OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Indeletnicirile care pretind calatorii nu sint familiare, in chip traditional, romanilor: ei nu sint nici marinari, nici negustori sau soldati, si – in pofida unor cazuri exceptionale – nu pleaca bucurosi sa cutreiere lumea. Pina tirziu in secolul al XIX-lea, romanul traditional ramine acasa si considera cu mare rezerva nevoia oricarei deplasari, fie si intr-un loc apropiat. In cartea sa de calatorii, pe care o scrie dupa mijlocul veacului si o publica in 1858, Dimitrie Ralet observa aceasta caracteristica, asupra careia pare sa fi meditat de vreme ce-i ofera si o explicatie istorica: „Romanul sufera toate greutatile si-i par mai usoare pentru ca le poarta pe pamintul sau. El nu se destareaza ca bulgarul, care umple Orientul de lemnari, gradinari, carvunari, hamali s.a. Romanul a mostenit se vede de la daci insusirea de a fi aninat de tara sa“.

De fapt, Ralet constata o situatie care se schimbase intre timp sau era in curs de schimbare, si nu numai pentru ca propriul sau exemplu infirma teoria abia enuntata. Inca in mai 1844, Propasirea semnaleaza ca moda calatoriei ii cistigase si pe romani: o nota a redactiei din nr. 18 la rubrica „Miscele“ observa ca „Romanii au inceput a se face cosmopoliti si, de vreo citiva ani, gustul voiajurilor s-au latit atit de mult intre ei ca nu-i primavara in care sa nu iasa din tara caravane intregi de tineri si de dame ce merg sa se desfateze in placerile Vienii, a Parisului si ale Italiei. Aceste calatorii indepartate s-au facut pentru ei o trebuinta neaparata, ce vadeste iubirea lor pentru civilizatie…“. Reprodusa si in Foaie stiintifica si literara de la Brasov (nr. 18 din 14 mai 1844) precum si in Curierul romanesc de la Bucuresti (din 26 mai, nr. 41, acelasi an), este evident ca observatia a fost insusita cu o remarcabila unitate de opinii de romanii din toate partile.

Spre deosebire de Ralet insa, autorul notitei era constient ca o schimbare importanta se produsese in mentalitate, pentru ca traditia foarte recenta era aceea citata de scriitorul iesean: „Cu vro cincisprezece ani in urma, cel mai mic drum, fie macar pin’ la Tirgul-Frumos, se parea o calatorie ingrozitoare, insa acum voiajurile de cite 800 de mile se par un lucru atit de usor, incit se numesc chiar primblari“.
Una dintre sursele noului interes pentru calatorii este chiar lectura, devenita punctul de plecare al unor visari intre care dorinta de a vedea alte locuri este foarte vie, cum isi aminteste Kogalniceanu; pasionat cititor al lui Florian la paisprezece ani, el isi formeaza acum proiectul de a vizita Spania: „Cu tot ridicolul pastoral“ al romanului care-i inflacareaza imaginatia, Gonzalv de Cordova, isi aminteste Kogalniceanu, lectura lui i-a trezit interesul pentru aceasta lume si, de atunci, „totdeauna cind o carte, cind un jurnal imi arata numele Spaniei, dorinta de a o vedea mi se facea si mai mare“.

