prezidential Melescanu – dar e mai greu de descifrat care ar fi interesul liberalilor intr-o asemenea alianta, afara doar de presupunerea ca prezenta fostului premier Stolojan in tandemul prezidential le-ar putea aduce mai multa popularitate decit prezenta actualului premier Isarescu in tandemul alternativ.

Ideea tandemurilor este populara nu pentru ca ar avea un merit real, ci pentru ca ii aduce pe tehnocrati in vizorul alegatorilor satui de politicieni. Nu stim pe cine isi va alege Ion Iliescu in tandem, pentru ca nu prea-i mai ramin tehnocrati proeminenti in rindul publicului. Acelasi lucru s-ar putea spune si despre Petre Roman, care a lansat ideea tandemului, invocind exemplul alegerilor prezidentiale americane unde se prezinta un asa-zis „ticket“ in care candidatul pentru postul de presedinte este secondat de candidatul la postul de vicepresedinte. Numai ca in Statele Unite, „ticket“-ul nu-i un artificiu electoral, ci expresia unei realitati constitutionale care stabileste ca vicepresedintele preia functia suprema cind presedintele moare sau este incapabil de a-si indeplini atributiile. Americanii aleg, in mod logic, atit pe presedinte, cit si pe presedintele in rezerva. Nu e cazul in Romania, unde prim-ministrul nu candideaza impreuna cu presedintele si unde electoratul il alege doar pe acesta din urma, candidatul la postul de sef al guvernului fiind doar o prezenta decorativa, fara vreo garantie ca va ocupa acel post, chiar si in cazul ca partenerul sau de tandem este ales. „Tandemul“ romanesc este despartit de „ticket“-ul american nu numai de o bariera de limba, ci si de una de sens.

Praga