OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

O noua dilema se pune pe tapetul actualitatii romanesti, legata de mult trancanitul vot uninominal. Care ar permite alegatorului roman sa voteze persoane-indivizi si nu liste de partid. E bine, e rau, nu stim bine. Se fac, si-o sa se mai faca, multe speculatii. Tot ce putem afirma la modul concret, din experienta electorala de pina acum, este ca acei candidati independenti, care au fost cumva altceva decit „uninominalismul“, nu au prea avut succes.

Nu stam acum sa analizam cauze si sa gasim explicatii, mai ales intr-o lume in care lucrurile pot functiona bine si viceversa. Sau oricum. Totusi. Totusi, alegerile europarlamentare, vrem, nu vrem, se vor tine la sfirsitul lui noiembrie, astfel ca atit Ziua Nationala, cit si pregatirea unei noi serii de caltabosi sa ne prinda cu alesii nostri in Parlamentul European nominalizati. Unul si una. Propusi de partide si alesi de popor. Sa ne reprezinte interesele in organismele de la Strasbourg si Bruxelles, astfel ca acolo sa vedem cum se cara palinca si caltabosii cu ditamai TIR-ul si nu cu masina mica. Nu mai tine cu oferitul unei „masini puternice“, ar trebui elicopter sau iaht ca sa fie mica gainarie autohtona ridicata la rang de ciubuc international.

Dincolo de ce vedem pe la televiziuni, efervescenta ultimelor zile capata deja contur sarbatoresc. Atunci cind nu se prabuseste rapid in lehamite si dezinteres. Ei cu ale lor, noi cu ale noastre. Doar ca. Doar ca atunci cind se simte mirosul banilor, si masele si indivizii incep sa freamate. Nu ne este chiar indiferent. Chiar daca e cu bataie de cap, trebuie facute acte, alergatura, balamuc, „proiecte“, toata lumea viseaza si face „proiecte“. Cu cine si pentru ce? Cu Europa, pentru copiii si nepotii nostri, noi nu mai avem timp pentru noi. „Noi“ sintem poporul, noi sintem „un popor“, asa cum facura si nemtii cind i-au dat jos pe Honeckerii lor. Europa a devenit insa o certitudine si pentru romani. Prea mult trecut, prea putini tineri.

E nevoie de munca si nu de amintiri, ura, resentimente. Cu cine sa te zbati pentru viitor, cine sa judece trecutul? Partidele si-au expus candidatii, ziarele si televiziunile se intrec in a ne tine la curent cu toate micile-marile momente festive. Din toate colturile tarii razbate o voiosie scrisnita, chipurile vesele si batutul din palme – chiar si cu telefonul mobil in mina, am crezut ca nu vedem bine, dar imaginea pedistului cu fular galben si aparatul in mina s-a repetat, astfel ca nu facem afirmatii calomnioase... – reusind cu greu sa ascunda un soi de dusmaneala surda. Este exact ceea ce nu pricepem. Sau chiar de ar fi ceva de inteles – cu putina osteneala, desigur – ar fi mai greu de admis. Acest amestec straniu de vesnica sarbatoare – ca sint Mosii la Muzeul Taranului Roman sau grevistii protestatari la Ministerul Agriculturii, aproape ca nu conteaza – si o interminabila nemultumire ce capata aspecte grotesti la extreme. O betie tenace si surda, o ura greu de disimulat. La suprafata. Ce este mai in adinc, Dumnezeu stie.

Stim insa cum, intr-o misiune diplomatica a Romaniei, cei trei atasati economici care se dusmaneau si aproape nu-si vorbeau au batut palma cind a fost sa cumpere tustrei niste masini Renault in conditii mai avantajoase. Pina au pus mina pe masini si au intrat in posesia lor a fost un fel de armistitiu. Apoi s-au reluat ostilitatile, vorbele grele aruncate unuia si altuia, turnatoriile reciproce, ceva urit in orice caz. Nu era un secret pentru nimeni. Viata a mers oricum inainte, masinile s-au dovedit bune. „Interesul poarta fesul“, spunea o vorba veche romaneasca. Fiind vorba de „fes“, presupunem ca erau si oarece treburi „europene“ in joc. Este exact ce se intimpla si acum, interesul nostru privind treburile din „afara“ ar fi trebuit sa inghete animozitatile intestine. Nici vorba, nici pomeneala. Presedintele se simte bine de unul singur in zona sa aerata a puterii, asa ca nu sint semne vizibile ca ar da prea multi bani pe „alesii neamului“ parlamentar.

Nu ar fi o solutie dizolvarea Parlamentului, desfiintarea partidelor politice si crearea unei puteri unice de „larga concentrare nationala“ intr-o singura mina cu atribute de unitate nationala? Ar disparea atunci si cheltuielile legate de numerosii deputati si senatori, plus uriasul aparat administrativ si tehnic, bun de supt fonduri de la bugetul de stat, ar disparea si timpul risipit in van cu atitea si atitea gilcevi de joasa calitate. E greu de presupus ca o asemenea initiativa ar putea fi transpusa in realitate – cum, de cine, pe ce cai legale? – dar la bogatia imaginatiei romanilor se pot gasi cele mai inventive solutii. Altfel, nu putem sa nu consemnam tristetea ce strabate aceste zile de campanie electorala europeana cu accente absurd-umoristice autohtone. Va fi referendum sau doar asumarea raspunderii guvernamentale, noi tot aceiasi vom ramine. Cu caltabosi cu tot.