Mecanismul nu este cu nimic diferit de acela care-i formeaza lui Goethe, la aceeasi virsta, proiectul de a vedea Italia datorita gravurilor cu imagini din Roma de pe peretii salonului parintesc: „Nu mai puteam sa ma uit la nici o carte latineasca, la nici un desen al unei regiuni italiene“ care sa nu-i aduca aminte de aceasta dorinta, spune el in cunoscuta Calatorie in Italia.
La vremea respectiva, gheata fusese insa sparta si prima carte de calatorii a unui roman aparuse deja: cunoscuta, astazi, Insemnare a calatoriei mele a lui Dinicu Golescu. Putin citita la aparitie, probabil, de vreme ce doar Heliade Radulescu o pomeneste pe atunci, ea contureaza totusi in mare masura cele doua consecinte importante pe care contemporanii lui le cautau in aceste experiente: un proiect politic, care presupune o critica a starilor de fapt si propunerea unui nou sistem de administratie, si un proiect cultural, care pune in evidenta marile schimbari petrecute sau in curs de producere in mentalitatea oamenilor, adica schimbarea atitudinii fata de procesul innoirilor, afirmarea si valorizarea dreptului la diferenta, egalitatea de principiu a indivizilor, caracterul responsabil al functiunilor in stat, imoralitatea privilegiilor etc. Ambele „proiecte“ care marcheaza definitiv textul lui Dinicu Golescu si-i dau caracterul evident de utopie, de roman „filozofic“ in sensul celui occidental din secolul al XVIII-lea, ramin componente de baza ale literaturii de calatorii scrise de romani pina dupa mijlocul secolului al XIX-lea si dau acestor texte un caracter aproape aplicat, o amprenta pedagogica: toate sau aproape toate observatiile se raporteaza la starile de lucru de acasa si tind sa recomande imitarea lucrurilor demne de a fi introduse si la noi.

Calator cu darul observatiei si cu un orizont cultural superior celor mai multi dintre contemporani, care-l citise pe Custine si-l punea la contributie in meditatiile sale, Barit foloseste calatoriile sale in Occident pentru a studia sistemele de administratie si de productie din aceste tari, pe care le descrie si le recomanda prin simpla paralela cu starea de lucruri de acasa, cu saracia care domina in pofida unor conditii naturale mai favorabile, pamintul din Cehia de pilda: „Pamintul Boemiei este s…t mai putin manos decit al Transilvaniei noastre. Cit vii de la Brünn incoace, catra Pardubit, preste 20 mile distanta, mai nicairi nu vezi acel pamint negru, gras, carele se vede la noi chiar si in partile muntoase, ci din contra, pamint galbin, paduret, stieres. Si totusi, pe acest pamint vietuieste aproape indoit numar de locuitorii tarei noastre s…t toata tarina lor este numai o gradina, iar acum toamna o vezi toata verde, sadita cu napi albi destinati pentru iernaticul vitisoarelor...“. Ideea explicita a textului respectiv – si a atitor altora – este aceea a depasirii declaratiilor si punerii noastre la scoala aplicata a acestor forme pragmatice de exploatare a bogatiilor altfel nefolositoare: „Tot am auzit si am citit in patria noastra despre atitea si atitea proiecte de scoale agronomice, de agricultura mai regulata si cite altele. Oare insa aceia... nu ar putea scurta din vorba si sa paseasca la fapta, venind in tarile de apus, studiind cele ce sunt aici, cumpanind prea bine cele ce se pot transplanta la noi...“ etc. (Praga. Raritatile acestei capitale, in Gazeta Transilvaniei, nr. 63, 6 octombrie 1858).

