OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ajunsa la numarul 100 (in cei 11 ani de aparitie intermitenta), revista Calende (nr. 9-10-11-12) ne retine atentia, inainte de orice, printr-un interviu acordat de Nicolae Manolescu lui Nichita Danilov. Finalul interviului ni se pare a fi, cu deosebire, demn de subliniat, intrucit reprezinta (dupa stiinta noastra) prima luare de pozitie publica a criticului asupra conflictului din interiorul „breslei“ scriitorilor ieseni. Nicolae Manolescu mentioneaza in mod expres Observatorul cultural ca (principal) mijloc de informare a sa asupra problemei, iar pozitia adoptata confirma „diagnosticul“ nostru: departe de a fi o „cearta“ minora, avem de a face cu manifestarile unei crize de sistem, care ameninta sa ia amploare. Intrebat daca „sub vreo forma sau alta criza va reveni“, criticul raspunde franc si necrutator: „...pina nu se rezolva cauzele, nu cred ca putem vorbi de disparitia efectelor. Criza este un efect. Rezolvate trebuie cauzele, macar intr-o anumita masura. Sigur c-o sa revina. Si sa dea Dumnezeu sa nu revina intr-o forma mai urita! Orgoliile sint prea mari“. Lipsa de ecou in Capitala a „reactiei scriitorilor din Iasi“ este explicata de catre Nicolae Manolescu prin faptul ca organizatia scriitorilor bucuresteni este „enorma“ si, totodata, „cea mai haotica din tara“. In privinta „tacerii“ de pina acum: „...n-am intrat deloc in discutie tocmai pentru ca, avind candidatura respectiva spentru functia de presedinte al Uniunii Scriitorilor, n.n.t ar fi parut ca profit de ocazie ca sa platesc niste polite“. Era, in fine, timpul ca tacerea sa fie rupta!

Intorcind pagina, dam insa peste un pamflet cam ieftin al lui Viorel Padina la adresa lui Nicolae Manolescu. Pamfletul ca pamfletul, dar „motivatia“ sa e teribila: „Vezi bine: daca n-ar fi aparut aceasta Istorie a literaturii romane postbelice si daca n-as fi observat ca subsemnatul nu figurez printre selectionatii Canonului manolescian, articolu’ de fata n-ar fi existat, ci ar fi ramas in vigoare doar acela pe care unii dintre dvs. l-au citit deja in Observatorul lui I.B. Lefter – unde strig sus si dintr-o suflare ca Niki e al mai tare din parcare...!“ Atita sinceritate e, pur si simplu, induiosatoare, rarissima la scriitorimea autohtona. Mai putin rar, ba chiar cvasigeneralizat, e in schimb dublul limbaj interesat al autorului: un discurs favorabil fata de X cind te gratuleaza, si un discurs de semn contrar, scos oportun din mineca atunci cind X nu mai e „rentabil“. In particoler, omul are opinii pozitive si negative despre aceeasi persoana; ele sint insa „accesate“ public functie de interese si imprejurari, potrivit formulei santajist-vindicative: „imi stai in cale? daca-i asa, nu te mai menajez!“ Moravuri si naravuri... Nu ne ramine decit sa suridem, compatimitor, si sa trecem mai departe...

Caci, ca de obicei, avem ce citi. Intre altele – un fragment (Imago) dintr-un roman de mult anuntat al lui Gheorghe Craciun (Papusa ruseasca). Nu ne putem, apoi, abtine – cu riscul de a fi acuzati de narcisism – sa inregistram „foaia de observatie“ a presei tinuta de Al.Th. Ionescu, care inregistreaza prompt mesajul interviului acordat de Ion Muresan revistei noastre. Reamintim ca poetul clujean taxa, cu amara (auto)ironie, „bunavointa“ lui Horia Badescu, functionar cultural in capitala Frantei, fata de lansarea unui volum de versuri (tradus in franceza) al primului...