Autor: 
Categoria: 
12.04
Mi-am retras bratul cit de incet am putut. Apoi, mi-am ridicat piciorul sting si l-am pus in lateral. A trebuit sa-mi ridic si capul, tinindu-mi respiratia. Inima mi se zbatea in piept, incercind sa evadeze. Amestecatura de tuburi si tevi din stomac incepuse sa colcaie.
Eram in mijlocul sufrageriei si incercam sa ma indrept spre usa.
Cealalta mina nu o puteam ridica in nici o parte. Urechile ma asurzeau de parca as fi avut in ele o linie de inalta tensiune. Eram prins in trupul meu. Voiam sa ii spun mamei ca am nevoie de ajutorul ei.
Mama vorbea la telefon.
— A trecut ieri pe aici.
Dintii mi se sudasera unii de altii si nu lasau cuvintele sa iasa.
— Nu a spus nimic. Aceeasi obsesie a despartirilor fara scandal, cred!
O vedeam pe mama si auzeam ce spune. Auzeam uguitul porumbeilor si pe bunica vorbind cu ei. Auzeam zgomotul masinilor si claxoanele ca niste sugari ignorati de mamele lor. Seamana cu un desen de-al meu.
Era realitatea pe care o tragi peste ochi, ca sa ignori ceea ce nu-ti convine.
— Nu m-am enervat, am ramas calma. Sa stea cu aia cit doreste.
— Miine o sa va dau piine si apa proaspata.
Aveam greutati in picioare si nu puteam sa le misc. Zgomotul incepuse sa ma doara. Era o durere interioara, ca o presiune care creste.
Am strigat-o pe mama.
— E doar o presupunere, chiar daca ar avea, nu cred ca mi-ar spune.
Mi-am incordat toate puterile si am mai strigat o data. A doua oara, strigatul a avut sonoritatea unei dinamite.
— Si sa fiti cuminti, ca altfel ma supar pe voi si nu va mai dau nimic.
Zgomotul era acum peste tot, dens ca praful ridicat in urma unei explozii. Mama disparuse si ea, asa cum disparuse si glasul ei si-al bunicii. Asa cum zgomotele de afara nu mai existau.
— Nici eu nu stiu ce vreau.
— Sa nu mai aud prostiile astea. Nu cumva sa-l mai primesti in casa.
in oglinda, fata mea arata ca papusa modelino. Era o durere ca o culoare pe care nu puteam sa o curat. Picioarele mele incercau sa ridice greutatile.
— Acum trebuie sa inchid. Te sun mai tirziu.
Resortul costisitor si fragil a cedat. Picioarele s-au desprins de greutati si spaima disparuse. Am cazut.
Nu mai trebuia sa ma smulg din mine. Totul in jur era lent si cetos. Niste imagini necunoscute imi treceau cu incetinitorul prin fata.
Pleoapele mi-au cazut peste ochi asemenea unei palme consolatoare.
Apoi.
13.04
Mama credea ca lumea a inceput sa divorteze prea usor. Ca este o moda daunatoare si timpita. Tata considera ca, din contra, casnicia ii sudeaza pe oameni impreuna si doar o lovitura puternica ar avea sanse sa ii dezbine:
— Lucrurile se agraveaza si cei mai multi incep sa le cirpeasca. intre timp apare obisnuinta si teama de singuratate. Apoi batrinetea si resemnarea. Nu mai dai un scuipat pe ce reprezinti tu, nu atita timp cit celalalt nu uita cind este ziua ta de nastere si cum te cheama. Asta este tot ce ramine din iubirea de la inceput. Pentru ca nu-ti spune nimeni ca intelegerea reciproca se construieste si nu o primesti de-a gata. De cele mai multe ori sila te face sa pui capul pe perna si sa sforai. Iar un copil iti motiveaza incapacitatea de-a mai gindi. Esti acoperit.
Mama isi incrucisa bratele si se aseza pe scaun.
— Iar ai baut prea mult. Oamenii incearca sa fie fericiti. N-ai nici un drept sa le judeci esecul, nu exista reguli, e o simpla loterie. Unii cistiga, iar altii pierd.