Toata experienta calatoriilor in strainatate este pusa la contributie de tinerii intelectuali pentru a demonstra nu numai nevoia de schimbari, si de ce fel de schimbari are tara nevoie. Indiferent unde calatoresc, dominanta pedagogica marcheaza textul lor: daca ei se afla in strainatate, gindul ii duce inapoi, in tara, daca drumurile lor sint prin tara, gindul ii duce la cele vazute in strainatatea pe care o invoca mereu ca exemplu viu pentru necesarele schimbari, cum se intimpla cu viitorul ministru Vasile Boerescu, nu de mult intors de la studii in Franta, care publica, in 1859, in Nationalul un serial, nesemnat, facind inventarul frumusetilor naturale, dar si al numeroaselor probleme pe care le ridica modernizarea structurilor unei tari care abia intra in modernitate: nevoia stringenta de cai de comunicatie care sa favorizeze dezvoltarea economica a oraselor de provincie, nevoia de „scoale“ („fie internate, fie scoale de agricultura, de mestesuguri“), vechimea si barbaria sistemului penitenciar care, intre altele, asaza temnitele in vechile manastiri si uneori chiar in cele unde domnul are o resedinta, ca la Bistrita („ca si cum printul ar incerca o mare placere cind s…t ar vedea locul de suferinte si de doliu“ al condamnatilor), posibilitatile turismului si ale bailor termale pe care nu le fructifica nimeni si asa mai departe, cu concluzia care se impune: „Cele mai elementarii notiuni economice la noi au fost neglijate“ (Din impresiunile unui calator prin tara, XVIII, in Nationalul, 1859, 20 august, nr. 72).
Cam in aceeasi perioada in care Golescu traseaza cadrul acestor calatorii marcate, uneori inconstient, de dominanta reformista mentionata, apare si preocuparea pentru descrierea calatoriei ca divagatie, precursoare a „mozaicului“ odobescian si aceea care atrage atentia cititorului asupra peisajului autohton: preocuparea pentru colectiile de raritati, care vine din secolele anterioare si dintr-un exemplu exterior, face sa creasca si interesul pentru arheologia aplicata, pentru sapaturi si vizitarea vechilor monumente in situ: primele descrieri ale acestor calatorii catre locurile de interes, care mobilizeaza notabilitati si forte administrative, apar inca in anii treizeci ai secolului al XIX-lea in gazete ca Muzeul National, Albina romaneasca, Foaie literara s.a.

Aici isi are sorgintea publicistica arheologica a lui Bolliac, care incepe in anii patruzeci si in care o parte importanta este consacrata drumului pina la ruinele investigate, stringerii de legende despre acestea culese la fata locului si in general prezentarii etno-folclorice a locurilor, cu poezia lor populara cu tot: „Aici Mircea a rapit d-a calare pe frumoasa circiumareasa dupa ce a baut cu dinsa, p-aci fugea tatarul cu muierea Calomfirescului, colo a rupt Calomfirescu un par ca sa se bata cu tatarii, colo s-a inecat Calomfirescul, colo intinde cortul Mihai-voda. Acestea le stiu copiii ca si batrinii; le afla calatorul in trei ceasuri si fara sa vrea“.
Explorarea si punerea in valoare a frumusetilor tarii – si nu doar a celor naturale, ci si a folclorului, a artizanatului, a industriei casnice si mai cu seama a frumusetii morale, a valorilor umane supravietuind mai ales in masa poporului – devine curind una din optiunile importante ale calatorilor nostri, pe care le urmaresc nu numai excursii gindite ca atare, precum acelea ale lui Alexandru Pelimon (Calatorie in Romania, 1858) sau ale unui propagandist recunoscut ca Ispirescu (textul postum La Rosiorii de Vede), ci si plimbari cu finalitati gratuite, de relaxare si distractive.