— Nu-i judec. Poate nu m-am exprimat cum trebuie.
Mama se ridica furioasa si incepea sa gesticuleze.
— Ba chiar asta faci!
Tata isi aprindea o tigara si se inrosea la fata.
— incercam sa-ti spun ca mai exista si o alta posibilitate de a-ti construi viata.
— Si care ar fi aia? Sa te desparti atunci cind lucrurile nu mai sint frumoase si sa cauti altceva?
Tata isi trecea mina prin par sau isi mingiia barbia.
— Sa nu te imbeti cu apa. Ce ma deranjeaza e faptul ca oamenii care nu se mai inteleg ramin impreuna din cauza unor temeri total nefondate.
— Tu crezi ca majoritatea oamenilor sint ignoranti si calculele lor sint gresite.
Tata isi lasa capul in barbie.
— Oricum, argumentul multimii nu-l cred decit daca este vorba de a evidentia o eroare. Nu am de unde sa stiu.
— Atunci, taci!
Tata tacea si mama se apuca sa faca ordine in dulap. Tata isi privea palmele de parca le-ar fi vazut pentru prima oara.
Cind le descoperi sensul, cuvintele devin de neinteles. Ca si cum cineva drag tie isi face operatie estetica si devine de nerecunoscut.
in sufragerie nu era nimeni. M-am asezat pe canapea si am asteptat sa vina mama. Cind se certau, parintii mei puneau intre ei granita muteniei. Un cadavru cu miasma fetida de dejectii si umori, care ii facea sa se inchida in carapacea lor. Puteau sa treaca zile fara sa-si vorbeasca. Pentru ca mama nu venea, m-am dus afara.
Voiam sa stau sub copac.
Tata era in masina, isi tinea palmele pe ochi. Am vrut sa ma duc la el, dar nu stiam daca procedez bine. imi parea rau ca nu este educatoarea linga mine. Ea mi-ar fi spus daca am sau nu voie.
Pina la urma, m-am dus.
Tata mi-a deschis portiera si mi-a facut semn sa intru. Am stat fara sa ne spunem nimic. El se uita prin parbriz si cerceta ceva ce eu nu vedeam. Apoi mi-a spus ca este tirziu si trebuie sa plece.
— Sa ai grija de mama ta.
Am facut din cap ca da, o sa am grija de mama si, daca nu-i cer imposibilul, as vrea sa am grija si de el.
Tata a demarat fara sa-mi mai faca nici un semn. Am stat pina cind masina lui s-a pierdut printre celelalte masini. Apoi m-am dus sub copac si m-am asezat pe scaun.
14.04
Apoi, mama a renuntat sa mai lupte. Nici mincare nu a mai facut si nici de spalat nu a mai spalat cum spala imediat dupa ce tata a inceput sa nu mai vina acasa. Poate asa se explica si de ce a ramas insarcinata.
incepea sa-si piarda atentia.
Ma primea in patul ei, dar fara sa ma perceapa in vreun fel. Era la dispozitia mea, asa cum este un pahar de apa care sta pe policioara.
Era un fel mecanic de a face lucrurile.
Era nepermis, necesar si mecanic.
Lucruri care par abominabile sint calde si se desfasoara intr-un ritm lent care iti asigura linistea. Mama se ridica si se stergea cu un servetel umed. Ma stergea si pe mine si-mi ciufulea parul.
Stateam amindoi pe marginea patului si asteptam sa se intimple ceva. Nu se intimpla nimic. Mama privea in gol si murmura ceva ce nu intelegeam. Putea sa fie o rugaciune sau un mic blestem.
Eu incercam sa-mi trag patura peste mine, pentru a-mi ascunde goliciunea.
Geamul ferestrei ne reflecta asa cum eram, incilciti in carnuri si in sentimente, mama il ura pe tata, iar eu o uram pe bunica.
Eu as fi vrut ca bunica sa fie singura vinovata.