Ele incepusera cu excursia lui Alecsandri in muntii Moldovei, descrisa in cunoscuta O preumblare la munti (aparuta in 1844, in Propasirea), care prefigureaza – intr-o nota mai naiva si asociindu-si grupul de prieteni – itinerariul capricios si nuantat estetic al „mozaicului“ lui Odobescu, cu calatoriile lui George Radu Melidon in nordul Moldovei, nu mai putin marcate de comparatii livresti (curtea de la Ruginoasa seamana „cu un manoar scotian“), sau ale lui Grigore Alexandrescu la deja celebrele manastiri de pe valea Oltului, care fac un pandant necesar evocarilor sale lirice atit de cunoscute, si vor atinge noua virsta a literaturii programatic descriptive din texte ca Romania pitoreasca al lui Vlahuta sau ca, de pilda, impresiile publicate tot la inceputul secolului al XX-lea de Anuarul Societatii Turistice recent infiintate sub patronajul printului mostenitor.
Cu un substrat patriotic consubstantial miscarii de renastere a interesului pentru valorile nationale, din care s-a nascut si samanatorismul, si arhitectura neobrincoveneasca, si moda lansata de Carmen Sylva a costumului popular, si manifestatiile studentesti inspirate de Iorga in 1905, aceasta productie n-a dat rezultate literare demne de mentionat si, de altfel, nici nu-si propusese. Ea contribuie insa esential la instalarea treptata a unei noi atitudini fata de frumusetile tarii, ale etnografiei sale si, implicit, de incredere in spiritul autohton. Aparitii ca Izvor, le pays des saules a Marthei Bibescu, autoare cosmopolita si influenta in cercurile mondene, marcheaza succesul tirziu si, deci, finalul procesului de treptata dezinhibare a literatilor nostri, eliberarea de vechiul complex al ruralitatii: peisajul autohton, inclusiv cel uman, devine liber de marcile anterioare, in general diminutive, si va permite calatoria reala sau imaginara prin lume intr-o independenta de spirit pe care o vor exprima cel mai bine autorii interbelici: Cezar Petrescu, Mihail Sebastian, Mircea Eliade, Dinu Nicodin, Felix Aderca si alti autori, mai modesti sau neobservati de o critica dominata inca de obsesii tematice (Leon Negruzzi, Matila Ghyka s.a.).

Desprinsa de spatiul asigurator, dar acaparant al gliei si al temelor stramosesti, literatura indrazneste sa patrunda in lumea larga: nu atit in lumea extraterestra sau fantastica, cum se intimpla cu texte avind mai degraba un caracter exceptional, nu intimplator gindite ca relatari de calatorie (Oceania-Pacific Dreadnaught de Al. Macedonski, In anul 4000 sau o calatorie la Venus de Victor Anestin, Ber-Caciula de I. Vissarion), ci in geografia terestra de dincolo de fruntariile pina nu demult inexpugnabile. Modestele inceputuri ale nuvelei romantice se desfasoara in spatii consacrate, in Italia cele mai multe (Alecsandri cu Buchetiera de la Florenta, C. Negri cu Venetia, N. Filimon cu Mateo Cipriani) si au, de regula, modele livresti; ele anunta insa un tip mai dezinvolt de autor, si de personaj in acelasi timp, care nu este in intregime fals, un aventurier capabil sa se simta acasa nu numai pe solul autohton, ci oriunde in lume. Ca eroul lui Codru-Dragusanu, el este impins de curiozitate, de dorul de aventura sau de cel de imbogatire (nici nu este o mare deosebire intre acestea) la calatorii pe tarimuri necunoscute.

Il vom intilni ca militar in Mexic sau in Africa, dupa mijlocul secolului (locotenentul N. Bibescu, capitanul Dunca, soldatii P. Mihailescu, Scarlat Ciornei din Legiunea straina), ca vinator in Africa ecuatoriala sau in Siam (Ghica-Comanesti, tatal si fiul) sau ca explorator: in conditii burgheze, pe trasee pregatite dinainte, ca pe geologul Gr. Stefanescu, descriind cascada Niagara sau nemarginitele intinderi ale Rusiei siberiene, sau in conditii de adevarata expeditie, cu riscuri si dificultati pentru care se pasionau toate gazetele lumii la sfirsitul secolului al XIX-lea, ca speologul Emil Racovita, participant la expeditia belgiana spre polul sud pe vasul Belgica, in 1897-1899.
- Pagini de calatorie despre Patagonia
Nici unul n-a scris insa o pagina mai autentica si mai dramatica, in mica istorie a romanilor calatori din acest secol, decit inginerul Iuliu Popper, ajuns dupa un scurt stagiu la administratia canalului de Suez in Patagonia, in sudul extrem al Argentinei, unde infiinteaza o statiune de observatie, de exploatare a aurului si de crestere a oilor pe un teren de o ariditate extrema. Si nu e vorba numai de pagina aventuroasa a propriei sale vieti, curmata printr-un accident sau o crima la numai 37 de ani, sau de paginile sintetice pe care le-a trimis Societatii Romane de Geografie, al carei membru se mindrea ca este, ci de paginile de adevarata literatura pe care le publica in Romanul din 1891, foarte probabil prin intermediul tatalui sau, librarul, gazetarul si profesorul Neftali Popper din Bucuresti.

Este vorba de descrierea vietii mizere a putinilor locuitori de pe aceste terenuri neospitaliere sau a unor peisaje care transmit senzatia naucitoare de confruntare cu fortele dezlantuite ale unei naturi haotice si ostile, unde se ciocnesc muntii Anzi cu „valurile oceanului Atlantic: Vulcan si Neptun isi disput domnia. Acolo resalta elementele revoltate si dau maretul spectacol al unei inspiratiuni de teroare, al unei lupte eterne. Afara, in departare, in mijlocul ondulatiunilor agitate, se vede departat de coasta de cari apartin stinci singuratice, inalte sfarimaturi de munti de mult disparuti, care stinci – asemenea unor brate colosale, unor pumni si unor maciuci gigantice – par a ameninta elementele dezlantuite“.
In pofida opiniei comune, aventura – si literatura care vine in urma ei – nu poate fi despartita de latura burgheza a existentei, de indeletnicirile productive in sens material si de lupta pentru materia prima de care ele au nevoie. In calitatea lor de intermediari dintre oameni si pamintul pe care il exploateaza, geografii sint printre primii care simt noile orientari. Chiar intr-o tara in care aventura si, in general, necunoscutul sperie, sfirsitul secolului al XIX-lea aduce un suflu nou si credinta ca viitorul este al celor intreprinzatori: tara trebuie introdusa in circuitul general al progresului, al cooperarii mondiale, al comertului.

O mica sinteza a geografului Emanuil Cretulescu, aparuta in primul an al Buletinului nou-infiintatei Societati Geografice Romane, sintetizeaza situatia: „Istmul de Suez deschis, muntele Cenis strapuns, globul incins de nenumarate fire electrice, canal misterios si sigur al cugetarei, aburul transportind prin mijlocul pustiilor antice populatiuni active si laborioase, iata conchistele geniului modern. In seculii trecuti s-a urmarit idealul, noi cautam pozitivul... Sintem nevoiti a urma cu totii curentul general al epocei noastre. A se izola nu este permis nimanui“. In aceasta perspectiva, Societatea Romana de Geografie, care ia fiinta in 1876, isi propune sa contribuie la miscarea generala: daca in statutele publicate in chiar acel an se vorbeste de contributia societatii la „perfecta cunostinta a pamintului Tarei Romane din toate directiunile geografice si economice“ si de „a face cunoscuta Romania“ (BSG, I, 1876), in 1882, cind ele se refac, se vorbeste de aceasta cunoastere a tarii nu numai din punct de vedere stiintific, ci si „din punctul de vedere al intereselor comerciale“, precum si de „a ajuta moralmente si baneste explorarile geografice din tara, din tarile invecinate si eventual din tari mai indepartate“ (art. 2, punctele b si c).