Asa cum mama ar fi vrut ca tata sa fie singurul vinovat. Nu stiam daca am dreptate si nici nu stiu ce inseamna sa ai dreptate. La un moment dat renunti sa mai tii cont de ce este corect si pui punct acolo unde nu ar fi trebuit sa-l pui.
Asa a facut si tata.
Asa a facut si bunica atunci cind a renuntat sa ma mai considere om, iar pe tata sa-l mai priveasca drept sotul mamei mele.
Si viata este plina de greseli de ortografie.
Asa cum visul este plin de dorinte neimplinite. Educatoarea voia sa ne invete cum sa ne ferim de ceilalti. Si tata a vrut sa ma invete acelasi lucru.
Oamenii s-ar putea sa fie buni sau rai in functie de cit de bun sau rau esti tu. Educatoarea nu ne-a explicat niciodata pina la capat despre ce e vorba.
Mama se ridica de pe marginea patului si incepea sa-si stringa hainele. Ma imbraca mai intii pe mine, apoi isi punea sutienul si chilotii. Daca voiam sa o ating in astfel de momente, nu ma lasa. isi punea in graba bluza si pantalonii.
— Acum, lasa-ma sa ma apuc de treaba.
Eu dadeam din cap ca da, o s-o las sa se apuce de treaba. isi prindea parul in coada si iesea din camera fara sa mai spuna nici un cuvint. Nici macar la mine nu se mai uita, de parca nici n-as fi existat sau existenta mea ar fi fost falsa sau imaginata doar de noi.
De cind a fost la doctor nu m-a mai lasat sa o ating. Mi-a spus ca trece printr-o perioada dificila, ca nu stie daca ce am facut pina acum trebuie sa mai facem. Mama avea indoielile ei, asa cum au toti oamenii la un moment dat.
imi placeau sinii si pielea ei alba si fina.
imi mai placea si caldura degajata de sexul ei cirliontat si negru. Cind gemea, de cele mai multe ori nu ma mai puteam abtine si ma pierdeam. Cind se uita in gol, imi spunea:
— Stii, cred ca tatal tau n-o sa se mai intoarca.
Asa cum imi plac si sfircurile ei mari, de un roz diluat.
— De data asta lucrurile or sa ramina asa cum sint. Ciudat, nu? Niciodata nu te astepti ca lucrurile sa ramina asa cum sint. Te gindesti ca, atunci cind se strica, o mina invizibila o sa le miste spre un sfirsit bun.
Am dat din cap ca da, mereu te astepti sa apara o mina care sa te ajute si, cu cit astepti mai mult, cu atit crezi ca o sa apara, ca este imposibil ca aceasta mina sa nu existe si, daca exista, sa nu te ajute.
in fond, de ce nu te-ar ajuta?
15.04
Tata statea pe scaunul meu si amesteca in cafea cu lingurita. Mama se sprijinea de calorifer. Era imbracata intr-o bluza alba cu niste flori mov. Avea un sirag de margele la git si niste cercei plati si lungi, de argint.
— Si de ce ai vrut sa ne despartim, cred ca merit macar o explicatie.
Am intrat cind tata si-a inaltat capul din cafea si s-a uitat la mama. isi rasese mustata si mirosea a aftershave.
— Nu stiu ce sa-ti spun. Nici inainte nu stiam ce sa-ti spun, si acum, cu atit mai putin.
Mama crede ca o explicatie ar multumi-o.
Asa cum tata crede ca orice explicatie este inutila.
— Dupa atita timp de stat impreuna cred ca am macar dreptul asta.
M-am asezat pe scaunul unde de obicei statea tata. Mama s-a desprins de calorifer si a inceput sa unga cu unt feliile de piine prajita.
— Nu am nici o explicatie. Vrei sa-ti spun ceva ce nu stiu si nu inteleg de ce.
— Pentru ca.
Mama a tacut, lasind propozitia neterminata. Cred ca ar fi vrut sa-i spuna: pentru ca te iubesc, sau pentru ca inca te mai iubesc, dar pentru tata nu ar fi insemnat nimic, nu mai mult decit ar fi insemnat sa-i goleasca scrumiera cind in ea nu se mai aflau decit trei chistoace.