Sigur ca motivele patriotice si de prestigiu figureaza in foarte multe materiale ca argumente ale punerii in valoare a peisajului si resurselor de turism din tara noastra, prefigurate inca in insemnarile calatorilor de la mijlocul secolului, Barit si ceilalti: „Carpatii nostri merita a fi vazuti de o mie de ori mai mult decit Pireneii sau Tirolul“, gaseste Toma Basilescu intr-un articol, Despre pitorescul geografic, si asta il indreptateste sa ceara „sa incepem a rascoli tara noastra in toate maruntaiele ei pentru a o cunoaste indestul ca sa o iubim si mai mult“ (BSG, VIII, 1887), iar capitanul Gurita crede ca trebuie „a arata strainului ca posedam s…t tot atit de frumoase pozitiuni ca el“ (Masivul Bucegilor, BSG, XI, 1890). Dar motivele practice isi fac loc tot mai mult in justificarile si mai ales in actiunile calatorilor, si acest lucru este vizibil cu cele mai diferite prilejuri, in publicarea diferitelor premii care vor incununa lucrari de geografie sau explorari (industriasi ca fratii Assan publica in 1889 un asemenea concurs), sau in faptul ca manualele – mai ales cele destinate invatamintului profesional – se deschid catre spatiul lumii: Cartea de cetire pentru scoalele comerciale a lui Romulus Ionascu, din 1894, de pilda, contine, alaturi de texte literare ale unor Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu sau Ion Ghica, numeroase capitole facute parca sa trezeasca gustul calatoriilor: despre regiunile industriale ale Europei (Steyr in Austria, Wupper in Germania), despre Chicago si formidabila sa putere industriala, despre Rusia, Turcia sau marile sudului, in care cresc coralii de diferite nuante s.a.m.d.

- Ziaristul Ion Catina pleaca in 1900 spre Africa, intr-o aventura fara succes
Geografia exotica exercita un interes tot mai mare pentru public si cititorul este imbiat tot mai insistent de reclame pentru carti care prezinta „misterele“ acestei lumi, traduceri mizere anonime precum Misterele unui harem din 1873, „istorie criminala turceasca“, romanul Misterele Indiei care este publicat in foiletonul ziarului Vocea Covurluiului din Galati, in 1876, sau Misterele Orientului, carte aparuta in „Biblioteca aventurilor celebre“, in 1908. Sigur ca alaturi de aceste carti demne de lecturile Zitei apar si carti onorabile, brosuri de popularizare precum cele adaptate de V. Anestin (Capitanul Scott la Polul Sud s.a.), Intunecimile Africei de H. Stanley s.a. si ca alaturi de traduceri, tentatia unui Orient imaginar din versurile simbolistilor (incepind chiar cu versurile lui Macedonski, apoi cu cele ale lui I.C. Savescu, St. Petica s.a.) are si ea o anumita putere de seductie a unui public literat, destul de substantial.

Dar principalul motor al expansiunii catre Orient, in ceea ce priveste interesul public, ramine deocamdata viata concreta, speranta unei afaceri cu aceste tarimuri necunoscute si neaparat bogate, ca un reflex indepartat poate al imaginilor din O mie si una de nopti.
Oricit ar parea de absurda aceasta idee, exista cel putin un aventurier care a conceput planul de a se imbogati devenind plantator in Mozambic: ziaristul Ion Catina, care pleaca in 1900 spre Africa intr-o aventura fara succes, din care trimite inca de la inceput corespondente revistei Ziarul calatoriilor si al intimplarilor de pe mare si uscat, unde apare nu numai receptivitatea fata de spectacolul exuberant al unei naturi tropicale, ci si caracterul livresc al admiratiei sale, caci, ajuns in rada portului Diego Suarez, se simte obligat sa trimita spre domeniul artei ca sa poata sugera impresia coplesitoare, „colosala“, pe care o incearca: „Unde este penelul care va putea zugravi, prinzind atita frumusete, ca sa o fixeze pe o pinza nemuritoare? Unde sint marii pictori s…t care sa ramiie incremeniti in fata acestui lux neauzit, nevisat, al vesmintului naturei din aceste locuri?“ (I. Catina, De pe alt tarim, Bucuresti, 1908). Dar daca plantatorul esueaza in intreprinderea pe care o gindise si ramine numai cu amintirea aventurii pe care o exploateaza si el cum poate, republicind peripetiile ei, baiatul pe care il luase de acasa mai mult pe negindite si care incepe sa plinga la plecarea din Istanbul cind aude ca drumul pe apa va dura 12 zile reuseste: el „nu stia ca peste citiva ani va deveni negustor la Salisbury, in Rhodesia, in fruntea unui capital de doua mii de lire, ca va vorbi atitea limbi si ca va putea trimete la Galati ajutoare sarmanilor sai parinti“.