Asa cred.
Educatoarea ne spunea ca logica este asemenea unui om care isi duce mina la gura si la nari incercind sa se sufoce. Nu poate, oricita vointa ar avea, organismul se elibereaza de rationamentul creierului pentru ca vrea sa traiasca.
Este ceva organic.
Tata si-a aprins o tigara si a luat o gura de cafea. Fara mustata, tata arata altfel. Mama mi-a pus pe masa feliile de piine cu unt. Mi-a mai pus si o cana de lapte cu cacao.
— As putea sa-ti insir ce ar trebui sa simt si nu simt. Numai ca mi-e teama ca o sa le iei drept niste acuze. Citeodata, conflictul este cu tine, tu cu tine. Dar daca ti le spun, o sa consideri ca tu esti cauza, iar aici nu e vorba de vinovatie.
— Spune-mi-le, vreau sa le stiu.
Tata a scrumat in scrumiera. Apoi s-a rezemat de spatarul scaunului.
— Nu are nici un rost. Vreau sa imi iau si restul de haine.
— Ceva din tine m-a desconsiderat tot timpul, nu?
— Poti sa crezi ce vrei. Oricum, tot ce iti spun interpretezi, asa ca ce rost are?
— Are, bineinteles ca are.
— Nici eu si nici tu nu sintem medici legisti.
— Da, noi sintem un cadavru.
Mama a inceput sa se spele pe miini. Tata si-a stins tigara si s-a ridicat in picioare. Mama s-a sters pe sortul pe care il avea in jurul taliei. M-am uitat la tata, dar el nu mi-a aruncat nici o privire.
— Daca o sa fie nevoie, o sa mai vin si zilele astea.
— Sper sa nu fie.
Afara era un soare rotund si galben. Niste nori albi si goi pe dinauntru treceau prin dreptul ferestrei.
Bunica statea in pat. Nu se simte prea bine. A rugat-o pe mama sa puna mincare la porumbei si sa schimbe apa. Pe mine m-a intrebat cit este ceasul, dar nu i-am raspuns. A zis sa ii spun mamei sa treaca pe la ea, dar nu i-am spus.
Porumbeii se foiau pe pervazul de la fereastra.
Daca as fi putut sa-i omor, i-as fi omorit.
Mama a venit si mi-a spus ca, daca nu mai maninc, sa ma duc dincolo, pentru ca ea vrea sa stringa masa. M-am ridicat de la masa si m-am dus in sufragerie.
Mama a deschis usa de la sufragerie si s-a dus pe balcon. A schimbat apa la porumbei si le-a pus niste piine inmuiata in apa.
Tata a aparut in usa sufrageriei cu o geanta de voiaj in mina.
— O sa trec peste doua-trei zile. Mai am de luat citeva lucruri.
Mama a trecut pe linga mine, atingindu-mi picioarele. S-a sprijinit de tocul usii.
— Stii unde le gasesti.
— Nu voiam sa ne certam.
— Poate ar fi mai bine sa nu ne mai vedem.
Tata a deschis usa fara sa mai scoata un cuvint. M-am ridicat in picioare si am vrut sa ma duc la el si sa-i intind mina. Numai ca mama m-a oprit linga ea.
— O sa las si cheia atunci. As fi lasat-o acum, dar este putin mai complicat.
Mama a facut din cap ca da, nu este nici o problema.
Usa s-a inchis asemenea unui iepure pe care il bagi in palarie si nu stiu cum se face ca, dupa ce-ti treci degetele pe deasupra palariei, dispare. Si mai treci o data degetul si dispare si palaria si nu mai ramine nimic.
16.04
— Exact aici am vrut sa ajung. intelege si nu-l mai lasa in casa, indiferent ce ti-ar spune. Nu putea sa-si ia toate hainele odata?
— Nu stiu.
— iti zic eu, profita de tine, esti prea slaba. in fond, stii ce cred ca vrea el? Sa se razbune.
— Sa se razbune pe ce?
— Pe ce? Sint atitea lucruri pe care vrei sa te razbuni, nu inteleg ce nu intelegi.
— Nu i-am facut nimic rau sau cel putin nu stiu.
— Asta crezi tu, dar poate el crede altceva. Oricum, nu la asta ma refeream. Esti slaba si poate ca tocmai asta il stirneste. Nu stiu, oricum nu mi-a placut niciodata de el, e prea fricos si prea las pentru un mascul.
Prietena mamei si-a aprins o tigara. A tras din ea si a suflat fumul cu un aer total satisfacut de ce a reusit sa spuna.
Educatoarea ne spunea ca majoritatea oamenilor sint furati de discursul lor si nu mai urmaresc logica. Tata i-ar fi spus mamei ca nu trebuie sa aiba incredere in prietena ei. Acelasi lucru i l-as fi spus si eu.
— Mi-a zis ca mai vine o singura data si gata.
— Si tu chiar l-ai crezut.
Mestecam si asteptam ca mama sa-i sparga capul prietenei ei. Ea s-a uitat la mine si mi-a transmis din priviri ceea ce eu stiam deja: ca nu trebuie sa-i spun nimic mamei, daca vreau sa nu orbesc.
Mama si-a sprijinit barbia in palma.
— De ce nu l-as crede?
— O data si gata, tradus cuvint cu cuvint, inseamna: o sa vin de cite ori o sa am chef si n-o sa ai ce face, pentru ca mereu o sa fie pentru ultima oara.
— Exagerezi.
— Nu te mai vezi cu el si gata, e un porc, de cite ori sa-ti spun.
Mama a baut din cafea, iar prietena ei a inceput sa se plimbe prin bucatarie. imi era dor de copac si de educatoare. imi era dor sa desenez o gradina cu copacii inverziti si o pisica mare si neagra ghemuita la intrarea in casa. Casa as fi desenat-o maronie cu niste ferestre albastre si o poteca serpuitoare ce s-ar fi terminat in pragul usii.
— Amindoi am gresit.
— Nu conteaza cine a gresit, conteaza cine fuge. El a lasat totul balta, pricepi ca te-a parasit?
Prietena ei era cinica.
Asa cum este orice om care se plictiseste de sine insusi.
Sau il apuca scirba.
Sau este sec, ca o nuca.
— N-o sa-l mai primesc.
— Nu mie trebuie sa-mi spui, asta tie trebuie sa-ti bagi in cap. Pricepe odata cum sta treaba, sa vezi si tu ca nu mai e cale de intors.
— Nu mai e.
Parfumul prietenei mamei era agresiv.
— Atunci nu-ti ramine altceva de facut decit sa nu deschizi usa.
— E usor de spus.
— E si mai usor de facut. Doar trebuie sa te simti buricul universului, si atunci sa vezi ca ceilalti nu mai conteaza. Ba din contra.
Maa a ramas cu privirea pironita in gol.
— Tie ti-e usor sa spui, tu poti.
— Daca as fi singura care te toaca, ai putea sa ma suspectezi de intentii rele, dar stii si tu foarte bine.
Bunica si prietena mamei aveau aceleasi pareri.
Bunica o iubea pe prietena mamei asa cum prietena mamei detesta pe toata lumea, dar putea sa joace perfect rolul prietenei.
— Stiu.
Mama a oftat si a inchis ochii, ca si cum ar fi incercat sa invie o imagine sau sa-si aminteasca un citat sau o intimplare. Nu a mai spus nimic, asa ca prietena ei a continuat:
— Sper sa stii ca nimeni nu poate s-o faca in locul tau.
Mama a dat din cap ca da, stie ca nimeni nu poate sa lupte in locul ei.
— Plec, deja am intirziat.
Prietena mamei s-a oprit din plimbat si a atins-o cu doua degete pe umar cum atinge iluzionistul palaria cu bagheta magica.
— Ne vedem zilele astea si vorbim, sa ma tii la curent cu tot ce se intimpla.