Socoteala lui Catina nu era principial gresita: doar aplicarea ei nu fusese corecta, caci aventurierul nu avea nici stofa, nici mijloacele necesare. Em. Cretulescu arata deja in articolul citat, pe buna dreptate, ca dezvoltarea relatiilor comerciale este necesara tarii din motive economice. Ca material ilustrativ, el prezinta situatia absurda si producatoare de cheltuieli inutile in care Romania importa cantitati enorme de aromate, dar nu din tarile producatoare, ci din antrepozitele europene: in 1873 s-au importat aromate din Anglia de 120.581 lei, din Turcia de 24.322 lei, iar din „alte tari“ (adica din cele de origine probabil) doar de 1.458 lei (Romania considerata din punctul de vedere fizic, administrativ si economic, in Buletinul Societatii Geografice, I, 1876).

Observatia lui Cretulescu este reluata si exemplificata mai larg de inginerul B.G. Assan intr-o conferinta din 1897 intitulata, foarte explicit, Le rôle de la Roumanie dans le mouvement commercial de l’Europe avec l’Asie, l’Afrique et l’Australie, caci „le poivre nous l’achetons à Londres, le thé de Ceylan nous le recevrons de Hambourg, les sacs fabriqués à Calcutta et Bombay nous arrivent par Marseille“. Rezultatul acestei situatii este ca „la Roumanie fait un commerce énorme avec les pays tropicaux, tandis qu’il passe inaperçu dans les statistiques officielles, car toutes les matières coloniales que la Roumanie consomme passent et ont leur entrepôt dans les ports anglais, français, allemands pour nous parvenir enfin, grevées de frais inutiles...“ Printre concluziile logice pe care inginerul Assan le trage din aceste citeva exemple, sustinut si prin prestigiul propriilor sale succese (un brevet al sau e cumparat de un industrias din Singapore), este si acela ca „nous devrions faire un commerce important avec l’Egypte“.

Momentul istoric, respectiv sfirsitul secolului al XIX-lea, nu permite insa statului sa observe si sa fructifice aceste oportunitati, care treceau pe plan secund in fata preocuparii pentru sustinerea si recuperarea populatiilor romanesti din Balcani (nici ea fara legatura cu bogata literatura de calatorii in spatiul balcanic, inceputa de Bolintineanu si continuata de un T.T. Burada si alti etnografi), obiectiv urmarit prin infiintarea de scoli si acordarea de sprijin politic si cultural: initiativa privata este aceea care preia ideea si o pune in practica. Una dintre primele actiuni indreptate in aceasta directie este infiintarea unei linii maritime care sa lege portul Constanta cu Istanbulul, linie inaugurata la 14 septembrie 1895 si deservita de doua mici vase cu aburi, Medeea si Meteor, carora li se adauga, in 1897, un vas italian, rebotezat Printesa Maria. Naufragiul lui Meteor, in februarie 1898, in largul coastelor Bulgariei, grabeste innoirea micii flote: in 1898 este cumparat un alt vas construit la Glasgow, de 2.300 t., botezat Regele Carol. Nu fara justificari este faptul ca aceasta linie si Serviciul Maritim Roman care se infiinteaza acum sint la inceput dependente de administratia cailor ferate: vasele de linie romanesti urmau de fapt sa preia calatorii veniti din nordul si mai ales din vestul Europei cu trenul si sa-i transporte in Orientul apropiat sau, cum spune brosura de prezentare aparuta prin 1900, SMR „stabileste intre Orient si Europa occidentala o comunicare mai directa, mai repede si mai putin costisitoare decit toate cele existente pina in prezent“.