Mama a dat din cap ca da, o s-o tina la curent. Apoi prietena ei a plecat, fara sa astepte sa fie condusa de mama.
— Tu mai maninci?
Am dat din cap ca nu.
— Daca vrei sa te duci afara, poti sa te duci. Numai sa nu dispari de sub copac, da?
Am dat din cap ca da. Mama a scos din sertar un pachet de biscuiti.
— Uite, sint pentru tine, incearca sa nu-i maninci pe toti odata. Desi poate ca asa ar fi mai bine.
Nu stiu la ce se referea mama.
Tata credea ca oamenii trag concluzii din ce nu te astepti.
Mama si-a trecut palma peste fruntea mea si m-a sarutat pe obraz. Afara era frumos. Oamenii erau imbracati in tricouri cu mineca scurta sau in geci subtiri, ca foaia de ceapa.
Spre seara, vocea bunicii m-a chemat in casa.
Asta inseamna ca-si revenise si ca ura mea inca mai exista si avea toate motivele sa se indrepte spre ea. Am dat din cap ca da, o sa vin sus.
inainte, o sa vad cum apune soarele.
Un rotund galben si moale ca roata de cascaval uitata afara intr-o seara in care aerul si transpiratia au aceeasi densitate si sint la fel de insuportabil de respirat.
Recomandarea editorului
„Cind le descoperi sensul, cuvintele devin de neinteles“: aceasta sentinta a eroului romanului Caiet de desen, un adolescent considerat retardat, ar putea fi cheia pentru a patrunde in universul acestei scriituri extrem de personale, unde, intr-un spatiu inchis, apartamentul unui bloc, legaturile dintre membrii unei familii devin de neinteles pe masura ce le descoperi mecanica sensului. Pornind de la acest gen de luminare a existentei, relatia dintre mama si fiu e una oedipiana, iar cea dintre bunica si nepot e o vesnica haituiala punctata de ura si siluire si descompusa de crima.
Desi debuteaza in proza, Adrian Chivu, nascut in 1975, isi tese pinza romanesca aidoma unui artist desavirsit, impresionind printr-un stil in registru binar, unde expresia plata, colocviala e dublata si potentata de rafinate reflectii asupra conditiei umane.
Cu siguranta, Caiet de desen poate fi considerat cel mai substantial debut in proza postdecembrist.
Ce-mi place
si ce nu-mi place
Sint nascut in 1975.
N-am studii in domeniul literar, nu-mi plac calatoriile, nu-mi place muntele si nici marea, nu-mi place politica, nu-mi place aglomeratia, n-am cistigat niciodata nici un premiu si nici o bursa, nu-mi place sa maninc incet, nu-mi plac jocurile pe calculator, nu-mi place ca omul a ajuns pe Luna, nu-mi place mincarea de conopida, nu-mi plac locurile unde nu se fumeaza, nu-mi place sa beau apa, nu-mi place cafeaua fara zahar, nu-mi plac oamenii care cred ca detin adevarul, nu-mi place sa merg cu avionul, nu-mi plac camerele de hotel, nu-mi plac florile si nici copiii, nu-mi plac frizerii si nici sa merg pe jos.
Carti preferate: Fight Club, Posibilitatea unei insule, Femei, Fiesta, Requiem pentru un vis, 199.000 lei, Galapagos, Conjuratia imbecililor, Calatorie la capatul noptii, Foamea
Filme preferate: Sin City, Pulp Fiction
Autori romani care imi plac: Nora Iuga, Marius Ianus, Alexandru Vakulovski
Muzica pe care o ascult: Placebo, Killers, Doors, P.J. Harvey, Skunk Anais, David Bowie, Radiohead
Anxietati: cutremur, torturi, accidente auto, antenele de telefonie mobile
Planuri de viitor: sa ma las de fumat, sa scap de telefonul mobil si sa citesc Alice in tara minunilor.
Adrian CHIVU
- Articole in legatura
- Romanul adolescentului „retardat“
RSS Feed
Newsletters