Acelasi Basile Assan, in conferinta din 1899 facuta la Societatea Geografica despre calatoria sa in jurul lumii (care va fi reluata in 1900 in Ziarul stiintelor si al calatoriilor), semnaleaza ca linia Constanta-Istanbul este nerentabila si fara mare interes; ajuns la Cairo, el observa ca „sint peste 20.000 de straini care vin sa petreaca iarna in Egipt. O buna parte din acestia ar putea sa treaca prin Romania daca am organiza vapoare rapide de la Constanta la Alexandria... Un lucru indispensabil pentru a atrage pe calatori prin Romania este reclama prin imagine si publicitate...“. Aceasta linie, care se infiinteaza abia in 1905, preia pe calatorii celebrului Orient-Express si-i duce prin Istanbul, Smirna si Pireu, la Alexandria, de unde pot ajunge la Cairo, cum ne instiinteaza luxoasa brosura de prezentare scrisa de Em. Grigorovitza si publicata de SMR, in 1912, pentru calatorii europeni: Durch Rumänien nach Ägypten, adevarat ghid turistic, de peste o suta de pagini, cu ilustratii, facut sa tenteze pe calatorii veniti pe trei directii: prin Predeal dinspre Paris, prin Bucovina dinspre Berlin si prin Iasi din Rusia. Toate ajung la Constanta, unde calatorii se imbarca pe Imparatul Traian, care-i transporta la Alexandria si de aici, cu trenul, la Cairo.

- Tendinta de expansiune a comertului romanesc spre Orient
Ideile lui Assan, care ramin probabil necunoscute celor mai multi dintre comerciantii carora li se adresa conferinta sa, incoltesc insa in chip independent la acestia si vom gasi, nu peste mult timp, persoane care incearca sa puna in aplicare aceeasi tendinta de expansiune a comertului romanesc spre Orient: medicul veterinar Sava Simionescu (care nutrea de mult „gindul de a vedea leaganul civilizatiunii antice, Egiptul“) pleaca, in 1907, spre Alexandria „cu scopul de a studia terenul unui comerciu de vite ce ar putea face tara noastra, eminamente agricola, cu Egiptul s…t“ si are surpriza de a intilni pe acelasi vapor („elegantul si maretul vapor romanesc Traian“) „pe un vechi amic, d. Creanga, care, minat de aceeasi dorinta ca si mine, plecase spre Egipt... pentru a studia terenul unui export de cherestea“ (Un voiaj in Egipt, Constanta, 1908). Evident ca, lipsite de sprijinul statului si concurate de mult mai puternicele interese straine in zona, aceste tatonari ramin fara consecinte in domeniul practic; nu insa si in cel literar, cum arata puzderia de asemenea insemnari de calatorie, dovada a coagularii unui interes si a constituirii unui imaginar in care strainatatea, exoticul, Orientul devenisera expresia difuza a nevoii de evadare.

Pe acelasi vapor al Serviciului Maritim Roman pe care plecasera spre Egipt si dr. Istrati, si dr. Simionescu, si negustorul Creanga, se va strecura in decembrie 1906, clandestin, un adolescent fascinat de imaginea Orientului, asa cum o vazuse intr-o ilustratie din cartea de religie: se numea Gherasim, dupa tatal sau natural, al carui nume de familie era Valsamis, si Istrati, dupa mama sa, Joita Istrati: va semna textele despre ratacirile sale in Mediterana, in Orient si, in general, literatura sa cu numele Panait Istrati. Putin mai tirziu va pleca spre alte tarmuri si Mihai Tican, originar din Berevoiestii Argesului, care va debuta ca scriitor de calatorii tocmai in Spania, scriind in limba lui Unamuno, care-i va prefata una dintre carti despre experientele sale africane.
In chip neindoielnic, ceva se schimbase in felul de a fi al romanilor, si Ralet si-ar fi recunosut cu oarecare dificultate conationalii.